Sari direct la conținut

Viitorul celui mai mare accelerator de particule din lume este incert după ce Germania a anunțat că nu își permite costurile/ China intră în cursă

HotNews.ro
Future Circular Collider, Foto: CERN, Panagiotis Charitos / Sciencephoto / Profimedia
Future Circular Collider, Foto: CERN, Panagiotis Charitos / Sciencephoto / Profimedia

​Proiectul Future Circular Collider (FCC), un accelerator de particule de circa patru ori mai mare decât Large Hadron Collider (LHC), a cărui construcție ar fi trebuit să fie demarată deceniul următor, este în pericol să nu se mai realizeze după ce Eckart Lilienthal, ministrul Educației și Cercetării din Germania, citat de Nature, a anunțat că țara sa nu își permite să cheltuie mai mulți bani pentru cercetare decât o face deja.

Costurile estimative ale uriașului accelerator de particule FCC se ridică la minim 17 miliarde de dolari, în condițiile în care Germania contribuie în prezent cu 267 de milioane de dolari anual la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), circa 20% din bugetul instituției.

În astfel de condiții, și în situația în care asupra proiectului FCC planează multe incertitudini, Germania nu se poate angaja financiar pentru susținerea unei asemenea inițiative, a declarat ministul german. Acesta a mai adăugat că planul financiar prezentat de CERN este unul vag, care necesită implicare din partea multor parteneri externi, implicare care fie nu a fost confirmată, fie nici măcar nu a fost solicitată.

Guvernul german își făcuse cunoscută poziția încă din luna februarie a acestui an, în cadrul unei întâlniri cu ușile închise, însă pentru mulți dintre fizicienii CERN, actualul anunț a venit ca o uriașă surpriză.

Ce este Future Circular Collider (FCC)?

Unul dintre scopurile FCC, acceleratorul circular cu o circumferință de 91 de kilometri (LHC are doar 27 de kilometri circumferință), ar fi acela de a produce bosoni Higgs, particula descoperită în anul 2012 prin intermediul acceleratorului Large Hadron Collider. Acesta din urmă nu are însă capacitatea de a răspunde întrebărilor fundamentale legate de această particulă. De aici și necesitatea unui accelerator mult mai performant.

Spre exemplu, particula ar putea rezolva, cel puțin la nivel ipotetic, misterul materiei întunecate. Ar putea de asemenea, susțin specialiștii, să ne ajute să înțelegem inflația cosmică, o scurtă perioadă în care se crede că Universul primordial s-a extins la o rată exponențială.

Practic, FCC ar putea deveni o veritabilă „fabrică de particule Higgs”, iar CERN pare singura instituție din lume dispusă să investească într-un atare proiect, a declarat Michael Peskin, fizician din cadrul SLAC (National Accelerator Laboratory din California).

Nu toți fizicienii sunt însă de acord cu astfel de afirmații. Germania a prezentat deja alternative la FCC. Spre exemplu, modelul unor acceleratoare liniare, unule care necesită un consum mai redus de energie, precum și costuri semnificativ mai reduse. Marea Britanie și Franța, țări care, alături de Germania, asisgură jumătate din bugetul anual al CERN, nu au exprimat încă poziții oficiale.

Dacă Franța nu a oferit încă nicio declarație, un purtător de cuvânt al STFC (Science and Technology Facilities Council) din Marea Britanie a anunțat că problema va fi discutată în cadrul pregătirilor naționale pentru actualizarea Strategiei Europene pentru Fizica Particulelor.

China poate deveni centrul mondial al cercetării fizice aplicate

Pe fondul incertitudinilor din cadrul țărilor membre CERN, China ar putea demara construcția celui mai mare accelerator de particule din lume, The Circular Electron Positron Collider (CEPC) în anul 2027.

Este vorba despre un proiect propus de Academia de Științe din China încă din anul 2012, și al cărui raport tehnic a fost lansat anul trecut. Viitorul proiectului CEPC, unul în valoare de circa 5 miliarde de dolari și care implică un accelerator de particule cu o circumferință de 100 de kilometri, urmează să fie discutat în acest an în cadrul guvernului chinez.

Dacă va fi aprobat, construcția acestuia ar trebui să înceapă în anul 2027, urmând ca lucrările să fie finalizate în anul 2035. Fizicienii chinezi au mai propus ca, din anul 2040, CEPC să fie transformat în Super Proton-Proton Collider, un accelerator ultra-performant, cu o putere de șapte ori mai mare decât actualul LHC.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro