Sari direct la conținut

Veniturile Allianz-Țiriac Asigurări au crescut cu 10% până la peste 390 milioane lei în primul trimestru din 2020: Despăgubirile plătite – 192 milioane lei, în creștere cu 4,4%

HotNews.ro
Sediu Allianz-Tiriac Asigurari, Foto: Allianz-Tiriac Asigurari
Sediu Allianz-Tiriac Asigurari, Foto: Allianz-Tiriac Asigurari

​Vânzările Allianz-Țiriac Asigurări au avansat cu 10% în primul trimestru din 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și au depășit 393 milioane de lei, a anunțat joi asigurătorul. În aceeași perioadă compania spune că a plătit clienților și terților păgubiți despăgubiri de peste 192 milioane de lei, cu 4,4% mai mult față de aceeași perioadă din 2019. În pofida creşterii daunalităţii, profitul operațional a înregistrat un avans de peste 43% față de primul trimestru din 2019, pe fondul unei discipline riguroase a costurilor operaționale și a mixului de portofoliu.

Cele mai importante contribuții la creșterea vânzărilor totale le-au avut segmentele de asigurări de viață, sănătate și proprietăți, fapt care a permis continuarea procesului de echilibrare a portofoliului.

„Criza prin care trecem confirmă faptul că strategia noastră de a avea un mix de business echilibrat este una corectă. Portofoliul balansat ne permite să absorbim mai ușor șocul generat în economie de noul coronavirus, iar rezultatele excelente din primul trimestru vor contribui la diminuarea impactului care a început să se simtă la nivelul vânzărilor noastre în special începând cu cel de-al doilea trimestru. Nu suntem imuni la această criză, însă suntem pregătiți atât din punct de vedere operațional, cât și financiar să trecem cu bine peste aceste provocări.”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări.

Cumulat, asigurările non-auto și cele de viață și sănătate, două linii de business strategice pentru Allianz-Țiriac, reprezentau peste 50% din vânzările totale la finalul lunii martie 2020.

Compania spune că a plătit clienților și terților păgubiți despăgubiri de peste 192 milioane de lei, cu 4,4% mai mult față de aceeași perioadă din 2019. Începând cu finalul lunii martie a fost sesizată o reducere a numărului de avizări de daună, pe segmentele auto. Această evoluție a fost determinată de scăderea frecvenței de daună ca urmare a traficului mai redus, cât și de o posibilă amânare a constatărilor în perioada stării de urgență.

Rata combinată la nivelul întregii companii s-a îmbunătățit în primul trimestru din 2020 și s-a situat sub 90%, pe fondul unei discipline riguroase a costurilor operaționale, dar și datorită mixului de portofoliu. Acestea au permis un avans de peste 43% al profitului operațional față de primul trimestru din 2019.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro