Vladimir Putin zambeste
E adevărat că Vladimir Putin a clipit în confruntarea cu puterile occidentale. Planul său maximal, de a lega de uscat Crimeea anexată destabilizând complet sudul Ucrainei de la Luhansk până la Odessa, a eşuat. Ideologul Kremlinului, Aleksandr Dughin, îndeamnă în continuare la atacuri asupra Dnipropetrovskului sau Odessei, oraşul aflat atât de aproape de România.
În acelaşi timp, chiar astăzi, Vladimir Putin stă în Franţa umăr la umăr cu cei mai puternici lideri occidentali. Aici, în România, entuziasmaţi de vizitele în serie a trei înalţi oficiali americani, am pierdut un detaliu esenţial: după ce a clipit, preşedintele Rusiei a şi zâmbit.
Luptele din estul Ucrainei s-au intensificat în ultimele zece zile. Separatiştii pro-Putin au început să controleze din această dimineaţă câteva puncte de trecere a frontierei sud-estice dintre Rusia şi Ucraina. Kremlinul îi spune “coridor umanitar” pentru populaţia atacată de “junta fascistă” de la Kiev acolo unde, în urmă cu doar două săptămâni, candidaţii extremişti au câştigat la alegeri sub 3%.
Puterile occidentale au ameninţat Kremlinul cu trecerea la etapa de sancţiuni dure dacă alegerile din Ucraina vor fi deranjate. Aproape 15% din populaţia Ucrainei nu a putut vota din cauza acţiunilor separatiştilor. Ieri, liderii occidentali au anunţat că vor aplica aceste sancţiuni dure dacă Kremlinul nu-şi schimbă atitudinea în următoarea lună.
Şi Vladimir Putin zâmbeşte.
Preşedintele american Barack Obama îi transmite public lui Putin că “susţinerea Rusiei pentru grupările separatiste trebuie să înceteze şi că trebuie să oprească transportul de arme în Ucraina”. Vladimir Putin răspunde, în timpul unui interviu, că Statele Unite “mint. Nu există forţe armate şi instructori ruşi în sud-estul Ucrainei”.
Joi seara: presedintele Frantei si presedintele Rusiei(sursa:kremlin.ru)
Dar prin coridorul umanitar deschis între Rusia şi estul Ucrainei trec armament şi luptători din Cecenia şi Inguşeţia. Chiar liderii celor două regiuni, Ramzan Kadyrov şi Yunus-Bek Yevkurov, ambii decoraţi cu medalia de erou al Federaţiei Ruse, au admis că există oameni din regiunile lor care au plecat să lupte în estul Ucrainei.
Şi Vladimir Putin zâmbeşte.
Barack Obama afirmă public că va implementa “o politică strictă de nerecunoaştere în privinţa Crimeei/Sevastopolului, în acord cu rezoluţia Naţiunilor Unite 68/262”. Preşedintele Rusiei îi răspunde prompt că “e o iluzie că trupele ruse au anexat Crimeea. Dar e adevărat că trupele ruse au ajutat populaţia să ţină referendumul pentru independenţă sau dorinţa de a intra în Federaţia Rusă”. Moscova a început deja să acorde producătorilor din Crimeea autorizaţii de funcţionare în conformitate cu normele ruse.
Directorul unei fabrici de lângă Simferopol mi-a spus că ruşii au fost “mai mult decât drăguţi” şi au eliberat rapid toate documentele necesare unei funcţionări normale. În acelaşi timp, proprietarul ucrainean al unui lanţ de supermarketuri care se întind în toată Ucraina a decis să-şi închidă cele 4 magazine din Crimeea. “Toată aprovizionarea mea vine de pe continent, din Ucraina, şi acum avem o graniţă acolo. Toată birocraţia s-a dublat. Nu am cum să rezist”.
Şi Vladimir Putin zâmbeşte.
“În contrast cu creşterea economică globală” spune Barack Obama, ”economia rusă şi aşa inertă este chiar mai slabă din cauza alegerilor făcute de conducerea Rusiei”. Vladimir Putin acceptă că mai are multe de făcut până ce economia Rusiei va ajunge în vârf, dar “în ultimul timp am făcut paşi mari înainte şi suntem acum cea de-a cincea cea mai mare piaţă economică din lume. E un succes, dar putem face mai mult”.
Rusia a semnat recent un acord în valoare de 400 miliarde de dolari pe o perioadă de 30 de ani pentru a furniza gaze Chinei. Preţul pe care îl vor plăti chinezii este dublu faţă de preţurile pe care le cere Gazpromul ţărilor din fostul spaţiu sovietic. Dar şi mai important este că Rusia îşi întăreşte alternativa la vânzările de energie către piaţa europeană şi câştigă în China un aliat a cărui tăcere, în contextul actual, este nepreţuită.
Şi Vladimir Putin zâmbeşte.
La Varşovia, miercuri, Barack Obama a vorbit despre căderea comunismului ca despre începutul unei perioade de progres extraordinar pentru Europa, care este mai prosperă şi mai sigură ca oricând. Afirmaţiile preşedintelui SUA sunt adevărate, susţinute de date clare şi percepţii nemijlocite. Dar dinspre Moscova, acelaşi eveniment se vede ca “un uriaş dezastru umanitar”. Un dezastru ale cărui victime sunt, în viziunea lui Vladimir Putin, ruşii trăitori 25 de ani mai târziu în ţările baltice, Ucraina sau Republica Moldova.
La o intalnire, joi: ministrul rus de externe, in stanga, si omologul sau american (sursa:AFP)
Şi a mai spus Barack Obama la Varşovia că “europenii trebuie să se ridice în apărarea acelor idealuri şi principii care au adus prosperitatea şi pacea pe acest continent, chiar dacă asta creează anumite dezavantaje economice”.
Dar nu au trecut două săptămâni de când milioane de francezi au votat pentru un partid extremist condus de un personaj, Marine le Pen, care a declarat că vrea să “distrugă Uniunea Europeană” şi că îl admiră pe Vladimir Putin, “care a fost demonizat la cererea americanilor”. Alte milioane de europeni, din Marea Britanie până în Grecia, au votat pentru partide xenofobe, naziste sau comuniste.
Şi Vladimir Putin zâmbeşte.