marți 17 decembrie
Papa Francisc dezvăluie că a fost vizat de două tentative de asasinat cu bombă în timpul unei vizite istorice pe care a făcut-o în 2021
Papa Francisc a dezvăluit că a fost ținta a două tentative de atentat sinucigaș în timpul vizitei sale în Irak, în urmă cu trei ani, aceasta fiind prima vizită a unui suveran pontif în țară…Rusia vinde Chinei participațiile sale la vastele rezerve de uraniu de la Zarechnoye
Compania nucleară de stat a Kazahstanului a anunțat marți că Rosatom, compania omoloagă din Rusia, își vinde participațiile la vastele zăcăminte de uraniu pe care le exploatase împreună cu cel mai mare producător de uraniu…[P] Pericole de Crăciun pentru căței
Perioada Crăciunului este o ocazie pentru distracție și voie bună pentru toată familia – inclusiv pentru câinele tău! Dar, din păcate, există multe pericole și factori de stres pentru câinele tău în această perioadă. Dacă…Camera Deputaţilor: Durata arendării terenurilor este de minimum 7 ani
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect care prevede că durata arendării terenurilor este de minimum 7 ani. S-au înregistrat 204 voturi „pentru”, 39 „contra” şi 14 abţineri. Propunerea legislativă modifică Legea nr.287/2009 privind Codul…Prețurile RCA vor fi plafonate în continuare până la 31 martie 2025
Guvernul va prelungi plafonarea prețurilor la polițele RCA, inclusiv comisioanele brokerilor la vânzarea acestor asigurări, pentru încă 3 luni, până la data de 31 martie 2025, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern inițiat de…VIDEO Ilie Bolojan spune, la HotNews, că Nicușor Dan nu s-a sfătuit cu el: „Mi-a dat un telefon și m-a informat, atâta tot” / „Dar nu exclud susținerea candidaturii lui Nicușor Dan” / „E însă și altă nevoie”
Aflat marți în studioul HotNews, președintele PNL a spus că Nicușor Dan doar l-a informat că va candida la alegerile prezidențiale din primăvară. Despre susținerea candidaturii acestuia, Ilie Bolojan a afirmat că vor fi făcute…Bolojan: E puțin probabil ca PNL să o mai susțină pe Elena Lasconi pentru Cotroceni / USR trebuie să decidă repede dacă va face parte din guvern: „Nu poți ca în permanență să le arunci în față partenerilor tot ce au făcut”
Liderul PNL a spus, marți, la podcastul politic HotSpot, că USR trebuie să ia o hotărâre, astăzi sau mâine, dacă va fi la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR: „Nu poți să te gândești…Macaulay Culkin a povestit că Joe Pesci s-a speriat când a dus lucrurile prea departe în timpul filmărilor pentru „Singur acasă”
Este sezonul vizionărilor filmului „Singur Acasă”, iar Macaulay Culkin știe acest lucru, el dezvăluind după ani de zile cum Joe Pesci a încercat să îl sperie în timpul filmărilor pentru îndrăgitele filme, dar a ajuns…fanatik.ro: Cine sunt șefii de la Transporturi numiți în conducerea companiei ce administrează podul Vidin-Calafat. Indemnizația uriașă încasată anual
Începând cu anul 2013, împreună cu partea bulgară, România a înființat o companie al cărui singur scop este administrarea și încasarea taxei de pod la Vidin-Calafat. „Danube Bridge Vidin Calafat AD” este firma mixtă româno-bulgară…Furie la Moscova după uciderea generalului Kirillov. Medvedev vrea răzbunare, alți oficiali cer lovituri împotriva Occidentului
Rusia a reacționat dur după atacul cu bombă care l-a ucis pe generalul Igor Kirillov, asigurând că cei responsabili pentru acest atac vor fi pedepsiți, scrie BBC. Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al…VIDEO Ar trebui ca Iohannis să plece din funcție? Bolojan, la HotNews LIVE: Dacă m-aș uita pe sondaje, răspunsul ar fi „da”
Invitat marți în studioul HotNews, liderul PNL a răspuns dacă actualul președinte ar trebui să plece după ce i se încheie mandatul, în decembrie. „Dacă m-aș uita pe sondaje, având în vedere încrederea scăzută în…Cum să calmezi durerea în gât: tratamente eficiente și greșeli de evitat
Durerea în gât este unul dintre cele mai frecvente simptome în sezonul de răceli și gripe, dar adesea generează confuzie în ceea ce privește cauzele și tratamentul corect. Diferențierea între o durere de gât virală…Cum se manifestă lipsurile emoționale din copilărie la maturitate. Psiholog: „Adulții care își caută împlinirea în relațiile de iubire sunt copiii care nu au fost auziți, alinați și protejați”
Stima de sine a unui copil se formează în mare parte în primii ani de viață, iar un element esențial în această construcție este modul în care părinții reacționează la ce fac cei mici. Complimentele…ChatGPT vine cu cea mai importantă schimbare de la lansarea sa: devine un motor de căutare gratuit, asemănător Google
ChatGPT, cea mai cunoscută platformă de inteligenţă artificială (AI) generativă, poate fi utilizat ca motor de căutare gratuit de sutele de mii de utilizatori ai săi şi, prin urmare, se plasează în concurenţă directă cu…Vânt puternic şi polei în cea mai mare parte a ţării, până miercuri dimineaţă. Cod portocaliu la munte, cu rafale puternice
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă vânt puternic şi polei în cea mai mare parte a ţării, până miercuri dimineaţă la ora 06.00. A fost emis cod portocaliu pentru zona montană înaltă, unde o să…VIDEO Bolojan a pus o întrebare despre posibilitatea unui guvern cu Ciolacu premier: „Are rezerva de credibilitate necesară?”
Liderul liberal Ilie Bolojan a declarat, marți, la HotNews, că Nicușor Dan nu s-a sfătuit cu PNL înainte de anunțul candidaturii la alegerile prezidențiale, dar că nu exclude susținerea sa. De asemenea, președintele PNL că…Retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă va costa 1,9 miliarde de euro, fără TVA
Acționarii Nuclearelectrica se vor aduna în ședință AGA, pe 22 ianuarie 2025, pentru a aproba, printre altele, contractul “Lucrări de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavodă”. Contractul va fi semnat cu o asociere de companii…De ce și-a luat E.ON jucăriile și a plecat din România / Reacții din piața de energie
Cine seamănă vânt culege furtună, scrie Corina Murafa, expert în energie și membru al Comitetului Economic și Social European, cu privire la tranzacția anunțată luni prin care nemții de la E.ON vând ungurilor de la…Generalul rus Igor Kirillov a fost ucis marți la Moscova. Cum s-a răspândit în Occident ca focul o teză a sa despre Ucraina
Locotenent-generalul Igor Kirillov, comandantul trupelor ruse de protecţie nucleară, biologică şi chimică, a fost ucis marți într-un atentat cu bombă la Moscova, el fiind cunoscut pentru faptul că a răspândit teza potrivit căreia Ucraina a…Cum recunoști o cafea Arabica de calitate. Descoperă câteva dintre secretele cultivatorilor din Brazilia
Espresso, cappuccino, latte sau flat white, varietatea băuturilor pe bază de cafea este atât de mare încât chiar și cele mai pretențioase persoane pot găsi o variantă pe gustul lor. Dincolo de nenumăratele ingrediente care…O propunere neașteptată: „Dar dacă desființăm alegerea directă a președintelui?”
Unul dintre criticii „tradiționali” ai președinților, încă de pe vremea lui Ion Iliescu, Alina Mungiu-Pippidi vine astăzi cu o idee surprinzătoare. „La noi, poporul l-a ales pe Iliescu în 1990 cu 83% deși mințise flagrant…Un expert român va conduce în premieră organismul care coordonează sistemul RCA din 47 de țări. Cine este Sorin Greceanu
Sorin Greceanu, specialist cu aproape 30 de ani de experiență în asigurări, care acum este director general al Biroului asigurătorilor auto (BAAR), a fost ales, la începutul lunii decembrie 2024, președinte al Consiliului Birourilor (COB),…România a ajuns să importe circa 80% din carnea de porc. „Suntem la mâna jucătorilor de pe piaţa din Europa”
„Noi produceam acum câţiva ani 50% din carnea pe care o consumam. Acum mai producem 20%. Circa 80% din carnea de porc este importată. Deci, suntem cumva la mâna marilor jucători de pe piaţa cărnii…Grupul maghiar MVM, care vrea să cumpere furnizarea din România de la E.On – afaceri de 2 ori mai mari ca OMV Petrom. Expunere importantă pe Rusia. Un fel de Transelectrica, Electrica, PPC, Nuclearelectrica, Hidroelectrica sub aceeași pălărie
Grupul maghiar MVM, care vrea să preia business-ul de furnizare E.On din România, este cea de a 2-a companie ca mărime din Ungaria, după grupul MOL, înregistrând anul trecut o cifră de afaceri de două…Ungaria şi Slovacia au blocat sancțiunile UE împotriva Georgiei
Ungaria şi Slovacia au blocat planurile Uniunii Europene de a impune sancţiuni împotriva Georgiei în urma violenţelor contra manifestanţilor proeuropeni din această ţară, informează marţi dpa, citată de Agerpres. Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto…PwC Tax Talks: România introduce în premieră public CbCR. Ce au de făcut companiile vizate acum la final de an 2024?
România a fost primul stat din UE care a introdus în mod oficial în legislația națională obligațiile de raportare publică pentru fiecare țară în parte (pCbCR), iar termenul limită pentru elaborarea și publicarea acestor rapoarte…VIDEO O bombă ascunsă într-o trotinetă i-a ucis pe generalul Kirillov și pe asistentul său la Moscova / Ce forță a avut dispozitivul exploziv
„Dispozitivul exploziv improvizat avea o capacitate de aproximativ 300 de grame în echivalent TNT”, au anunțat oficialii ruși, citați de BBC. Explozia care l-a ucis pe șeful trupelor de protecție nucleară, generalul Igor Kirillov, a…Podul de peste Dunăre de la Ruse va fi deschis circulației de Crăciun și Anul Nou
Autoritățile au anunțat că podul de peste Dunăre de la Ruse, aflat în curs de renovare intregrală, va fi deschis circulației de Crăciun și Anul Nou, având în vedere traficul preconizat de sărbători. Astfel, începând…Munca prin intermediul platformelor digitale: într-un context european proaspăt reglementat, România vizeaza deja combaterea neconformării
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat la 23 octombrie 2024 și au publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva Europeană 2024/2831 privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în cadrul muncii pe platforme. Directiva…Adele este acuzată de plagiat. Un judecător brazilian cere retragerea melodiei „Million Years Ago”
Tribunalul comercial din Rio de Janeiro a decis, în urma unei plângeri de plagiat din partea unui compozitor brazilian, retragerea la nivel mondial, inclusiv de pe serviciile de streaming, al cântecului „Million Years Ago”, interpretat…IULIUS anunță integrarea unui nou concept de hipermarket Auchan în proiectul RIVUS din Cluj-Napoca
Aflat în etapa de obținere a autorizației de construcție, proiectul RIVUS de reconversie industrială și regenerare urbană, propus la Cluj-Napoca de IULIUS, va avea un mix de funcțiuni cu probabil cea mai mare varietate: retail,…Ungaria – România: scorul este de 8-0 la gaze, consideră un expert
Incompetența modului în care a fost și este condusă România ar trebui cercetată, asta este cauza pentru care o țară mică fără resurse importante cum este Ungaria, reușește să performeze. Iar noi, ca și în…Ce a răspuns Nicușor Dan când a fost întrebat de ce nu a condamnat explicit agresiunea Rusiei în Ucraina?
Într-un interviu de pe 6 iunie, cu ocazia alegerilor locale din acest an, HotNews l-a întrebat pe Nicușor Dan de ce nu a condamnat public agresiunea Rusiei în Ucraina, în contextul în care i se…Românii cu mașini mai scumpe de 75.000 euro trebuie să depună Formularul 216 până la 31 decembrie
Românii și firmele care au mașini mai scumpe de 75.000 de euro (375.000 lei) trebuie să depună până la 31 decembrie 2024 Formularul 216 la ANAF. În urma acelei declarații vor trebui să plătească și…Generalul Igor Kirillov, șeful forţelor ruse de protecţie nucleară, ucis într-un atentat cu bombă la Moscova / Ucraina e în spatele atacului, spun surse de la Kiev / „Războiul a ajuns în capitala Rusiei”
Generalul locotenent Igor Kirillov, şeful trupelor ruse de protecţie nucleară, biologică şi chimică, a fost ucis marți la Moscova de o bombă plasată pe o trotinetă electrică, a anunţat Comitetul rus de Anchetă, potrivit Reuters…Istanbul a devenit capitala mondială a transplantului de păr. De la Turkish Airlines la „Turkish Hairlines”
Din noul hol de la intrare al clinicii situate în suburbiile Istanbulului, Cédric Ansermet, 50 de ani, poartă o expresie de om oarecum îngrijorat. Cu un lanț de argint vizibil sub cămașa albă, acest antreprenor…Cutremur de 7,3 grade în Vanuatu. Mai multe clădiri, avariate, printre care și ambasada SUA din capitala Port Vila
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter a lovit, marţi, naţiunea insulară din Pacific, Vanuatu. Mai multe clădiri, inclusiv ambasada Statelor Unite din capitala Port Vila, au fost avariate, potrivit CNN,…Viața poate apărea chiar și acolo unde nu există planete
Cea mai răspândită teorie cu privire la apariția vieții implică existența planetelor, ca o condiție sine qua non. În fond, chiar noi trăim pe una dintre ele. Și totuși, planetele nu ar fi singurele locuri…România se pregătește de un guvern cu 4 partide. Exemplele din Europa arată ca aceste coaliții au viață scurtă / Unde s-a negociat 480 de zile pentru un guvern
PSD, PNL, USR, UDMR se pregătesc pentru a forma viitorul guvern, într-o mișcare menită să obțină o largă majoritate după rezultatele fără precedent ale alegerilor parlamentare, care au adus trei partide radicale de dreapta în…Facţiunile rebele din Siria vor fi „desfiinţate”, promite şeful grupului care a condus la înlăturarea lui Bashar al-Assad
Facţiunile rebele din Siria vor fi „desfiinţate”, a promis şeful grupului care a condus la înlăturarea lui Bashar al-Assad, Abu Mohammed al-Jolani, în timp ce fostul preşedinte i-a denunţat pe noii conducători ai ţării drept…Prima rundă de negocieri de la Volkswagen s-a încheiat după 13 ore de discuții. Părțile vor să ajungă la un acord înainte de Crăciun
Prima rundă de negocieri colective dintre conducerile VW și ai sindicatului IG Metall desfășurate luni s-au încheiat după miezul nopții, urmând ca discuțiile să fie reluate marți, la ora 10 a.m., a declarat un purtător…Aproape un sfert din forța de muncă din Europa e formată din imigranți, arată un raport al Organizației Internaționale a Muncii
Din ce în ce mai mulți oameni din Europa lucrează în afara țării lor de origine, conform OIM, cifra fiind în prezent de 23,3%. Majoritatea își găsesc locuri de muncă în industria serviciilor. Proporția lucrătorilor…VIDEO Marcel Ciolacu, campanie de imagine pe TikTok. Ce a răspuns la întrebarea „Am / N-am zburat cu avionul privat”
Premierul Marcel Ciolacu și-a continuat luni aparițiile pe rețeaua de socializare TikTok, aflată în centrul scandalului care a dus la anularea alegerilor prezidențiale din România, confirmând că a zburat cu avionul privat, dar fără a…Donald Trump face o nouă promisiune pentru oprirea „măcelului” din Ucraina, dar evită să dea un răspuns direct despre cedarea de teritorii
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat luni că a văzut imagini cumplite cu moarte şi distrugeri de pe frontul din Ucraina şi va discuta cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir…Cătălin Predoiu, despre declaraţia SUA privind influenţa lui Putin asupra alegerilor din România: Confirmă că s-au petrecut acţiuni de destabilizare, de atac asimetric
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, consideră că declaraţia fermă a senatorilor americani, emisă luni, privind implicarea Rusiei în alegerile din țara noastră „confirmă că s-au petrecut acţiuni de destabilizare, de atac asimetric”. „Declaraţia nu vine…luni 16 decembrie