Sari direct la conținut

Tanczos Barna, despre uciderea ursului Arthur: Dacă este vorba despre un alt exemplar vânat decât pentru cel care s-a dat autorizația, vina este a Asociației de vânătoare / De ce refuză Elveția și Austria să ia urși din România?

HotNews.ro
Tanczos Barna, despre uciderea ursului Arthur: Dacă este vorba despre un alt exemplar vânat decât pentru cel care s-a dat autorizația, vina este a Asociației de vânătoare / De ce refuză Elveția și Austria să ia urși din România?

Ministrul Mediul Tanczos Barna a declarat joi seară, la Digi 24, că, atunci când s-a aprobat extragerea unui urs care reprezintă un pericol, sarcina identificării exemplarului revine Asociației de vânătoare care face extragerea, indiferent de cine participă la vânătoare.

Ministrul spune că prințul austriac nu avea cum să vâneze singur și că el a fost însoțit de cei de la asociația de vânătoare. Ministrul insită că nu știe dacă ursul Arthur este cel pentru care s-a organizat extragerea/împușcarea sau era vorba de un alt urs, urmând ca ancheta în curs să stabilească acest lucru.

Legislație schimbată. Străinii nu mai pot participa la vânătoarea de trofee. Valabilitatea derogării, doar 15 zile

”Trebuie să separăm vânătoarea în cazul extragerii exemplarelor periculoase de invitarea altor persoane la vînătoare, lucru pe care l-am făcut de azi. Am oprit orice variantă de aducere a unor persoane străine care să pună în aplicare”, declară ministrul.

În plus, valabilitatea acestei derogări va fi de numai 15 zile.

Până acum exista un termen de 60 de zile de la eliberarea documentelor privind avizarea „recoltării” animalului, iar legislaţia nu prevedea clar cine poate împuşca animalul, a explicat Tanczos Barna. Începând de joi, 6 mai 2021, exemplarele periculoase pot fi extrase în cel mult 15 zile, iar împuşcarea se face numai de către personalul tehnic al asociaţiei care solicită extragerea, a spus Tanczos Barna. Acesta spune că ”sigur în România avem cel puțin 7 mii de exemplare” de urs.

De ce refuză Elveția și Austria să ia urși din România?

Elevetienii si Austriecii au refuzat să ia urși din România spunând că ultimul lor exemplar a fost vânat acum o sută de ani și că ar fi o problemă pentru agricultură și turism. ”Am recitit în aceste zile răspunsul de la aceste țări. România gestionează cea mai mare populație de urși din UE și nu este deloc ușor, iar statele membre ar trebui să ajute și ele”, spune Barna.

Trofeul de vânătoare a rămas în țară, deoarece legea nu permite scoaterea lui peste graniță.

”Nu știu nici cât valorează trofeul și dacă el va fi reevaluat. Nu știu nici cât a plătit prinșul pe vânătoare. Nu sunt vânător și nu înțeleg aceste lucruri. Nu înțeleg de ce un italian simte nevoia să vină în România și să împuște rațe.”, a declarat ministrul.

Procurorii din Covasna au preluat ancheta deschisă de Poliție în cazul ursului Arthur, împușcat de către un prinţ austriac și fac cercetări pentru braconaj, vânarea în alte condiţii decât cele ale derogărilor şi uzul de armă fără drept.

Poliția Covasna s-a autosesizat și a deschis un dosar penal în cazul uciderii ursului Arthur într-o arie naturală protejată din județul Covasna, de către prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein, declara joi dimineață pentru HotNews.ro prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Târgu Secuiesc, Valentin Teodorescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro