Sari direct la conținut

Ucraina are un nou șef al serviciilor secrete şi un nou ministru de interne / Zelenski sugerează că Oleksii Reznikov rămâne ministru al apărării

HotNews.ro
Oleksii Reznikov, în plan apropiat, la o conferință cu Volodimr Zelenski, Foto: Ruslan Kaniuka / UkrInform / Profimedia Images
Oleksii Reznikov, în plan apropiat, la o conferință cu Volodimr Zelenski, Foto: Ruslan Kaniuka / UkrInform / Profimedia Images

Parlamentul ucrainean a aprobat marţi numirea unui nou ministru de Interne şi a şefului Serviciului de Securitate, în condiţiile în care marea întrebare care se punea la Kiev era în legătură cu soarta ministrului apărării, Oleksii Reznikov, despre care erau zvonuri că ar urma să fie înlocuit în funcţie de şeful spionajului militar. Volodimir Zelenski a părut să sugereze însă că acest lucru nu se va întâmpla, scrie News.ro.

Noul ministru de interne este Ihor Klimenko, fost şef al poliţiei naţionale. Acesta a ocupat funcţia de ministru interimar după ce Denis Monastîrski, fostul ministru de interne, a murit luna trecută într-un accident de elicopter la periferia Kievului, relatează CNN.

Vasil Maliuk este noul şef al Serviciului de Securitate a Statului (SBU). El ocupa funcţia de şef interimar al SBU din iulie anul trecut, când preşedintele Volodimir Zelenski l-a suspendat pe precedentul şef al SBU, Ivan Bakanov, prietenul său din copilărie, din cauza prezenţei colaboratorilor ruşi în cadrul SBU. Bakanov nu a fost acuzat personal de abateri disciplinare. Deşi a lăudat succesele SBU în contracararea invaziei ruseşti, el a recunoscut însă că „au existat şi eşecuri”.

Zelenski l-a lăudat marţi pe Vasil Maliuk pentru activitatea sa de protejare a Ucrainei.

„Cred că astfel de numiri corespund semnificaţiei şi sarcinilor acestei etape a războiului. Vasil Maliuk este un ofiţer de luptă care, încă din primele minute ale invaziei de amploare, s-a ridicat pentru apărarea statului ucrainean şi îşi desfăşoară activitatea cu o dedicare şi un profesionalism absolut. Cât timp a condus efectiv Serviciul de Securitate al Ucrainei, Vasil Maliuk a dovedit că SBU poate fi aşa cum îşi doreşte poporul ucrainean să vadă acest serviciu”, a declarat Zelenski în faţa parlamentarilor. Preşedintele a adăugat că SBU desfăşoară „operaţiuni speciale de succes şi adesea cu adevărat unice”, iar unele dintre aceste operaţiuni „au schimbat imaginea războiului în favoarea Ucrainei”. Zelenski a mai spus că au fost aplicate „lovituri grele” şi „inamicului intern”, iar acest lucru se reflectă în deciziile Consiliului Naţional de Securitate.

Reznikov rămâne? Zelenski cere încetarea „zvonurilor și a pseudoinformaţiilor”

Pe de altă parte, preşedintele ucrainean a cerut marţi să se pună capăt răspândirii „zvonurilor sau oricăror alte pseudoinformaţii” ce ar putea submina unitatea în războiul împotriva Rusiei. Comentariile sale făcute în faţa parlamentului, notează Reuters, au părut menite să pună capăt speculaţiilor publice cu privire la revocarea sau nu din funcţie a ministrului apărării, Oleksii Reznikov, şi să sublinieze faptul că numai preşedintele poate lua şi anunţa astfel de decizii.

David Arahamia, liderul grupului parlamentar al partidului preşedintelui, declarase în urmă cu câteva zile că Reznikov va fi înlocuit, ca urmare a scandalului de corupţie de la ministerul pe care îl conduce. O zi mai târziu, Arahamia a declarat că nu vor exista schimbări de personal în această săptămână, părând să dea înapoi, după ce Zelenski a păstrat tăcerea în legătură cu privire la viitorul lui Reznikov, iar alţi politicieni au apărat public dosarul ministrului.

„Luăm măsuri de personal şi instituţionale la diferite niveluri în sectorul apărării şi securităţii, care pot consolida poziţia Ucrainei”, a spus Zelenski. „Primim informaţiile necesare în ceea ce priveşte fiecare astfel de demers – fie că este vorba de personal, fie de instituţii – la nivelul la care se iau deciziile”, a spus Zelenski, subliniind că astfel de decizii sunt doar în responsabilitatea preşedintelui.

„Le mulţumesc tuturor celor care se abţin de la răspândirea oricăror zvonuri sau altor pseudoinformaţii ce ar putea slăbi concentrarea poporului nostru în activitatea sa pentru victoria Ucrainei”, a punctat liderul de la Kiev. „Doar ajutându-ne ţara, nepermiţând inamicului să se joace cu emoţiile poporului nostru şi făcând tot posibilul pentru ca luptătorii noştri să aibă mai multe arme putem asigura succesul Ucrainei. Şi o vom face!”, a menţionat preşedintele.

Întrebările în legătură cu soarta lui Reznikov au fost primul semn public de dezordine serioasă în conducerea de război a Ucrainei, menţionează Reuters. Confuzia a urmat unei campanii privind presupuse abuzuri şi fapte de corupţie ale înalţilor funcţionari ucraineni, în timp ce Zelenski încearcă să demonstreze partenerilor occidentali că Kievul poate fi un administrator sigur al miliardelor de dolari primite ca ajutor.

Înainte de intervenţia lui Zelenski în Parlament, Reznikov declarase, marţi, că îşi „menţine linia” şi nu a dat niciun semn că s-ar da la o parte. „Vă mulţumesc tuturor pentru sprijin, precum şi pentru criticile constructive. Tragem concluzii. Continuăm reformele. Chiar şi în timpul războiului. Întărim apărarea şi lucrăm pentru victorie”, a scris el pe Twitter.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro