Sari direct la conținut

Directorii cercetati penal vor fi suspendati din functii Banias vrea sa scoata Portul din rahatul lui Moldoveanu

Replica de Constanta

Prima zi a acestei saptamani a debutat cu trecerea dosarului in care sunt cercetate penal mai multe persoane care reprezinta fosta si actuala conducere a Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, cat si conducerile unor firme private, din sarcina Parchetului pe mana procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie din Constanta.

Iar potrivit reprezentantilor DNA Constanta, acest lucru inseamna nici mai mult, nici mai putin decat ca anumite persoane vor fi luate cat se poate de serios la „scuturat”.

Fiindca in cele prezentate luni, 28 noiembrie a.c., s-a facut referire la reprezentanti ai fostei si actualei conduceri a CN APMC, directorul Administratiei, Mircea Banias, a precizat pentru „Replica” de Constanta ca „daca se decide ca ei sa fie in continuare cercetati penal, ii voi suspenda din functii si vor ramane la dispozitia Companiei, pana la solutionarea cazului, pentru a sti, la randul nostru, ce hotarare sa luam”.

Persoanele care inca mai fac parte din structura de conducere a CN APMC si care sunt cercetate in dosarul mentionat, alaturi de „exi” directori precum Gheorghe Moldoveanu („tartorul” licitatiilor efectuate in Portul Constanta), sunt Dan Alin Gheorghiu, director Sucursala Serviciu Port si Florin Chirila, sef Serviciu Tehnic Reparatii.

Pe langa aceasta situatie delicata, in acest moment CN Administratia Porturilor Maritime Constanta se confrunta, dupa cum a declarat si directorul Companiei, Mircea Banias, cu procese intentate de catre societatile Vifrana si Romned SA.

„Sunt procese preluate de la Zona Libera, odata cu eliminarea anumitor facilitati din acea zona, fapt considerat de cele doua societati ca aducatoare de prejudicii”, a afirmat Mircea Banias, care a precizat ca „in cazul Vifrana prejudiciile solicitate de la Companie se situeaza in jurul sumei de 2 milioane de euro, iar in cazul Romned SA de cateva sute de mii de euro”.

„Pentru prima societate, noul termen de judecata la Curtea Suprema de Justitie a fost fixat in luna decembrie, iar pentru cea de a doua – in ianuarie sau februarie, iar noi speram sa avem castig de cauza”, sustine Banias.

Negocieri pentru reducerea prejudiciului cauzat de fosta conducere a CN APMC

Pe de alta parte, Compania continua negocierile pentru recuperarea prejudiciilor rezultate ca urmare a contractelor dezastruoase incheiate de fosta conducere a CN APMC. Prejudiciul a fost estimat, pana in acest moment, dupa cum a rezultat si din cercetarile organelor de ancheta, ca cifrandu-se in jurul a 6 milioane de euro.

„Am renegociat cu Util Navorep, firma care se ocupa cu intretinerea si reparatiile la sistemul de semnalizare, si am obtinut 10% reducere.

De asemenea, dupa negocierile cu cei de la SC Sera Port, incepand din luna iunie, pentru anul 2005 am reusit sa obtinem o reducere de 25% din suma initiala din contract, de 22 de miliarde de lei pentru anul acesta”, a declarat, pentru „Replica”, Mircea Banias.

In ceea ce priveste contractul cu UTI Italy, directorul CN APMC spera ca in urma negocierilor sa fie obtinuta o reducere de 7 – 7,5 milioane de euro. „Alaturi de firmele mentionate, dorim sa discutam in continuare cu cei de la Consal Trade.

De altfel, i-am notificat pe acestia ca dorim sa reducem suma initiala din contract”, afirma Mircea Banias, din punctul caruia de vedere, o parte din prejudiciul estimat ca a fost adus Companiei de catre conducerea anterioara, prin incheierea unor contracte dezavantajoase, ar putea fi astfel recuperat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro