Sari direct la conținut

"Scandaloasă" și "stupidă: "New York-ul critică decizia Curții Supreme privind armele de foc

HotNews.ro
Kathy Hochul, guvernatorul New York-ului, Foto: Anthony Behar / ddp USA / Profimedia
Kathy Hochul, guvernatorul New York-ului, Foto: Anthony Behar / ddp USA / Profimedia

O „zi întunecată”, o decizie „scandaloasă” și „stupidă” care riscă să transforme New York-ul în „Vestul Sălbatic”: lideri și locuitori ai statului cu unele dintre cele mai stricte legi privind armele de foc din Statele Unite au denunțat joi decizia Curții Supreme care consacră dreptul americanilor de a ieși din casele lor înarmați, potrivit AFP.

Cea mai înaltă instanță a națiunii a anulat „restricțiile” privind portul de armă prevăzute de o lege a statului New York, chiar dacă America se confruntă cu o creștere a criminalității în marile orașe și cu o serie înfricoșătoare de crime în masă, inclusiv două în luna mai în Buffalo (10 afro-americani morți) și într-o școală din Texas (21 de morți, dintre care 19 copii).

„Este o prostie, pur și simplu o prostie”, a declarat pentru AFP Susmita Peters, o newyorkeză din cartierul muncitoresc Queens, spunând că se teme de alte masacre la „școală sau la spital”.

„De acum încolo, nu mai poți avea încredere în nimeni”, a spus angajata de 23 de ani.

Imediat ce a fost anunțată decizia șocantă a Curții Supreme de Justiție de la Washington, Kathy Hochul, guvernatorul democrat al statului New York (al patrulea stat ca mărime din țară, cu o populație de 20 de milioane de locuitori) a denunțat o decizie „scandaloasă, absolut scandaloasă” care „ne răpește dreptul de a ne bucura de restricții rezonabile” asupra armelor de foc.

„Îmi pare rău că a venit această zi întunecată”, a adăugat ea.

În schimb, puternicul lobby al armelor de foc, National Rifle Association (NRA), a salutat decizia ca fiind „un punct de cotitură pentru bărbații și femeile din America și rezultatul a zeci de ani de luptă.

Decizia se referă la o lege din New York care, începând din 1913, a limitat eliberarea permiselor de port-armă la persoanele care au motive să creadă că ar putea fi nevoite să se apere, de exemplu din cauza ocupației lor sau a amenințărilor la adresa lor.

Aceasta a fost contestată în instanță de doi deținători de arme cărora le-a fost refuzat permisul și de o filială a NRA, care susține o lectură literală a celui de-al doilea amendament la Constituția SUA.

Ratificat în 1791, cel de-al doilea amendament prevede că „o miliție bine organizată fiind necesară pentru securitatea unui stat liber, dreptul poporului de a deține și de a purta arme nu va fi încălcat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro