Sari direct la conținut

Un medic care a decedat din cauza COVID-19 a lăsat familiei sale o colecție de cartonașe în valoare de peste 20 de milioane de dolari

HotNews.ro
Dolari, Foto: Dreamstime.com
Dolari, Foto: Dreamstime.com

Thomas Newman, un medic neurolog din Florida, a strâns timp de peste 40 de ani o colecție vastă de cartonașe de baseball, unele datând din anii 1880, relatează Insider.

Familia sa a moștenit colecția după ce medicul s-a stins din viață în luna ianuarie la vârsta de 73 de ani din cauza unor complicații cauzate de COVID-19.

Potrivit casei de licitații Memory Lane Auctions, colecția autentificată de Collectors Universe – o companie din California ce oferă servicii de autentificare – valorează peste 20 de milioane de dolari.

Directorul executiv al Collectors Universe, Joe Orlando, afirmă că această colecție „prezintă tipul de detalii și un nivel al calității care sunt atinse rareori”.

Colecția include un cartonaș evaluat la peste un milion de dolari cu jucătorul legendar Mickey Mantle din sezonul de debut al acestuia din 1952 și un cartonaș în condiție perfectă din 1933 cu Babe Ruth despre care Memory Lane estimează că va depăși recordul actual de 5,2 milioane de dolari pentru un singur cartonaș de baseball.

„Denumea în glumă cartonașele ‘copiii săi din carton’ și petrecea în fiecare zi timp într-un fel sau altul ocupându-se de colecție”, a declarat soția sa, Nancy Newman, adăugând că „singurul motiv pentru care vindea vreodată un cartonaș era dacă a cumpărat același cartonaș într-o condiție mai bună”.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro