Racnet rock peste Sibiu

Urlete, bere, rock-eri, libertate, bere si iara urlete. Artmania. Sibiu. 2007. O Piata Mare rezervata pentru haosul din care se naste arta. O Piata Mare cucerita timp de trei zile de fenomenul rock, de tipi si in blugi si tricouri negre, veniti din toate colturile Romaniei sa isi strige libertatea si sa se lase striviti de muzica, intre zidurile Sibiului.

Racnetul a inceput ca o soapta. In fiecare seara. Plictisit de munca, de soare si de politica. M-am avantat si eu printre sirurile de tineri in negru care merg in pasi dezlanati catre centru. Sunt tineri cu parul lung, cu frizuri ciudate, imbracati aiurea, cu tot feluld e injuraturi inscrise pe tricouri. Atrag privirile „oamenilor normali” pe care ii depasesc pe trotuare.

Arata si se comporta si se simt de parca nu apartin acestei lumi. Lumea lor e acolo. In Piata Mare. Unde ii asteapta rock-ul lor. Unde ciudatenia din ochii celorlalti dispare. Si unde simt ca pot fi prieteni cu toata lumea. Unde se simt originali si liberi.

Aproape de plete

„Altaaaaaaaaaaar! Altaaaaaar!”. Ochii mi se maresc si pieptul imi zvacneste in ritm de rock. Piata Mare e o nebunie. Oameni cu ochii tulburi, vopsiti in negru, stau aruncati pe jos, de la intrare. Ma strecur cu atentie, printre sutele de cutii goale de bere, dau din coate sa ma bag mai in fata. Mai aproape de zgomot. Mai aproape de plete. Ca sa imi dau drumul la plete.

Mai aproape de scena. Mai aproape de libertate. Sa pot urla. De-aia am venit. Multi dintre noi. Sa urlam. Pe rock. Sunt trupe tari. Nu e cool. Nu e loc de cool. E fain. E tare. E cel mai tare. Ma sudez in masa de pletosi de langa scena si strig. Rock.

Raul de bere

„Silent Enigma!”. E noapte deja. Nu vezi decat scena. Respiri intr-un spatiu de cateva palme si te feresti de parul aruncat in fata de cei din jur. Anathema zguduie Piata Mare. Nu multi stiu de Anathema. Sau au auzit, dar nu cunosc melodiile. Dar urla la fiecare gest al solistului. „Silent Enigma!”, tot striga un rocker, in spatele meu, la fiecare inceput de melodie.

Dupa care se linisteste si da din cap. Berile roiesc in jurul meu. Rauri de tineri cu beri in mana alimenteaza multimea din fata scenei. Venele unei multimi vii. Se bea intr-o veselie. Cine a vazut un rocker treaz? „Silent Enigma!”. Rasete. Si Anathema incepe alt strigat. Pe deasupra, se ridica aparatele foto. Amatori. Turisti inserati printre rockeri.

Veniti sa ia poze, in loc sa traiasca momentul. Anathema da drumul in sfarsit la Silent Enigma, iar in spatele meu am pe cel mai fericit rocker dintre toti. Isi traieste melodia. Da din cap cu nervi. Lumea e a lui. Nimic nu mai exista in jur.

Salvarea

Cu durere usoara de gat, dupa o prima seara de dat in cap, ma asez cu berea pe jos, in Piata Mare. E Mania Artei, episodul doi. Si parca nimic nu s-a schimbat. In jurul meu, ca niste insule rare, fete in negru isi arunca mistic si lasciv parul in toate partile, departe de multime. Un rocker verde fuge pe langa mine, gata gata sa imi rastoarne berea. A vazut Salvarea.

Fuge cu berea in mana si se arunca in masina. Un prieten ii pozeaza. Asistentii de la Salvare, spectatori. Rockerul fericit ca are poza cu berea in Salvare, strange mana asistentilor. Dupa care mai face o poza, cu unul dintre asistenti. Pleaca apoi fericit, uitandu-se in aparatul prietenului. Asistentii incep sa rada, in urma. Au ce povesti acasa. Despre un nebun care a facut poza cu Salvarea.

Asa sunt ei, rockerii. Originali. Starnesc povesti. Oriunde. Din orice. Multi is veniti fara bani. Fara cazare. Dorm prin strazile mai putin luminate ale Sibiului. Beti sau mai putin beti. Fara griji. Fara lanturi. Multi au intrat la concerte fara bilet. Au sarit gardul, pe sub ochii organizatorilor.

E satanic!

„Mireasa mea pe moarte”, My Dying Bride, e cea mai rea trupa de pe scena Artmania 2007. Rockerii sunt dezlantuiti. Urletul ii zvarle in fata si in spate. Dar nu pe toti. Sunt multi „turisti”. Multi veniti sa se uite. Multi „oaspeti” in casa primitoare a rockului. O batranica si-a facut loc langa macaraua camerei de filmat.

Se baga cu tupeu mai in fata sa vada si ea pe dracii negri de joaca pe scena. Mai la o parte, o familie de rockeri isi plimba copilul de 4-5 ani. E un rocker in devenire. Poarta o chitara la gat si ridica doua degete cand il pozeaza oamenii. „I, claim your life!” rage Aaron pe scena si rockerii urla in cor. „E satanic! E bestial”, zice un tip de langa mine.

Dupa care isi arunca parul inainte. Nu e rau. Un festival de rock mai pasnic. Fara batai. Fara excese. Cu multe urlete. Dar cu cozi imense la bere si mai ales, la WC-uri. Original.