Viata la tara

Aici am citit un interviu despre viata la tara. O viata la tara la 25 de km de Bucuresti. Nu e chiar la tara dar nici departe. Ca de obicei pe Hotnews interesante sunt comentariile. De la oparit frustrate la ideologic ecologice. Majoritatea habar n-au despre ce vorbesc, fie confunda Baneasa cu viata la tara fie scot in evidenta un sat de acum 100 de ani, replica hotaratoare fiind WC-ul in curte.

Sa vorbim despre realitate. La 250 de km de Bucuresti, 45 de km de Targu Jiu. Chiar la tara. N-am gaze, singurul lucru care-mi lipseste din „civilizatia” urbana. Centrul de butelii e la 40 de metri de casa. O sa bage si gaze primarul ca se vrea reales. Dar trebuie aduse de la 30 de km.

E asfaltat totul mai putin drumul judetean pe care primarul doar l-a carpit. Ulitele „pline de praf” nu exista. Asfaltul a luat tot „farmecul rural”. Sunt mai bine asfaltate ulitele decat Berceniul sau Pantelimonul. Pe banii UE.

Cofetaria are produse „ca la mama acasa” cu frisca adevarata nu din tub. Nu discut despre branza si tuica La magazin platesti cu cardul, daca vrei. Am cumparat un frigider si cu aerele mele cosmopolite am intrebat daca-l aduce acasa. S-a uitat la mine ca la un idiot si mi-a spus, pe un ton superior, ca bineinteles. A venit si m-a ajutat sa bag frigiderul in casa, am vrut sa-i dau niste bani, mi-a spus ca aia e treaba lui si nu i-a luat. Mi-a fost rusine de mine.

Toata lumea are antene de satelit si internet. Intr-o dimineata am ascultat o discutie care m-a lasat mut, o tanti cu broboada explica, in mod corect, dar cu un stil inimitabil, suntem in Oltenia, cum se monteaza camera video la calculator.

Eram la benzinaria din sat sa iau carbuni de gratar cand o tanti cu broboada, alta decat cea din paragraful anterior, a venit pe scuter sa bage benzina. Ma uitam prostit, a bagat benzina in cel mai natural mod cu putinta, a platit, s-a suit pe scuter si a plecat. In afara mea nu era nimeni surprins.

Exista sala de sport, scoala e renovata, profesorii tineri. Nu stiu cat de buni dar directorul, inginer ca meserie, a avut de angajat o profesoara de romana si a intrebat-o cine facea parte din Scoala Ardeleana, n-a stiut, n-a angajat-o.

Primarul acceseaza fonduri UE de ani de zile, nu asteapta sa vina cineva sa-i spuna s-o faca. Ca dovada ca se poate. Am avut treaba pe la Primarie, nu seamana cu suma de fete acre de prin Bucuresti, oamenii chiar vor sa te ajute. Serviciul de salubritate costa 20 de lei pe an. Trece martea si ia gunoiul, proiect tot pe banii Uniunii, sper sa nu gresesc.

Am calcat intr-un cui, m-am dus la dispensar, si asta renovat, mi-au facut antitetanos imediat. In Bucuresti trebuie sa bati 5 spitale sa-ti faca o amarata de injectie. Un prieten si-a taiat rau un deget, rau, cam atarna. S-a dus la dispensar, l-au bandajat si l-au trimis la spitalul de la 9 km. Acolo a dat peste Ahmed, medic sudanez, l-a carpit si a reusit sa-i puna degetul la loc. Peste 2 luni in Bucuresti, la Coltea, i-au spus ca mai bine nu-l puteau face nici ei.

De 1 Mai un prieten a vrut sa faca o excursie in zona, n-a gasit loc la pensiuni, totul era de mult ocupat. De fapt totul e ocupat cam tot timpul.

Cel mai important lucru sunt oamenii, mai calmi si mult mai apropiati, majoritatea dintre noi habar n-avem cine sta pe palier cu noi. Acolo vecinii fac parte dintr-o comunitate. Razi cu ei, plangi cu ei, cu bunele si cu relele lor.

Nu e o lume idilica, sunt nenumarate lucruri de facut. Dar se fac. Si acolo somajul face ravagii, oamenii au probleme, drame, nu exista o egalitate reala de sanse cu cei din orasele mari. Dar de fiecare data cand ma duc descopar ca s-a mai schimbat ceva in bine.

Cam asta e viata la tara. Si mai e un lucru de spus. Oamenii aia n-au fost niciodata colectivizati si asta cred ca are importanta. Pot sa va mai povestesc multe dar cred ca e semnificativ. Si comuna se cheama Baia de Fier.

Poza e obtinuta prin curtoazia vacii verzi.

Citeste si comenteaza pe Romania obiectiva.