Despre micile obiecte care pacalesc centura de siguranta

Am deschis geamul lateral pentru ca intotdeauna mi-am dorit – o dorinta ilogica si care vine de undeva dinauntru – sa vorbesc cu ei. Eram undeva intre Reghin si Targu Mures, pe o portiune de 30 de kilometri de sosea care de un an se afla in continue reparatii si care-ti taie elanul prin sapte sute treizeci de mii opt sute patruzeci si patru de semafoare puse pentru ca in mare parte se circula pe o singura banda. Nu a fost deloc greu sa infirip o discutie cu omul asta, pentru ca a tasnit ca apa calda din teava sparta spre masina mea, scrie Mircea Mester, pe blogul lui.

– Domnu’, nu luati de-astea? 20 de lei una, 30 de lei setul!

Vorbea stalcit, usor peltic, dar foarte foarte repede, ca si cum viata i-ar atarna de potentiala viitoare tranzactie care ar fi putut urma sa se desfasoare acolo, in mijlocul nicaieriului. Fraza a fost rostita in acelasi timp in care si-a intins mana dreapta spre mine, cu un gest din care am inteles ca, daca as fi pus mana pe ele, ar fi trebuit sa le cumpar. Regula de table, pulurile trebuie miscate odata atinse. M-am uitat lung la ele, era pentru prima data cand le vedeam de foarte aproape. Sunt dintr-un plastic penibil, vecin cu tastaturile anilor ￢90, iar in capat au o parte metalica. Sunt identice cu capetele centurilor de siguranta, dar nu au atasata centura in sine. Sunt celebrii „butuci” care se vand la colt de intersectie prin Bucuresti si nu numai. Obiecte culturale de patrimoniu dedicate celor care sunt deranjati de centura de siguranta. Un soi de apostrof pe care-l folosesc cei care-s deranjati de cratima.

– Da’ astea nu sunt ilegale? Esti obligat sa porti centura de siguranta, zic eu.

Stii, sunt tipul de sofer care-i obliga de ceva vreme pe cei de pe bancheta din spate sa-si ataseze centurile de siguranta si care de multe ori, de mult prea multe ori, este contrat de priviri mirate si de voci ofuscate. Noroc ca cei de pe bancheta sunt, de obicei, oameni care au nevoie de transport, deci sacrificiul se realizeaza. In numele nevoii, in principiu.

Omul ma ignora.

– Domnu’, uitati, altii iau centuri de la piese si le taie si ii costa milioane. Astea se iau si se baga direct si nu mai piuie.

Ma uit curios la forma pe care-o au butucii astia. Sunt identici ca forma si culori cu cei de pe centurile de siguranta si zambesc. Omul se uita la mine, nu intelege.

– Ma uit la ele pentru ca mi se pare ciudat ca un sofer care apeleaza la astea sa aiba atat simt estetic incat sa fie nevoie de cotoare care sa nu strice armonia cromatica din interiorul masinii￢

Omul nu intelege ce vreau sa spun, face ochii mari, iar dupa o pauza de vreo cinci secunde continua, schimonosindu-se a durere. Sufleteasca, probabil:

– Haideti, va rog…

– Uite ce e: eu sunt complet impotriva cretinilor care-si pun astea in masini. In plus, sunt ilegale, iar tu nu ar trebui sa vinzi asa ceva. Iar…

– Dar am si folii pentru taloane, daca vreti. Si USB-uri!, ma intrerupe omul. Mi-e clar ca nu intelege deloc conceptul de ilegalitate, deci ma opresc din explicatii inutile. O dau pe scurt:

– Uite ce e – centurile de siguranta au fost inventate acum multi ani de un baiat din Suedia care le-a montat langa scaun pentru ca soferii implicati in accidente sa nu dea cu capul de volan si sa vedem creieri imprastiati prin masini, intelegi? Mori ca prostul daca nu ai centura. Si poti muri la accidente la 30 la ora din cauza asta. Intelegi?

Si-a retras mana plina de „butuci” si de alte accesorii de calitate cel mult indoielnica, iar pe fata i se citea un amestec de uluire si compasiune. La zece masini mai in sus se facuse verde si m-am asezat din nou in pozitia de condus. Nu am mai auzit decat o voce ceva mai stinsa, mai putin convinsa, dar plina de evlavie, care nu a avut puterea sa rosteasca decat doua cuvinte.

– Doamne fereste!

Fara absolut nicio legatura, de acum va puteti sfinti masinile oficial.

Comenteaza pe blogul lui Mircea Mester