Înscrierea provizorie în tabelul definitiv de creanțe probleme practice

​În conformitate cu dispozițiile art. 112 alin. (3)[1] din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (“Legea nr. 85/2014”), durata maximă a perioadei de observație[2] nu ar trebui să depășească 12 luni, calculate de la data deschiderii procedurii. În practică, acest termen este rareori respectat, având în vedere intervalul de timp necesar pentru soluționarea contestațiilor formulate cu privire la tabelul preliminar de creanțe.

Pentru a oferi o soluție la această problemă, legiuitorul a reglementat, prin intermediul art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, mecanismul înscrierii provizorii, care permite ca, în unele situații, tabelul definitiv de creanțe să fie întocmit cu respectarea termenului de 12 luni, la care am făcut referire anterior, chiar dacă soluționarea unora dintre contestațiile formulate cu privire la tabelul preliminar ar presupune o perioadă de timp mai îndelungată.

Conform textului de lege menționat:

“Art. 111. – […] (6) La termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanţe, judecătorul-sindic va soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile, chiar dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecătorul-sindic poate admite, în tot sau în parte, înscrierea creanţelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv. Creanţele înscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevăzute de lege cu excepţia dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire. Acestea se vor consemna în contul unic până la definitivarea creanţei.”

Așadar, art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 îi conferă judecătorului-sindic posibilitatea de a dispune înscrierea provizorie în tabelul definitiv a unei creanțe contestate, atunci când soluționarea contestației îndreptate împotriva acesteia necesită administrarea unor probe care ar presupune o perioadă mai mare de timp, pentru a da posibilitatea întocmirii tabelului definitiv și a curgerii termenului pentru depunerea planului de reorganizare. Creanțele înscrise provizoriu în tabelul definitiv au toate drepturile prevăzute de lege (inclusiv dreptul de vot), cu excepția dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire, care se consemnează în contul unic până la definitivarea creanței.

Deși înscrierea provizorie a creanțelor în tabelul definitiv ar putea rezolva problema contestațiilor la tabelul preliminar care presupun administrarea unui probatoriu complex, în practica instanțelor de judecată, acest mecanism este deseori evitat sau aplicat în mod greșit, ca urmare a dificultăților de interpretare pe care le ridică formularea dispozițiilor art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

În consecință, în cele ce urmează, ne propunem să inventariem principalele probleme întâmpinate în practică în legătură cu aplicarea prevederilor menționate și să oferim o serie de clarificări care ar putea ajuta la depășirea acestora.

1. Cine poate dispune înscrierea provizorie în tabelul de creanțe?

Din formularea dispozițiilor art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, rezultă că cel care decide cu privire la înscrierea provizorie a unei creanțe în tabelul definitiv este judecătorul-sindic.

Singura excepție prevăzută de Legea insolvenței se regăsește la alin. (81) al art. 102[3] și se referă la situația creanțelor fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat și a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă, care pot fi trecute provizoriu în tabelul preliminar de creanțe de către administratorul judiciar, până la finalizarea contestației de către instanța de contencios administrativ.

Prin urmare, în orice altă ipoteză față de cea anterior menționată, înscrierea unei creanțe în tabelul preliminar sau definitiv, cu titlu provizoriu, la inițiativa administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar, este nelegală.

Deși această concluzie a fost confirmată unanim de literatura juridică de specialitate[4] și a fost consemnată inclusiv în Minuta întocmită în urma Întâlnirii președinților secțiilor specializate în materia litigiilor cu profesioniști și insolvență (foste comerciale) din cadrul curților de apel, care a avut loc la Sinaia, în perioada 13-14 iunie 2016 (“Întâlnirea președinților secțiilor specializate din cadrul curților de apel din iunie 2016”)[5], nu de puține ori practicienii în insolvență întocmesc tabele de creanțe în cuprinsul cărora menționează că anumite creanțe au caracter “provizoriu”, ceea ce este, din punctul nostru de vedere, eronat.

Din această perspectivă, se impune să remarcăm că înscrierea provizorie nu reprezintă o alternativă la înscrierea condiționată, ci trebuie să fie văzută strict ca un instrument aflat la dispoziția judecătorului-sindic (cu excepția situației prevăzute de art. 102 alin. (81) din Legea nr. 85/2014), de care acesta se poate folosi, la momentul soluționării contestațiilor formulate cu privire la tabelul preliminar, pentru a fi respectată durata maximă a perioadei de observație prevăzută de lege.

2. Este necesar să fie formulată de către creditor o cerere de înscriere provizorie?

Această problemă a fost tranșată, de asemenea, cu ocazia Întâlnirii președinților secțiilor specializate din cadrul curților de apel din iunie 2016, opinia unanimă a participanților fiind aceea că “Judecătorul-sindic poate admite, în tot sau în parte, din oficiu, înscrierea creanțelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv, fără să existe o cerere formulată în acest sens din partea contestatorului ori administratorului judiciar.”.

Așadar, judecătorul-sindic poate dispune înscrierea provizorie chiar și în situația în care creditorul nu a formulat o cerere de înscriere provizorie. De altfel, în principiu, creditorul nici nu ar avea interesul de a cere înscrierea provizorie, întrucât acesta urmărește înscrierea definitivă în tabelul de creanțe, care, spre deosebire de o înscriere provizorie, i-ar permite acestuia să încaseze sumele propuse spre distribuire.

Totodată, precizăm că nu există niciun temei pentru respingerea unei cereri de înscriere provizorie ca fiind tardiv formulată, întrucât Legea insolvenței nu prevede un termen limită până la care trebuie să fie solicitată înscrierea provizorie. Prin urmare, cererea de înscriere provizorie poate fi formulată oricând, până la momentul la care are loc soluționarea contestațiilor cu privire la tabelul definitiv.

3. Când ar trebui să se pronunțe instanța cu privire la înscrierea provizorie?

Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, toate contestațiile la tabelul preliminar se soluționează simultan, printr-o singură sentință. Această soluție este logică, întrucât procedura insolvenței este colectivă, iar suma care urmează a fi distribuită trebuie să fie stabilită simultan pentru toți creditorii.

Dat fiind faptul că soluționarea pe fond a contestațiilor referitoare la creanțele cu privire la care s-a dispus înscrierea provizorie intervine ulterior întocmirii tabelului definitiv, după administrarea probatoriului necesar, unele instanțe apreciază că, în cazul acestor contestații, nu se aplică regula mai sus menționată, motiv pentru care procedează la analizarea cererilor de înscriere provizorie anterior termenului de judecată la care are loc definitivarea tabelului de creanțe.

Cu toate acestea, din textul art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, rezultă în mod clar faptul că judecătorul-sindic ar trebui să se pronunțe cu privire la înscrierea provizorie a creanțelor odată cu soluționarea tuturor contestațiilor formulate cu privire la tabelul preliminar. De asemenea, această interpretare este susținută de concluziile reținute în cuprinsul Minutei Întâlnirii președinților secțiilor specializate din cadrul curților de apel din iunie 2016.

De altfel, pronunțarea unei soluții cu privire la înscrierea provizorie anterior momentului la care se soluționează contestațiile cu privire la tabelul preliminar este și inutilă, întrucât întocmirea tabelului definitiv nu este oricum posibilă până când aceste contestații nu au fost soluționate.

Greșita interpretare a dispozițiilor art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, din perspectiva momentului la care ar trebui ca instanța să se pronunțe cu privire la măsura înscrierii provizorii, a condus în practică la soluții lipsite de logică. Astfel, am întâlnit situații în care judecătorul-sindic a respins cererea de înscriere provizorie formulată de creditor pe motiv că această măsură nu poate fi dispusă înainta de a se ajunge la etapa întocmirii tabelului definitiv, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea provizorie.

În mod evident, o astfel de soluție este eronată. De fapt, în măsura în care sunt formulate cereri de înscriere provizorie înainte de termenul la care are loc soluționarea contestațiilor la tabelul preliminar, soluția nu este aceea de a le respinge ca premature/neîntemeiate, ci de a proroga discutarea posibilității dispunerii înscrierii provizorii până la momentul la care ar urma să se definitiveze tabelul de creanțe.

4. Poate judecătorul-sindic să dispună disjungerea contestațiilor care presupun administrarea unui probatoriu complex?

Cu privire la această problemă, în doctrină s-au conturat două opinii:

• unii autori consideră că, în cazul contestațiilor care nu pot fi soluționate imediat, pentru că presupun administrarea unor probe, instanța poate dispune disjungerea, urmând ca soluționarea definitivă să aibă loc după ce se administrează acest probatoriu[6];
• alți autori apreciază că, în procedura de soluționare a contestațiilor, judecătorul-sindic nu poate disjunge contestațiile care întârzie judecarea cauzei (cum sunt cele pentru soluționarea cărora este necesară administrarea unor probe)[7].

În ceea ce ne privește, apreciem că stabilirea unei concluzii clare cu privire la posibilitatea disjungerii contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar, în măsura în care soluționarea acestora implică administrarea de probe, nu prezintă, de fapt, relevanță practică.

De fapt, așa cum am precizat și în secțiunea precedentă, ceea ce contează este ca instanța să se pronunțe cu privire la înscrierea provizorie prin intermediul hotărârii prin care soluționează toate contestațiile formulate cu privire la tabelul preliminar, astfel încât creanțele care vor fi înscrise provizoriu să fie luate în calcul la momentul întocmirii tabelului definitiv.

Cu alte cuvinte, în ipoteza în care instanța lasă nesoluționate parte dintre contestațiile formulate cu privire la tabelul preliminar (indiferent dacă dispune disjungerea acestora sau nu), nu ar trebui, în niciun caz, să se procedeze la întocmirea tabelului definitiv, fără a fi luate în calcul creanțele care fac obiectul acestor contestații.

5. Ce elementele ar trebui să analizeze judecătorul-sindic atunci când se pronunță cu privire la înscrierea provizorie?

Din dispozițiile art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 nu rezultă care sunt elementele care trebuie să fie luate în calcul de judecătorul-sindic atunci când acesta analizează posibilitatea înscrierii provizorii a unei creanțe, fiind prevăzut expres doar faptul că înscrierea provizorie intervine atunci când, pentru soluționarea unei contestații, este necesară administrarea de probe.

În consecință, există argumente pentru a susține că, atâta timp cât soluționarea unei contestații presupune administrarea unui probatoriu complex, care ar necesita mult timp, instanța poate dispune înscrierea provizorie a creanței contestate în tabelul definitiv, fără a mai analiza îndeplinirea unor alte condiții. Această soluție pare să fie susținută de Minuta Întâlnirii președinților secțiilor specializate din cadrul curților de apel din iunie 2016, prin care s-a reținut că “determinarea stării de provizorat este justificată strict din perspectiva complexității probatoriului. Cu alte cuvinte, numai o astfel de argumentație poate să conducă la soluția înscrierii provizorii.”.

Pe lângă această condiție, în practica instanțelor de judecată[8] s-a reținut că, pentru soluționarea cererii de înscriere provizorie, se impune analizarea la nivel de aparență a creanței contestate. Deși condiția menționată nu este prevăzută expres de textul de lege analizat, s-ar putea aprecia că pentru a se acorda drept de vot unui creditor, nu este suficient ca acesta să își afirme creanța, fiind necesar să existe indicii temeinice că respectiva creanță există. În practică, însă, noțiunea de ”probatoriu complex” se traduce în cele mai multe cazuri prin necesitatea efectuării unei expertize contabile din care să rezulte în mod exact cuantumul creanței. În astfel de cazuri, de cele mai multe ori există două variante: (i) fie contestatorul dovedește judecătorului sindic, cu înscrisuri, faptul că deține o creanță, problema care urmează a fi lămurită fiind doar cuantumul acesteia, caz în care aparența de drept există, fie (ii) contestatorul nu dovedește judecătorului sindic existența creanței, caz în care nu ar mai trebui să se ajungă la administrarea probei cu expertiză, iar contestația să fie respinsă.

În schimb, în concordanță cu jurisprudența majoritară[9], nu suntem de acord cu judecătorii sindici care resping cereri de înscriere provizorie raportându-se strict la oportunitatea măsurii înscrierii provizorii, pentru considerente cum ar fi cuantumul creanței contestate, ponderea acesteia la masa credală sau procentul pe care îl reprezintă în categoria creditorilor chirografari, întrucât dispozițiile art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 nu disting în funcție de astfel de considerente de oportunitate, ceea ce înseamnă că interpretarea menționată adaugă în mod nepermis la lege.

6. Se poate considera că înscrierea provizorie este facultativă?

Lecturând textul art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, observăm că acesta prevede că, în ipoteza în care, pentru soluționarea unora dintre contestații este necesară administrarea unui probatoriu mai complex, judecătorul-sindic poate admite înscrierea provizorie în tabelul definitiv.

Problema pe care o ridică formularea aleasă de legiuitor este că, în practică, această “facultate” a fost interpretată în sensul că judecătorul-sindic ar putea să nu dispună înscrierea provizorie, să lase contestația respectivă nesoluționată și să treacă la definitivarea tabelului de creanțe.

În realitate, însă, din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii insolvenței, rezultă că judecătorul-sindic are la dispoziție numai două variante:

• fie așteaptă până pot fi soluționate toate contestațiile, în sensul că administrează probatoriul necesar pentru soluționarea tuturor acestor contestații, dacă este cazul, dispune prelungirea perioadei de observație, și abia ulterior se pronunță, prin aceeași sentință, pe fondul tuturor contestațiilor;
• fie soluționează contestațiile pentru care nu este necesar să administreze probe care necesită timp pentru a stabili că acestea sunt întemeiate sau neîntemeiate și, prin aceeași sentință, dispune înscrierea provizorie a creanțelor în cazul cărora rezultă aparența de drept, dar se impune administrarea unui probatoriu mai complex.

Această concluzie este confirmată de dispozițiile art. 112 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, care prevăd că “Înainte de expirarea termenului de 12 luni, creditorii, debitorul sau administratorul judiciar va solicita judecătorului-sindic fie aplicarea art. 111 alin. (6), fie prelungirea perioadei de observație pentru motive temeinice.”.

În niciun caz, însă, instanța nu poate lăsa nesoluționate contestațiile pentru care ar fi nevoie de administrare de probe, fără să pronunțe înscrierea provizorie, și să soluționeze totodată restul contestațiilor.

Așadar, putem concluziona că judecătorul-sindic nu este obligat să dispună înscrierea provizorie, în sensul că acesta poate opta pentru soluționarea tuturor contestațiilor ulterior administrării întregului probatoriu. În schimb, în situația în care acesta trece la soluționarea contestațiilor și constată că, pentru una/unele dintre acesta, nu poate pronunța o soluție de admitere sau respingere, înscrierea provizorie reprezintă singura variantă posibilă, devenind deci obligatorie.

De altfel, așa cum am explicat anterior, motivul pentru care legiuitorul a reglementat mecanismul înscrierii provizorii a fost tocmai acela că tabelul definitiv nu poate fi întocmit până nu sunt soluționate toate contestațiile, în caz contrar fiind prejudiciate grav drepturile creditorilor care dețin creanțele cu privire la care nu au fost soluționate contestațiile. Prin urmare, o interpretare contrară ar înfrânge însuși scopul reglementării.

7. Concluzii

În final, menționăm că înscrierea provizorie a unei creanțe în tabelul preliminar nu produce consecințe negative cu privire la derularea procedurii de insolvență, având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, creditorii ale căror creanțe au fost înscrise provizoriu nu au dreptul de a încasa sumele propuse spre distribuire, până la definitivarea creanței acestora.

Soluția adoptată de legiuitor este una cât se poate de corectă și de echitabilă, pentru că, pe de o parte, permite respectarea termenului prevăzut de lege pentru perioada de observație și, pe de altă parte, nici debitorul și nici alți creditori nu sunt prejudiciați, câtă vreme un astfel de creditor înscris provizoriu în tabelul de creanțe nu va putea încasa bani decât după stabilirea cuantumului exact al creanței sale.

Prin urmare, înscrierea provizorie în tabelul de creanțe reprezintă un instrument extrem de util pus la dispoziție de legiuitor, care este însă prea puțin utilizat în practică, având în vedere problemele pe care le ridică interpretarea art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. De aceea, suntem de părere că, de lege ferenda, ar fi oportună o intervenție legislativă în sensul clarificării mecanismului de funcționare a înscrierii provizorii în tabelul de creanțe.

Un articol semnat de Dan-Rareș RĂDUCANU, Senior Partner (rraducanu@stoica-asociatii.ro) și Irina TITORIAN, Associate (ititorian@stoica-asociatii.ro), STOICA & ASOCIAȚII.

[1] Art. 112. – […] (3) Durata maximă a perioadei de observaţie este de 12 luni, calculate de la data deschiderii procedurii. Pentru respectarea acestui termen judecătorul-sindic va putea aplica dispoziţiile art. 111 alin. (6) în mod corespunzător. Înainte de expirarea termenului de 12 luni, creditorii, debitorul sau administratorul judiciar va solicita judecătorului-sindic fie aplicarea art. 111 alin. (6), fie prelungirea perioadei de observaţie pentru motive temeinice. În cazul în care cererea nu este introdusă de administratorul judiciar, creditorii sau debitorul vor putea formula o astfel de cerere.

[2] Potrivit dispozițiilor art. 5 pct. 42 din Legea nr. 85/2014: “Art. 5 – În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: […] 42. perioada de observaţie este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment;”

[3] Potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (81) din Legea nr. 85/2014: “(81) Creanţele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat şi a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă vor fi admise la masa credală şi trecute provizoriu până la finalizarea contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ.”

[4] A se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Codul insolventei – Note. Corelații. Explicații. Art. 1-203, Coord. G. Piperea, Ed. C.H. Beck, București, 2017, pag. 611, para. 2-4

[5] Această întâlnire a fost dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței, iar temele supuse dezbaterii au fost analizate atât de formatori din cadrul Institutului Național al Magistraturii, cât și de reprezentanți din partea Curților de apel (președinții secțiilor specializate, judecători din cadrul acestor secții și vicepreședinți ai instanțelor) – Minuta întâlnirii este disponibilă la: https://inm-lex.ro/fisiere/d_2443/Minuta%20intalnire%20sectii%20specializate%20-foste%20comerciale-%20Sinaia,%2013-14%20iunie%202016%20.pdf

[6] A se vedea Codul insolvenței comentat. Vol. I – art. 1-182, Nicoleta Țăndăreanu, Universul Juridic, București 2017, pag. 410

[7] A se vedea Codul insolvenței comentat, St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeş, Universul Juridic, București, 2014, pag. 303

[8] A se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia civilă nr. 215/24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, și Decizia civilă nr. 333/21 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara

[9] A se vedea Decizia civilă nr. 333/21 iulie 2020, pronunțată de Curtea de apel Timișoara, și Decizia civilă nr. 111/9 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Această din urmă hotărâre se referă la prevederile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, însă, având în vedere faptul că aceste dispoziții au un conținut identic cu art. 111 alin. (6) faza I din Legea nr. 85/2014, considerentele hotărârii sunt pe deplin aplicabile și cu privire la interpretarea dispozițiilor legale analizate în prezentul articol.