Sari direct la conținut

VIDEO Un tetraplegic isi poate misca mana gratie unui cip implantat in creier

HotNews.ro
Un tetraplegic isi poate refolosi mana, Foto: Captura YouTube
Un tetraplegic isi poate refolosi mana, Foto: Captura YouTube

Sase ani dupa un accident care l-a lasat tetraplegic, un american reuseste sa-si refoloseasca mana pentru a apuca o cana de cafea, gratie unui soft, potrivit unui studiu publicat miercuri in revista Nature, o premiera care da sperante pentru milioane de persoane paralizate din intreaga lume, scrie AFP.

„Este pentru prima oara cand o persoana complet paralizata poate sa faca o miscare folosind doar propriile sale ganduri”, a declarat Chad Bouton, de la Feinstein Institute pentru cercetari medicale din Statele Unite, coautor al studiului.

Chad Bouton si o echipa de oameni de stiinta din American se afla la originea unui sistem denumit NeuroLife care este capabil sa restabileasca o cale de comunicare intre creier si muschi fara sa treaca prin maduva spinarii.

Ian Burkhart, un american de 24 de ani, este tetraplegic de sase ani, in urma unui accident de natatie care i-a afectat maduva spinarii.

„Medicii mi-au spus ca maxim voi putea sa imi misc umerii, dar nimic altceva pentru tot restul vietii mele”, a explicat Ian Burkhart, intr-o conferinta de presa.

In aprilie 2014, medicii i-au grefat un cip mai mic decat un bob de mazare in cortexul motor al creierului.

Acest cip transmite gandurile pacientului la un computer care le decodeaza si apoi transmite ordinele creierului unei serii de bratari care stimuleaza electric muschii bratului.

Oamenii de stiinta lucreaza de 25 de ani la conversia gandurilor in actiuni gratie softurilor. In 2012, o femeie devenita tetraplegica dupa un accident vascular cerebral a reusit sa miste un robot in forma de brat articulat pentru a bea cafea.

In 2014, au demonstrat ca o maimuta poate reusi, cu gandurile transmise de electrozi, sa miste bratul unei alte primate paralizata temporar de anestezice.

„Am incercat sa descifram semnalele din creier care sunt specific asociate cu miscarile mainii. Zonele creierului responsabile de miscare sunt intacte, dar semnalul ajunge la o maduva a spinarii ranita. Ele sunt complet blocate si nu pot ajunge pana la muschi”, a explicat Chad Bouton.

In iunie 2014, la doua luni dupa implant, Ian Burkhart putea deja sa isi deschida si sa inchida palma, doar gandindu-se la miscare, chiar daca muschii sai erau salbiti de inactivitate.

Dupa 15 luni de antrenament, pacientul poate acum sa apuce o sticla si sa verse continutul sau intr-un pahar. El isi poate chiar tine telefonul la ureche, sa amestece cafeaua sau sa ridice o lingurita de jos. In plus, poate canta la chitara cu ajutorul unui joc video.

Cercetatorii spera acum sa conceapa un sistem wireless astfel incat pacientul sa nu mai fie cablat in permanenta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro