Valul de căldură din România în câteva cifre cheie – În cinci zile au fost peste +40 de grade. Care a fost orașul cel mai fierbinte în ultimele două săptămâni
Ultimele două săptămâni au fost printre cele mai calde din acest secol în România și maximele au depășit în cinci zile +40 de grade, culminând în două zile, cu +41 de grade. Valul de căldură poate fi pus alături de cele din 2007, 2012 și 2015, iar ”domul de căldură” a adus temperaturi de +46 în Grecia, +44 în Macedonia și +43 în Albania. Temperaturile sunt măsurate la umbră, ceea ce înseamnă că temperaturile real resimțite în orașe au ajuns în intervalul +50, 55 de grade.
În Grecia fac ravagii incendiile de pădure, iar maximele au ajuns la +46 de grade pe 3 august la Argos. Tot atunci au fost +45 de grade la Eleusis Airport și Lamia. Noaptea, minimele au fost de +33 la Kythira și +32 în Santorini.
În Macedonia au fost două locuri unde au fist 10, respectiv 11 zile cu maxime de peste +40 de grade în ultimele două săptămîni: Demir Kapija și Gevgelija. Cel mai cald a fost pe 3 august: +44,1 la Gevgelija și +43,7 la Demir Kapija.
În Bulgaria cel mai cald a fost la Sandanski, +42,5 grade pe 3 august, iar în acest loc au fost opt zile cu peste +40 de grade.
Și în Turcia au fost locuri unde s-au depășit frecvent +44 de grade.
În România au fost caniculare 15 dintre ultimele 16 zile, maximele depășind +35 de grade zi de zi între 26 iulie și 10 august, cu excepția zilei de 6 august când nu au fost nici +32 de grade. În cinci zile au fost peste +40 de grade și în două dintre aceste zile, primele două din august, maximele au fost de peste +41 C: +41,1 la Calafat și +41 la Giurgiu.
Au fost peste +40 de grade în locuri precum Calafat, Giurgiu, Bechet, Zimnicea, Alexandria, Turnu Măgurele, Băile Herculane, București și Oltenița.
Și nopțile au fost extrem de calde, mai ales în sud și sud-est. La început de august au fost nopți în care minimele nu au scăzut sub 26 de grade la Sulina, disconfortul termic fiind ridicat.
Noaptea de 2 august a fost neobișnuit de caldă și la munte unde nici la stațiile meteo de la peste 2.000 m alt nu au fost sub +10 grade. La Brașov minima a fost de +18, iar la Întorsura Buzăului, +17.
Calafat a fost polul căldurii, fiind în peste jumătate dintre ultimele 17 zile localitatea unde a fost cel mai cald în țară.
Valul de căldură de la final de iulie și început de august – Unde a fost cel mai cald în fiecare zi
25 iulie: Calafat +34
26 iulie: +35 la mai multe stații meteo
27 iulie: +38 la mai multe stații meteo
28 iulie +40,1 la Băile Herculane
29 iulie: +40 la Calafat
30 iulie: +39,7 la Calafat
31 iulie: +39 la Calafat și Băile Herculane
1 august: Calafat +41,1 Bechet +40,4 C
2 august: Giurgiu +41, Zimnicea +40,4, Alexandria +40,2, București Filaret +40,1, Oltenița 40,1
3 august: Calafat +36
4 august: Giurgiu +36,6
5 august: Zimnicea +40,4 Turnu Măgurele +40,4 C, Giurgiu 40,2, Bechet 40,1, Alexandria 40
6 august: Videle +31,7
7 august: Calafat +35
8 august: Calafat +37,8
9 august: Calafat +39,8
10 august: Calafat +38,4
11 august: Băile Herculane +38,5
12 august: Bechet +36,5 C
13 august: Calafat +35,5
14 august: Băile Herculane +36,4
15 august: Calafat +38,9
16 august: +39,1 C
(articolul a fost publicat pe 11 august. După acestă dată am actualizat zi de zi maxima zilei)
Cea mai mică temperatură nocturnă înregistrată în țară în ultimele două săptămâni:
+1,6 grade la Vf Omu pe 7 august
Care au fost maximele anuale la Calafat în ultimii 7 ani
2015: +40,7 pe 12 august
2016: +37,5 pe 14 iulie
2017: +42,2 C pe 6 august
2018: +35,9 grade pe 2 septembrie
2019: +37,9 pe 12 august
2020: +37,3 C pe 21 iulie
2021: +41,1 pe 1 august
Care au fost maximele anuale la Giurgiu în ultimii 7 ani
2015: +40,7 pe 30 iulie
2016: +38,6 pe 17 iunie
2017: +41,9 pe 1 iulie
2018: +35,2 pe 13 iunie
2019: +36,8 pe 3 iulie
2020: +39,1 C pe 1 septembrie
2021: +41 pe 2 august