VIDEO O noua luna a fost descoperita in sistemul nostru solar. Ea demonstreaza o ipoteza vehiculata de mult timp in randul cercetatorilor
Astronomii NASA au anuntat zilele acestea ca au descoperit o noua luna in sistemul nostru solar, informeaza Descopera.
Este vorba de un obiect cosmic descoperit in apropierea planetei pitice Makemake, situata in Centura Kuiper. Anuntul intareste ipoteza conform careia cele mai multe dintre planetele pitice au sateliti naturali, o situatie aparte fiind, insa, Pluto, citeaza Mediafax.
Centura Kuiper se intinde de la orbita lui Neptun, pana la 50 de unitati astronomice (UA) departare de Soare. Pana in anul 2000, se credea ca centura contine doar planeta Pluto, satelitul Charon si cateva comete, insa, recent, au fost identificate si alte corpuri cosmice. Au mai fost descoperiti sateliti de tipul celui reperat acum in apropierea lui Eris, al doilea cel mai mare rezident cunoscut al centurii, dar si in vecinatatea obiectelor de dimensiuni mai mici din centura Kuiper, asa-numitele KBOs.
Recent, telescopul Hubble a identificat un nou satelit in structura Centurii Kupier. El a fost denumit S/2015 (136472) si poreclit, mai simplu, MK2. Pana in prezent, se cunosc foarte putine date referitoare la MK2. Se estimeaza ca MK2 are un diametru de aproximativ 160 de kilometri si are o stralucire de 1300 de ori mai slaba decat Makemake. Cu toate acestea, caracteristicile orbitei sale sunt inca necunoscute.