SUA au sistat finanțarea experimentelor periculoase asupra virusurilor / Controversele legate de cercetările gain-of-function
Dezbaterea legată de finanțarea de către Institutele Naționale de Sănătate (NIH) din SUA a unor cercetări periculoase asupra coronavirusurilor făcute în China a adus în atenția publică alte două experimente cunoscute de tip „gain-of-function” (GOF), relatează Scientific American.
Singurele GOF aprobate și finanțate în Statele Unite, două studii privind gripa autorizate sub noi reguli adoptate în 2017 după controversele publice declanșate de acest tip de cercetări, au fost sistate acum.
Situația a ieșit la iveală treptat în ultimele săptămâni, NIH „curățând” site-ul său de majoritatea mențiunilor făcute despre „gain of function” și acronimul „GOF”, acestea descriind experimente care modifică patogenii pentru a-i face mai infecțioși sau mai transmisibili.
NIH spune că a efectuat aceste revizuiri deoarece termenii „au fost folosiți greșit” și fiindcă sunt sursă de confuzii.
Termenii ar putea cauza confuzii deoarece reglementările adoptate la nivel federal în SUA în 2007 stipulează că doar o parte a studiilor GOF – cele care implică „îmbunătățirea unor patogeni cu potențial pandemic (enhanced potential pandemic pathogens – ePPP) să treacă prin evaluări speciale legate de riscuri și siguranță.
Experimente gain-of-function periculoase
Pentru a fi clasificate drept ePPP, experimentele propuse trebuie evaluate de oficialii federali americani ca având potențialul de a face mai periculos un patogen despre care se crede că ar putea declanșa o pandemie.
În urmă cu 10 ani două studii despre care se consideră că ar intra în categoria ePPP – ce au vizat modificarea virusului H5N1 ce provoacă gripa aviară pentru a se transmite mai ușor în rândul dihorilor – au declanșat controverse în rândul oamenilor de știință, aceștia fiind îngrijorați că virusurile modificate ar putea scăpa din laborator sau cădea în mâinile unor actori rău-intenționați.
Unul dintre studiile controversate a fost efectuat de o echipă de cercetători condusă de virusologul Yoshihiro Kawaoka de la Universitatea Wisconsin și celălalt a fost coordonat de virusologul Ron Fouchier de la Centrul Medical Erasmus din Olanda, ambele cu finanțare din partea NIH.
Controversele, care au ajuns în atenția publică, au determinat NIH să sisteze temporar finanțarea studiilor respective și a altor cercetări riscante de tip GOF (inclusiv a unor studii asupra coronavirusurilor).
În 2017, după o serie de dezbateri îndelungate între experți, Departamentul de Sănătate american, agenția din care face parte și NIH, au adoptat un nou cadru legal pentru evaluarea acestui tip de experimente.
Una dintre măsurile adoptate a fost renunțarea la terminologia legată de GOF, folosind termenul ePPP în locul acesteia.
Studii controversate finanțate de SUA
Kawaoka și Fouchier au redepus apoi cereri pentru reluarea finanțării experimentelor lor, acestea fiind evaluate în spatele ușilor închise de către o comisie federală și finanțate din nou de către NIH începând cu prima parte a lui 2019.
Comisia de experți a aprobat de asemenea un al treilea proiect, legat de studierea virusului H7N9 ce provoacă gripa aviară, însă NIH a decis să redirecționeze finanțarea către „abordări alternative”, potrivit site-ului NIH revizuit.
Însă, potrivit aceleiași surse, cele două proiecte legate de studierea H5N1 au fost sistate, cel al lui Kawaoka încă din august 2020. Cercetătorul a declarat la sfârșitul lunii octombrie pentru revista Science că nu a solicitat reînnoirea proiectului, parte a unui grant pe care l-a câștigat în urmă cu 15 ani, deoarece nu credea că va fi competitiv.
„Cu resurse limitate și nevoi presante ale societății, echipa mea de cercetători s-a reorientat înspre dezvoltarea de vaccinuri”, a afirmat acesta.
În ceea ce-l privește pe Fouchier, acesta afirmă că nu a finalizat experimentele propuse în proiect, explicând că „nu am vrut să trecem prin procedura de aprobare din SUA pentru o a treia oară”.
Fouchier spune acum că va încerca să obțină finanțare din partea Uniunii Europene care are reglementări mai clare privind cercetările de acest tip.
Citește și: