Sari direct la conținut

Virgin Galactic a efectuat ultimul său zbor spațial înainte de o pauză de doi ani

HotNews.ro
Virgin Galactic, Foto: Steve Mann | Dreamstime.com
Virgin Galactic, Foto: Steve Mann | Dreamstime.com

Compania de turism spațial Virgin Galactic a efectuat sâmbătă ultimul său zbor înainte de a lua o pauză de doi ani în operațiunile comerciale pentru a dezvolta o nouă clasă de nave spațiale mai rentabile, potrivit AFP.

„Galactic 07 s-a întors pe pâmânt, acum cu astronauți. Piloții, pasagerii și nava noastră au aterizat în siguranță la Spaceport America, New Mexico”, a postat Virgin Galactic pe X (fostul Twitter), la câteva minute după aterizarea de la ora locală 9.41 (15.41 GMT).

Aeronava purtătoare decolase din acest stat din sud-vestul SUA la ora locală 08:31 de pe o pistă convențională și, după ce a urcat timp de aproximativ 50 de minute până la o altitudine de 13.582 de metri, a eliberat nava spațială atașată sub ea, denumită VSS Unity.

Unity, care avea la bord doi piloți și patru pasageri, și-a pornit apoi motorul și a accelerat pe verticală până când a atins o altitudine maximă de aproape 88 km – puțin peste cei 80 km care marchează începutul spațiului, așa cum este definit de armata americană.

După câteva minute, permițând pasagerilor să plutească în imponderabilitate și să observe curbura Pământului, a planat înapoi pentru a ateriza pe aceeași pistă. A atins o viteză maximă de 2,96 Mach, de aproape trei ori mai mare decât cea a sunetului.

Doar numele unui singur pasager fusese dezvăluit în prealabil: Tuva Atasever din Turcia, care fusese însărcinat de compania americană Axiom Space să efectueze o serie de experimente științifice.

Potrivit unui comunicat de presă al Virgin Galactic, el avea la bord senzori pentru a prelua date despre creier.

Nava spațială transporta, de asemenea, experimente de la universitățile americane Purdue și Berkeley.

Virgin Galactic, fondată în 2004 de miliardarul britanic Richard Branson, a precizat doar că doi pasageri erau din Statele Unite, iar al patrulea din Italia.

Mister lămurit în privința pasagerilor

Odată misiunea încheiată, misterul a fost înlăturat în privința celor trei pasageri, toți bărbați.

Potrivit site-ului companiei spațiale, Andy Sadhwani este inginer de propulsie la SpaceX, după ce anterior a lucrat pentru NASA. Irving Izchak Pergament este dezvoltator imobiliar și pilot de avion, în timp ce Giorgio Manenti este consultant în investiții în hoteluri și restaurante.

Acest zbor spațial a fost al doilea zbor al companiei în 2024 și al 12-lea în total.

În urmă cu un an, după ani de dezvoltare, Virgin Galactic și-a dus primii clienți în spațiu în cadrul misiunii Galactic 01.

Directorul general al Virgin Galactic, Michel Colglazier, a anunțat înainte de zbor că această a șaptea misiune comercială va fi ultima pentru nava spațială VSS Unity.

125 de zboruri pe an

Acesta este „un punct de cotitură pentru companie, deoarece ne concentrăm resursele pe producția următoarei generații de nave spațiale Delta, care urmează să intre în serviciul comercial în 2026”, a adăugat el.

Potrivit Virgin Galactic, aceste nave spațiale vor putea transporta șase pasageri, în loc de cei patru de pe VSS Unity, iar compania intenționează să construiască inițial două dintre ele. Apoi, compania intenționează să efectueze până la 125 de zboruri pe an.

Zborurile de testare sunt planificate începând cu anul 2025.Virgin Galactic a anunțat la sfârșitul anului 2023 că va concedia 185 de angajați, adică 18% din forța sa de muncă, pentru a reduce costurile și a se concentra pe programul Delta.

Unii analiști au fost sceptici. Investitorii se pot „aștepta să dețină acțiuni care să nu genereze practic niciun venit în următoarele 18-30 de luni – și asta dacă totul decurge conform planului și dacă programul Delta nu este amânat”, a subliniat firma de consultanță The Motley Fool.

Virgin Galactic concurează pe piața zborurilor suborbitale de scurtă durată cu Blue Origin a miliardarului Jeff Bezos. (foto: Steve Mann | Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro