Satul Colacu fata cu Uniunea Europeana

La Colacu nu sunt caini cu covrigi sau colaci in coada. Doar saracie, oameni complet indiferenti la politica Bucurestiului sau a Bruxelles-ului, oameni care practica o agricultura ca-n Evul Mediu. La Colacu insa exista telecentru, adica un calculator cu conexiune la Internet si fax, intr-o camera cu soba pe lemne si covor „persan” asternut pe dusumea.

In drumul spre Targoviste, dupa ce treci de Tartasesti, comuna natala a lui Adrian Nastase (cu sosea si trotuare mai ceva ca la orasele mari), un drum lateral, plin de gropi si mocirla te duce in inima satului Colacu, nu inainte de a trece pe langa islazul stapanit de cirezile de vaci. Care mai costeliva, care mai laptoasa, de! dupa sufletul gospodarului.

Ceea ce te frapeaza in Colacu nu e doar saracia de aici, ci saracia din proximitatea Bucurestiului.

Un cioban si doua babe se uita suspicios dupa masina si ma decid sa-i abordez. Nu stiu nimic despre Uniunea Europeana, cota de lapte si renta pentru pamant. Venisem cu intrebari de bucurestean ignorant, crezand ca toata lumea trebuie sa stie cu ce se mananca UE.

Cand afla ca sunt de la ziar se dezlantuie cu tanguielile. Una dintre babe le taie brusc vorba celorlati si incepe sa-mi explice.

“Taceti dracu ca sunteti prosti… Domnu’ reporter nu dam nimic la nimeni. Laptele il mananc si il dau si la copii, la Bucuresti. Mai venea unu’ de pe la Ghimpati, dar isi batea joc de noi – ne dadea 5700 pe kilu’ de lapte.”

Sare si ciobanu si zice ca primarul nu face nimic pentru sat. Ma ia usor de brat si se apleaca, complice, spre urechea mea: “E bun el asa, dar tot pentru el trage mai mult”.

Ma indrept spre satul care pare complet adormit, chiar daca ceasul nu arata nici macar miezul zilei. Prin curtile caselor tip vagon, acelasi pustiu de-ti tiuie urechile.

Caut carciuma satului si un grup de copii imi spune in cor ca se deschide abia la patru. E semn bun totusi. Inseamna ca oamenii sunt dusi la lucru.

Un gospodar lamureste insa misterul. “Mai nimeni de prin sat nu lucreaza. Nu au unde. Sunt cativa care au plecat prin Spania”.

Colindand ulita principala, imi atrage atentia o reclama la Orange, asezata pe fosta cladire a primariei.

Bat usor la usa si imi raspunde o tanara care se recomada si imi spune ca e operator calculator la telecentrul din sat.

Practic, o camera mica, cu doua calculatoare, un telefon si un fax. O initiativa a ANRC-ului menita sa faca accesibila comunicarea si in zonele izolate. O camera ce ar trebui sa-i tina la curent pe sateni cu lumea exterioara. O caldura insuportabila ma izbeste in figura, de la soba cu lemne. Un covor „persan” sta, frumos maturat, pe dusumeaua telecentrului.

“Vine lumea la telefon, am chiar si cativa copii care vin sa se joace”, imi spune tanara operatoare. Cursuri de calculator nu s-au facut, insa operatoarea imi explica ca le mai arata ea ce si cum sa faca cu calculatorul.

Cam patru mii de lei minutul de telefon si 15 mii ora de internet. Banii sunt varsati saptamanal in conturile Orange. Operatorul spune ca cea mai buna saptamana a adus incasari de 1,5 milioane.

Ies din telecentru direct in glodul ulitei din Colacu.

La un alt colt de strada, alt mos si alta baba. Ii intreb de Uniunea Europeana si incep sa povesteasca ca de doi ani nu au mai facut nimic in gradina, ca primaru’ si-a facut dig si le-a inundat curtea si sa scriem asta la ziar, “obligator”.

„Tataie, dar cu cota de lapte cum e? Ai declarat la primarie, te-ai inregistrat?”, intreb si eu, cautand subiect de discutie.

“Domnu ziarist, zicea si carutasu ala de la Co’stanta de l-a dat la televizor, doi ani de zile o ducem rau dupa aia mai vedem. Ce sa mai… a zis la televizor”.

E clar. Sursa de informare a mosului e carutasul de la 300 de kilometri distanta, de undeva de langa Constanta, carutas intervievat si el la randul lui de reporterul unei televiziuni.