Sari direct la conținut

Un nou caz de plagiat în Ministerul de Interne

HotNews.ro

Un nou scandal de plagiat în Ministerul de Interne. Un șef din Direcția Generală Anticorupție – chiar cel care coordonează investigarea tuturor lucrătorilor MAI atunci când există suspiciuni de corupție – este acuzat că ar fi copiat pagini întregi în lucrarea de doctor, susținută în anul 2010 la Academia de Poliție, scrie Digi24.

Lucrarea comisarului-șef Bogdan Ciobanu este compusă din șase capitole și are ca temă „Prevenirea și combaterea fraudei fiscale”. Unele pasaje par a fi identice cu lucrări scrise cu un an înainte ca ofițerul să își susțină titlul de doctor. Altele par a fi copy-paste după texte publicate pe platforme academice sau de pe siteuri specializate în știri juridice, potrivit Digi24.

Bogdan Ciobanu, șeful Direcției de Investigații din DGA, nu a dorit să comenteze acuzațiile.

Nu este singurul angajat al MAI acuzat că ar fi plagiat în lucrarea de doctorat. Lucrările șefului DGA, Cătălin Ioniță, și cea a rectorului Academiei de Poliție sunt verificate de CNATDCU, după ce au existat suspicuni că ar fi plagiat în proporție de peste 70% teza de doctorat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro