Sari direct la conținut

Polițiștii au descins la două persoane care l-au amenințat „cu topoare în cap” pe actorul Victor Rebengiuc, înainte de anularea alegerilor

HotNews.ro
Victor Rebengiuc, în interviu la Hotspot
Victor Rebengiuc, în interviu la Hotspot

Două persoane bănuite că l-au amenințat pe actorul Victor Rebengiuc, înainte de a participa la o manifestația pro-democrație din Piața Universității și de susținere a Elenei Lasconi în decembrie 2024, sunt vizate într-un dosar deschis de Poliția Capitalei.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au făcut joi, 12 februarie 2026, o percheziție domiciliară la locuința din București a doi suspecți.

„Din datele și probele administrate în cauză a reieșit faptul că, la data de 5 decembrie 2024, după ce persoana vătămată și-ar fi anunțat participarea, la aceeași dată, la o manifestație pro-democrație organizată în Piața Universității, exprimându-și public opțiunea de vot, aceasta ar fi primit, prin intermediul mesageriei unei platforme de socializare, de la utilizatorul unui cont, un mesaj de amenințare. În concret, mesajul ar fi constat în amenințări cu săvârșirea unei infracțiuni grave, respectiv lovirea cu un topor la nivelul zonei vitale a capului, fapt ce i-ar fi creat persoanei vătămate o stare de temere”, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Actorul Victor Rebengiuc, în vârstă de 93 de ani, a povestit pentru HotNews pe 5 decembrie 2024 că a fost amenințat chiar înainte de a ajunge la manifestația pro-democrație „România speră”, care a avut loc în Piața Universității din Capitală, în săptămâna când urma să aibă loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cu o zi înainte ca CCR să decidă anularea scrutinului.

„Ești un boșorog retardat, depășit și bolnav de comunism”

Mai multe persoane publice, inclusiv artiști, au participat la protest și au anunțat susținerea pentru candidata USR, Elena Lasconi, care intrase alături de Călin Georgescu în turul final în cursa pentru Cotroceni.

„Ești un boșorog retardat, depășit și bolnav de comunism, care vede comuniști peste tot. Are, n-are legătură, tot la comuniști ajungi. Lăsați-ne în pace, să votăm pe cine vrem și pe cine e normal, altfel băgăm toporul în capetele alea seci. Ai făcut destul rău acestei țări și acestui popor. Retrage-te, nu mai face politică, altfel poporul mânios te va linșa, te va sfâșia și va da cu piciorul în rămășițele sângerânde ale actorului neamului, care crede că are un cuvânt de spus în politică. Se profită de prostia ta și nici măcar nu îți dai seama”, a fost mesajul de amenințare pe care Rebengiuc l-a citit reporterilor, pe 5 deembrie 2024, de pe telefonul mobil.

Actorul a îndemnat publicul să o voteze pe Lasconi și a declarat că va face la fel „contrar amenințărilor pe care le-am primit”.

Suspecții, duși la audieri

Potrivit Poliției Capitalei, cei doi suspecți au fost depistați joi, la percheziții, iar anchetatorii au găsit și ridicat probe în dosarul în care sunt investigați pentru amenințare.

Cele două persoane vor fi duse la sediul Serviciului de Investigații Criminale – Central pentru audieri.

Polițiștii bucureșteni vor continua cercetările în acest dosar, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

INTERVIURILE HotNews.ro