Sari direct la conținut

Băsescu: Dacă Dăncilă dă semnalul că a fost înfrântă, nu numai ea, tot PSD va obține 8-9%

HotNews.ro
Băsescu: Dacă Dăncilă dă semnalul că a fost înfrântă, nu numai ea, tot PSD va obține 8-9%

Traian Băsescu a declarat că, în cazul în care Viorica Dăncilă și PSD nu știu să abordeze politic moțiunea de cenzură și dau semnale că au fost înfrânți, atunci atât candidatul, cât și partidul vor avea probleme la prezidențiale, obținând probabil un scor de de 8-9%, scrie Mediafax.

„Acum marea problemă este pentru doamna Dăncilă ce șanse mai are, după căderea Guvernului. Depinde cum abordează politic succesul moțiunii. Dacă dă semnalul că a fost înfrântă, nu numai ea, tot PSD, probabil va obține un 8-9%. Nu cred însă că PSD e un partid care capitulează ușor”, a afirmat Traian Băsescu, duminică seara, la România Tv, întrebat ce se va întâmpla în continuare după adoptarea moțiunii de cenzură.

Fostul președinte a adăugat că nu crede că noul guvern va fi unul de mare succes, deoarece pentru a face parte dintr-un Executiv nu trebuie să ai doar tinerețe, ci și experiență, într-o țara ca România.

„Cred că președintele ar trebuie să dea acea viziune de care are nevoie orice țară. Eu măcar am anunțat, proiectul următor pentru România, chiar înainte cu un an de terminarea mandautlui, că proiectul meu e reunificarea României cu Republica Moldova. Ar trebui să dea un proiect. Dacă sunt mulți dintre oamenii care se vehiculează nu cred că va fi un guvern de mare succes. La o țară ca România nu îți trebuie doar tinerețe, îți mai trebuie și experiență. Problema nu este un război. Acum se tot poartă. Și mie mi s-a spus leru rănit, rănit, nu mai dai cu copita în el, după acuzațiile CNSAS. Și PSD e acum ca un leu rănit”, a explicat Băsescu.

În opinia acestuia, dacă ajunge la data votului la alegerile din 10 noiembrie cu Viorica Dăncilă premier interimar, atunci șeful statului va pierde electoral.

„Până una alta trebuie pus un guvern, pentru că dacă domnul Iohannis ajunge cu doamna Dăncilă premier interimar în ziua votului, nu cred că va mai avea atâtea voturi pe care le-ar avea dacă reușește să instaleze guvernul. De aceea eu spun că mă așteptam la o nominalizare imediată a premierului și o cadență a lucrurilor. Când te apuci de o treabă trebuie să știi ce faci mai departe. S-au apucat de dărâmarea Guvernului. L-au dărâmat, dar dirijor a fost PNL. Trebuie să existe o candență, o planificare în ce fac. Eu am sperat să mențină alianța. Nu să îi ducă la guvernare, să obțină votul de încredere și să guverneze singuri cu guvern minoritar”, a completat europarlamentarul PMP.

El a mai spus că PMP va susține formarea noului Executiv dacă sunt respectate cele trei condiții, revenirea la alegerile primarilor în două tururi, înființarea unui minister care să se ocupe de unirea României cu Republica Moldova și reducerea numărului parlamentarilor la 300.

„Sigur că a obținut o victorie Iohannis. A cerut să reușească moțiunea și a reușit. Dar problema pe care o are acum este să îi treacă Guvernul. Faptul că a făcut consultări fără a anunța premierul mie îmi ridică un mare semn de întrebare. Nu am dubii nici eu că e Ludovic Orban. De ce nu a fost anunțat? Nu știu. Atunci când, ca președinte, spui moțiunea de cenzură să reușească, știi toți pașii care urmează. Căderea Guvernului, instalarea noului Guvern. Eu nu cred că toate partidele sunt dispuse să vină la Guvernare. Cu cele trei condiții: ordonanța de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi, înființarea ministerului pentru unirea cu Republica Moldova și 300 de parlamentari. Iar povestea cu pensiile speciale trebuie uitată, că nu pensiile speciale sunt problema”, a conchis Băsescu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat la Timișoara, în cadrul Adunării Regionale a organizațiilor PNL regiunea Vest, că PNL va guverna cu un Executiv de tranziție, iar liberalii să se aștepte la atacuri din partea PSD. Șeful statului a mai spus că nu vor fi tăiate pensiile și salariile, așa cum spun social-democrații.

Klaus Iohannis a anunțat vineri că va continua luni consultările cu partidele pentru formarea unui nou Guvern. Șeful statului a precizat că va desemna un alt premier, cel târziu marți.

Propunerea pentru funcția de șef al Executivului din partea PNL este Ludovic Orban.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro