Sari direct la conținut

India a localizat sonda lunară Chandrayaan-2, dar nu a stabilit contactul

HotNews.ro
Imagini de pe Luna preluate de Chandrayaan-1, Foto: Isro.org
Imagini de pe Luna preluate de Chandrayaan-1, Foto: Isro.org

Indian Space Research Organisation (ISRO) a anunţat duminică, faptul că a localizat sonda spaţială Chandrayaan-2, cu care a pierdut contactul sâmbătă dimineaţă când se afla în curs de aselenizare în apropierea polului sud al Lunii, fără să ştie încă în ce stare se află, relatează EFE, preluată de Agerpres.

„Am descoperit localizarea modului de aterizare Vikram pe suprafaţa lunară şi am reuşit să captăm o imagine termică a modului în timpul aselenizării”, a anunţat responsabilul ISRO, Kailasavadivoo Sivan.

El a precizat că oamenii de ştiinţă nu au reuşit să stabilească contactul cu modulul de aselenizare.

ISRO a transmis sâmbătă că a pierdut contactul cu astronava Chandrayaan-2 cu doar câteva secunde înainte de momentul în care vehiculul urma să aselenizeze în regiunea polului sudic al Lunii.

Procedura de aselenizare a sondei Chandrayaan-2 s-a desfășurat normal până la apariția unei erori în momentul în care se afla la o altitudine de aproximativ 2,1 kilometri deasupra suprafeței lunare, au explicat oficiali indieni.

Chandrayaan-2 a intrat pe orbita Lunii pe data de 20 august și urma să aselenizeze în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

În cazul în care misiunea se încheia cu succes, India ar fi devenit a patra țară din lume care a reușit o aselenizare controlată.

Sonda Chandrayaan-2 (Carul Lunii 2), construită de ISRO, a fost lansată pe 22 iulie de la Centrul Spaţial Satish Dhawan, situat în statul Andhra Pradesh.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro