Sari direct la conținut

Averile ilicite ar putea fi confiscate

Romania Libera

Posibilitatea confiscarii, mai dura decat sanctiunile prevazute in forma initiala a proiectului, este considerata de Chiuariu ca fiind masura cea mai descurajanta pentru persoanele care au incalcat legea.

In pericol de a fi confiscata va fi insa doar acea parte din avere care nu poate fi justificata.

Totodata, vor fi luate in calcul doar „diferentele vadite” dintre venituri si bunurile declarate de demnitari, reprezentand 10.000 euro sau 2% din averea totala.

Senatorii din Comisia pentru drepturile omului au fost, de asemenea, de acord cu o modificare adusa „Dragii de ANI” de colegii din Comisia juridica.

Este vorba de reintoarcerea la obiectul initial de activitate al agentiei, controlul averilor, si nu al declaratiilor de avere, asa cum au stabilit deputatii.

Cu 4 voturi pentru si un singur vot impotriva, membrii Comisiei pentru drepturile omului au acceptat revenirea la forma Monica Macovei a Legii ANI.

Senatorii din comisia condusa de udemeristul Gyorgy Frunda nu au fost insa de acord cu eliminarea verificarii incompatibilitatilor, capitol eliminat in intregime cu ocazia discutiilor din Comisia juridica.

La propunerea ministrului Tudor Chiuariu, membrii Comisiei pentru drepturile omului au votat, in unanimitate, pentru reintroducerea incompatibilitatilor in sfera de actiune a viitoarei agentii.

La propunerea ministrului Justitiei, senatorii ar putea accepta si completarea capitolului de sanctiuni prin introducerea interzicerii ocuparii unei functii publice timp de trei ani pentru persoanele care incalca prevederile privind conflictul de interese si incompatibilitati.

Noile amendamente aduse de Tudor Chiuariu au starnit si reactii destul de dure din partea unor senatori. Cel mai vehement s-a dovedit a fi udemeristul Gyorgy Frunda, presedinte al Comisiei pentru drepturile omului.

Acesta a fost deranjat de posibilitatea ca inspectorul ANI sa trimita procurorului dosarul in vederea confiscarii averii.

„Adica, constata un inspector ca averea este ilicita si ca trebuie confiscata sau instanta?”, l-a intrebat Frunda pe Chiuariu, acuzandu-l ca incearca sa instituie „statutul procurorilor impotriva statului de drept”

Se controleaza doar perioada mandatului

In contrapartida cu noile amendamente acceptate, senatorii din Comisia pentru drepturile omului au respins ideea ca inspectorii ANI sa poata controla averile intr-un interval de maximum cinci ani de la terminarea mandatului sau neexercitarea functiei publice.

Aceasta posibilitate fusese reintrodusa de senatorii juristi, dar colegii lor au considerat ca ar fi excesiv.

Amendamentul de eliminare a fost formulat de udemeristul Gyorgy Frunda si a fost aprobat cu unanimitate de voturi, doar peremistul Ilie Petrescu declarandu-se impotriva. Decizia senatorilor a starnit nemultumirea ministrului Tudor Chiuariu. „Nu putem fi de acord.

Noi nu controlam averea dobandita anterior functiei, ci pe cea de la inceput si de la sfarsitul mandatului.

Pe logica dvs., ar trebui ca un ministru sa nu mai raspunda a doua zi dupa ce isi pierde functia”, a replicat Chiuariu.

Eliminarea prevederii nu ii va impiedica insa pe inspectorii ANI sa declanseze controlul, considera senatorul UDMR Gyorgy Frunda. Acesta sustine ca, in lipsa unei prevederi exprese in lege, exista posibilitatea exercitarii dreptului de control in baza prescriptiei care opereaza in materia dreptului civil.

Integral in Romania libera

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro