Valentin Lazea: O istorie morală a politicilor monetare și fiscale

Moralitatea este o componentă a culturii care se schimbă – nu întotdeauna în bine – ca urmare a modificărilor din sfera tehnologică, politică, socială, familială, scrie Valentin Lazea, economistul-șef al BNR în cartea sa recent publicată la Editura Publica- „O istorie morală a politicilor monetare și fiscale”.

Autorul notează cum valorile morale din secolul XIX (perioada de avânt a burgheziei) sunt diferite de valorile morale din secolul XX (perioada de avânt a proletariatului, atât în democrațiile occidentale, cât și în dictaturile comuniste) și diferite de valorile morale din secolul XXI (perioada de avânt a marilor corporații și a consumerismului mondial).

Cartea este una-eveniment, fie că ești de acord sau nu cu unghiul de abordare al autorului. Face parte din categoria cărților care apar cu parcimonie într-o cultură cum e cea a noastră și aș compara-o cu o altă carte apărută în acest an: Power and Progress: Our Thousand-Year Struggle Over Technology and Prosperity scrisă de Daron Acemoglu și Simon Johnson.

Moralitatea în schimbare influențează modul în care sunt concepute și aplicate politicile monetare și fiscale

Moralitatea în schimbare, de la epocă la epocă, influențează, la rândul său, modul în care sunt concepute și aplicate politicile monetare și fiscale, consideră Lazea.

Cartea, a cărei prefață e semnată de Prof. univ. dr. Emilian M. Dobrescu, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, arată modul în care evoluțiile (și involuțiile) din domeniul moralității și-au pus amprenta asupra modului în care sunt concepute, formulate și aplicate.

„O lucrare excepțională, care reușește să sintetizeze 150 de ani de istorie economică, în care morala în continuă schimbare a influențat radical politicile monetare și fiscale. Valentin Lazea realizează o condensare fantastică a unei istorii îndelungate a evoluției modului de gândire a decidenților și a omului de rând, bazându-se și pe lucrările realizate de cele mai luminate minți ale ultimului secol. Parcurgerea captivantă a cărții îți dă senzația că ai citit numeroase tratate de istorie și de economie în același timp, oferind răspunsuri la multe întrebări din domeniul politicilor monetare și fiscale privite dintr-un unghi neexplorat până acum – cel al moralității”, spune Lucian Anghel, fost președinte al Bursei de Valori București

„Un economist în căutarea reperelor morale într-o lume care pare că le-a pierdut. Aceasta este miza acestui scurt volum în care Valentin Lazea face incursiuni în istoria economică și financiar-monetară a ultimelor două secole, pentru a înțelege modul în care viața economică s-a schimbat pe măsură ce valorile etice absolute predicate de Kant au ajuns să fie total relativizate în societatea de consum hedonistă care domină astăzi. Argumentele aduse în discuție pentru a explica această evoluție sunt surprinzător de variate, de la evenimente politice și sociale majore la curente de gândire filosofice și mode sociale, de la descoperiri științifice și invenții tehnologice la analize succinte ale unor momente definitorii pentru politicile monetare și fiscale din diverse perioade, nelipsind nici referințe ocazionale la credințe și idei religioase. O carte interesantă atât prin ceea ce spune despre lume, cât și prin ceea ce dezvăluie despre convingerile autorului său”, caracterizează Aurelian Dochia lucrarea economistului șef al BNR.

La rândul lor, politicile monetare și fiscale exercită un feed-back prin care influențează moralitatea unei epoci, care la rândul său își pune pecetea pe aspectele tehnologice, politice, sociale, familiale, adică pe întreg comportamentul uman.

În cartea sa, Valentin Lazea împarte ultimii 50 de ani în două sub-perioade: Războiul Rece (1971-1990), care păstrează multe din caracteristicile epocii anterioare, respectiv A Doua Globalizare (1991-2021), a cărei destrămare o vedem desfășurându-se sub ochii noștri. „Moralitatea întregii perioade stă – cel puțin în economiile occidentale – sub semnul consumerismului fără limite, promovat de marile corporații”, consideră Lazea.

Caracteristici: moralitate consumeristă

Motto 1: „Consumați, consumați, consumați…….pe datorie”

Motto 2: „Totul ni se cuvine”

Motto 3: „Socializarea pierderilor și privatizarea câștigurilor”

Din perspectiva tehnologică, mai spune Valentin Lazea, această perioadă este caracterizată de a patra revoluție industrială, având ca vârf de lance informatica, aceasta invadând toate spațiile vieții profesionale și private (cu bunele și relele ce decurg de aici). Ar fi putut să fie și o perioadă a explorărilor spațiale, atât de promițătoare în anii ’60, dacă acestea nu ar fi fost sacrificate, mai întâi pe altarul înarmării, iar ulterior pe cel al stimulării consumului …..terestru.

Într-o primă etapă, omenirea a continuat exploatarea nemiloasă a resurselor naturale, după care – începând cu anii ’90 – necesitatea prezervării acestora își face, încet, locul în conștiința publică, prefigurând – poate – o epocă viitoare mai puțin consumeristă.

Ce mai spune Lazea în cartea sa, „O istorie morală a politicilor monetare și fiscale”:

Cheltuielile publice ajung, în multe state, să depășească 40% din PIB, fără o creștere corespunzătoare a încasărilor la buget

Politica internă a statelor occidentale urmărește fidelizarea pe toate căile a electoratului propriu (mai întâi, în fața amenințării modelului comunist, iar ulterior Războiului Rece din rațiuni de populism), motiv pentru care se extinde statul asistențial (Welfare State).

Cheltuielile publice ajung, în multe state, să depășească 40 la sută din PIB, fără o creștere corespunzătoare a încasărilor la buget, ceea ce pune presiune pe deficitele bugetare și duce la creșterea continuă a datoriei publice.

După 1991, în perioada celei de a Doua Globalizări, odată pericolul comunist înlăturat, statele occidentale permit ca agenda de politică internă să fie capturată de subiecte minore (dar cu impact public) de tipul războaielor culturale.

Îndeosebi stânga politică occidentală merge mult în această direcție greșită și, în loc să solicite egalitatea de oportunități economice, își deviază discursul înspre privilegierea minorităților (sexuale, religioase, de culoare etc.), încercând astfel să repare secole de nedreptate, dar stârnind, în acest proces, o reacție adversă a majorității.

În statele comuniste, libertățile cetățenești, din contră, se restrâng în perioada Războiului Rece, până în 1985, după care urmează o scurtă perioadă de dezgheț, perestroika lui Gorbaciov. Dar în România efectele acesteia sunt prea puțin simțite, țara fiind angajată, în perioada respectivă, în plata în devans a datoriei externe, ca urmare a celei de a doua intrări în incapacitate de plată a țării, în anul 1982.

Mantra universală devine „Consumați, consumați, consumați……pe datorie”

După destrămarea sistemului comunist, consumerismul triumfător se răspândește pe întreaga planetă, favorizat de politicile publice, de globalizare și de revoluția informatică.

Mantra universală devine „Consumați, consumați, consumați……pe datorie”. Dacă până în anii ’50 o familie tipică americană avea prea puțin de a face cu creditul bancar, după această dată a devenit o anomalie să nu mai ai o multitudine de credite luate, stimulate de un marketing și o publicitate agresive, care îl fac pe om să dorească produse și servicii de care nu are o nevoie reală.

Această mentalitate, împreună cu corolarul său, „Totul ni se cuvine”, devine prevalentă la Generația X (cei născuți între 1965 și 1980) și la Generația Y („millenials”, cei născuți între 1981 și 1996). Mai puțin afectate de consumerism și de sentimentul de îndreptățire (entitlement) sunt Generația baby-boomers (cei născuți între 1946 și 1964, care au fost educați în timpurile grele de după Război) și – poate – Generația Z (cei născuți în perioada 1997-2012, care au început să aibă o conștiință ecologică și mai puțin interes pentru valorile materiale).

Uniunea Europeană (creată în 1992, prin transformarea Comunității Economice Europene) merge cel mai departe pe acestă rută, delegându-și apărarea către SUA, aprovizionarea cu energie către Rusia și produsele manufacturate către China, o strategie care în retrospectivă apare ca benevolentă, dar naivă.

Din punct de vedere social, statele dezvoltate încearcă să acopere inegalitățile crescânde nu prin oferirea de oportunități egale, ci prin oferirea de credite ieftine chiar și acelor categorii care nu se încadrau în profilul de risc bancar, așa-numiții NINJA (No Income, No Job, or Assets). Această abordare avea să fie una din cauzele crizei subprime din 2008-2009, alături de dereglementarea agresivă a sectorului bancar și de înflorirea capitalismului speculativ.

În plan familial este desăvârșită, în multe societăți dezvoltate, destrămarea familiei clasice, familiile monoparentale devenind un lucru banal

În plan familial este desăvârșită, în multe societăți dezvoltate, destrămarea familiei clasice, familiile monoparentale devenind un lucru banal, cu toate consecințele negative asupra educației și psihicului copiilor. Depresia, înstrăinarea, singurătatea devin bolile secolului XXI, accentuate de dependența față de drogul informatic și de pierderea abilităților de comunicare inter-personală

Datoria publică a statelor dezvoltate avea să crească încontinuu din 1971, de la aproximativ 30% la aproape 120% din PIB, cea mai mare (și neîntreruptă) creștere pe timpuri de pace, ridicând problema sustenabilității acesteia.

În perioada 2007-2013, circa două treimi din creșterea datoriei publice s-au datorat deficitului primar (adică faptului că bugetele erau în deficit după achitarea dobânzii la datoria publică).

Păcatul originar constă în aceea că limita de deficit bugetar de 3 la sută din PIB, prevăzută în Tratatul de la Maastricht, a început să fie considerată de multe state europene ca un nivel normal, permisibil și nu ca un maxim la care să se ajungă în anii cei mai slabi ai ciclului economic. Iar atunci când limita de deficit a fost încălcată, nici un stat nu a fost penalizat pentru aceasta.

De la criza Covid din 2020 limita de deficit bugetar a fost suspendată, iar din 2024 există intenția de a relaxa și mai mult regulile, lăsând fiecărui stat membru latitudinea de a reduce deficitul bugetar și datoria publică în ritmul pe care îl consideră adecvat (?!?).

Nu este de mirare că statele indisciplinate fiscal, precum cele din flancul sudic al UE și România au aplaudat aceste relaxări, care nu fac decât să amâne sine die ajustarea fiscală. Ne aflăm la ani-lumină de disciplina fiscală care a prevalat în lume până în 1939 (iar în România, până în 1989).

În general, politicile monetare și fiscale din această perioadă par a fi influențate tot mai mult de factorul politic, în permanentă căutare de voturi. Astfel, măsurile necesare sunt amânate, iar măsurile populare/populiste capătă tot mai multă greutate. Plata la scadență a datoriei devine (aproape) opțională, iar simptomul cel mai grav al acestei perioade de indisciplină îl constituie socializarea pierderilor și capitalizarea câștigurilor.

O reformă economică fără o reformă morală care să o preceadă apare tot mai mult ca o utopie, conchide Lazea.