Sari direct la conținut

Ciprian Ciucu, șeful PNL București: L-am sunat pe domnul Ciucă, i-am mai reproşat că nu prea răspunde la telefon. Mi-a spus că singurul lucru care ne desparte este o vocală

HotNews.ro
Ciprian Ciucu, Foto: Adi Iacob / HotNews
Ciprian Ciucu, Foto: Adi Iacob / HotNews

Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu (PNL), preşedinte al PNL Bucureşti, îl critică pe noul premier liberal Nicolae Ciucă, afirmând că nu a reuşit să aibă un dialog cu acesta pe mai multe teme care ar fi de interes pentru că nu prea i-a răspuns la telefon.

”Tocmai s-au dat banii către autorităţi locale iar Bucureştiul a fost sărit. Inclusiv pentru chestiuni sociale. Bucureştiul are mari probleme pe zona aceasta, pentru că Gabriela Firea a preluat Primăria cu un buget social undeva la 70 de milioane de lei şi l-a dus la 400 de milioane de lei. Ăştia sunt banii de investiţii în termoficare, care s-au dus pe vouchere. Despre ce vorbim? Şi acuma… eu nu ştiu, trebuie să frec anumite clanţe trebuie să fac ceva ca să prin şi DGASPC-urile Bucureştiului, la sectoare mă refer, pentru a primi astfel de sprijin? Sau nu trebuie?”, a declarat Ciprian Ciucu, la Prima Tv, potrivit News.ro.

Ciucu susţine că premierul Ciucă nu i-a răspuns la telefon pentru a discuta astfel de subiecte.

”Nu am discutat. L-am sunat pe domnul Ciucă, i-am mai reproşat eu şi în trecut că nu prea răspunde la telefon. Acuma, nu ar trebui să spun chestiile astea public, dar uite că m-aţi făcut să le spun. (…) Mi-a spus că singurul lucru care ne desparte este o vocală. Rămâne de demonstrat”, a mai spus Ciucu despre Ciucă.

Edilul susţine că nu este în conflict cu premierul, însă adaugă: „Poate ne împăcăm săptămâna viitoare, rapid”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro