Sari direct la conținut

LOTERIA ROMANA la picioarele vicepremierului Copos

Ziua de Cluj

ZIUA de Cluj a relatat pe larg, in toamna trecuta, marturiile unor angajati ai Sucursalei Zonale Cluj a CN Loteria Romana, referitoare la dictatura din companie. Asa cum era de asteptat, conducerea CN Loteria Romana s-a multumit sa dea un drept la replica, dupa care a dat afara o parte din angajatii care au avut curajul sa vorbeasca cu presa.

„Scandalul Loto” a izbucnit odata cu indepartarea lui Maxim Codarcea, fostul director al Sucursalei Regionale Cluj a Loteriei Romane. Codarcea si-a angajat, de-a lungul anilor, peste zece membri ai familiei in Loterie si a fost pensionat in urma unor articole din presa locala.

La putin timp, directorul general Nicolae Cristea l-a numit pe Codarcea in functia de consilier economic, inventata special pentru el. In locul acestuia a fost numit prin concurs Gheorghe Ciuca. La scurt timp, si acesta a fost schimbat si trecut in functia de contabil. De aici, dupa un control dispus de Cristea, fostul director Ciuca a fost dat afara.

Motivul real al mazilirii lui Ciuca este acela ca nu a executat ordinele directorului general Cristea privind concedierea a patru angajati suspectati ca au furnizat informatii presei. Informatiile vizau modul prin care Codarcea si-a angajat neamurile in companie.

In locul lui Ciuca a fost numit director, fara concurs, Alin Iconaru, fost sef al companiei de asigurari Croma Cluj. Desi scandalul de la Cluj a ajuns pe masa conducerii Loteriei in toamna anului trecut, si chiar si pe masa unor reprezentanti ai Guvernului Nastase, povestea s-a lasat cu tacere – fata de presa – si amenintari si maziliri – fata de angajatii nemultumiti.

Era evident ca sefii Loteriei aveau sprijinul politic al PSD, mai ales ca se apropiau alegerile generale.

ePURari de personal neascultator

Conflictul musamalizat de la Cluj nu este singular. La Targu Mures, directorul de agentie Alexandru Oprea se judeca cu Loteria de mai bine de un an si jumatate. El a fost concediat abuziv in urma unor presiuni politice – de acest caz nefiind strain nici ministrul de Finante de atunci, Mihai Tanasescu.

Oprea a castigat procesul impotriva Loteriei si, in 8 decembrie 2004, trebuia sa-si recapete functia. Pe 14 decembrie 2004, Consiliul de Administratie i-a desfiintat postul.

Din cele spuse de Oprea, sefii de la Bucuresti il vaneaza inca din 2002, cand seful CNSLR Fratia din Mures, Calin Cocis, a remis un document catre Loterie in care insista ca Oprea sa fie schimbat pe motive politice, deoarece acesta ar fi fost apropiat al PD inainte de 2000.

La Mures, de-a lungul a patru ani, au fost „epurati” toti angajatii nesupusi. Si-au pierdut locurile de munca Alexandru Oprea, Elena Ciobanu, Valeria Ilies (casiera), Valentin Beldrin, Schron Radu si Mirela Ispas. In locul lui Oprea a fost numita Simona Damaschin, originara din satul Band, locul de nastere al directorului de sucursala de la Cluj, Maxim Codarcea.

Pe acelasi tipar, Codarcea a facut curatenie in agentia Loto Cluj, promovandu-si in locul celor disponibilizati membri ai familiei. Au fost eliminati Martin Peter, Lioara Balas, Dorin Bota (in locul sau a fost adus ginerele lui Codarcea), Lenuta Vaida si Mihaela Simu.

Maria Seica, angajata Loteriei Cluj care a avut curajul sa vorbeasca cu ZIUA de Cluj in toamna trecuta, a fost data afara la inceputul anului. La sefia Loteriei Cluj se afla si ginerelui lui Codarcea, Ioan Onet, in functia de adjunct al directorului general. Alti patru angajati, suspectati ca au dat informatii presei, se afla pe lista neagra!

Spatele politic al „generalului”

In mod normal, pentru toate aceste abuzuri facute publice, Ministerul Finantelor, care supervizeaza activitatea Loteriei, ar fi trebuit sa-l ia la intrebari pe Nicolae Cristea. De la schimbarea puterii, zeci de memorii ale angajatilor au ajuns la Ministerul Justitiei, al Administratiei si Internelor, al Finantelor si la Parchetul General. Nici unul nu a primit raspuns.

Recent, Parchetul National Anticoruptie (PNA) a demarat verificarea lui Cristea, in legatura cu unele achizitii facute de acesta din banii Loteriei. Este vorba de imobile cumparate de Cristea la preturi exorbitante. Acesta si-a luat concediu medical, fiind la un pas de a fi trecut la pensie. Chiar si asa, influenta lui Cristea pe langa noua putere politica este foarte mare.

Loteria Romana a fost sponsorul oficial al echipei de fotbal Rapid, patronata de actualul vicepremier George Copos. Copos este, printre altele, si cumatrul lui Cristea. Directorul de marketing al Loteriei este fiul lui Marian Albu, fost oficial al clubului Rapid si al Federatiei Romane de Fotbal. Ioan Florea, fostul director economic al Loteriei, este in prezent angajat la Rapid.

Dinu „Vama” Gheorghe, fostul sef al Vamilor numit de PSD, este actual presedinte al clubului Rapid.

Afaceri cu asigurari pe spatele Loteriei

Dupa epurarile din toamna trecuta, la Cluj, in functia de director a fost numit Alin Iconar, fost director la Croma Cluj, compania de asigurari detinuta de Mircea Lucescu (fost anterenor la clubul feroviar Rapid), apropiat al vicepremierului Copos.

In urma unei discutii avute cu reporterii ZIUA de Cluj, directorul Iconar a recunoscut ca a incheiat polite de asigurare cu Loteria Romana pentru mai multe cladiri si autoturisme, pe vremea in care era la Croma. Iconar a fost numit director direct de Consiliul de Administratie al Loteriei, fara un concurs prealabil. Initial, Iconar a participat la un concurs, dar s-a plasat de pe locul al doilea.

Naravul de a face afaceri cu polite de asigurari pe seama Loteriei il are si fratele lui Cristea, Cosmin Cristea, directorul companiei de asigurari „GRAWE Romania”.

Cosmin Cristea a recunoscut in fata reporterilor ZIUA de Cluj ca a incheiat polite de asigurari de viata angajatilor Loteriei, in special in zona Ardealului. Acestuia nu i s-a parut deloc deplasata afacerea asigurarilor si nici faptul ca fratele sau, director al Loteriei, ia bani de la compania de asigurari drept bonusuri pentru politele incheiate de subordonatii sai.

Ministerul Finatelor are datoria sa ancheteze acest caz clar de incompatibilitate. Conform celor declarate de Alexandru Oprea, fostul director CN Loteria Romana la Mures, rezulta ca directorul sucursalei Cluj, Maxim Codarcea (omul lui Cristea), a participat personal la munca de convingere a angajatilor pentru a-si face asigurari la „GRAWE Romania”.

Contractele cu societatea de asigurari au fost platite de Loterie din fondurile speciale destinate angajatilor, numite garantii. Si in acest caz, Ministerul de Finante ar trebui sa intre pe fir! Vom reveni cu amanute.

Mega scandalurile LOTO

Nicolea Cristea a fost numit in 1993 in functia de director general al Loteriei de catre ministrul Finantelor, Florin Georgescu, fostul sau coleg de facultate, actual lider PSD.

In urma inundatiilor din 1999, sub patronajul Palatului Cotroceni si in organizarea Loteriei Nationale s-a pus la cale una dintre cele mai odioase scenarii de manipulare a opiniei publice, denumite „Loteria Solidaritatii”. Pe 1 octombrie 2000, lozurile s-au retras din circulatie.

Niciodata n-au fost facute publice: soarta premiilor puse in joc, cati bani au fost in total donati sinistratilor sau rezultatul economic al „Loteriei Solidaritatii”. Un alt exemplu de escrocare a jucatorilor de catre Loteria Nationala il reprezinta organizarea jocului de loterie pasiva „Marea Loterie a Miliardelor – 1997”.

Prin „regulamentul de organizare si desfasurare a acestui joc”, adus la cunostinta participantilor, se prevedea ca tragerea finala a jocului va avea loc obligatoriu in momentul in care vor fi vandute cel putin 90 la suta din biletele de joc emise si puse in vanzare de catre Loteria Nationala.

La data tragerii finale (5 aprilie 1998) nu fusesera vandute decat 62,05 la suta din totalitatea biletelor emise. De afaceri cu Loteria nu este strain nici chiar actualul vicepremier George Copos. In baza contractului de sponsorizare incheiat intre Rapid si Loteria Nationala, Cristea a intrat in Adunarea Generala a actionarilor clubului din Giulesti.

Acesta a devenit un apropiat al lui George Copos, cu care a incheiat mai multe contracte favorabile patronului holdingului „Ana”.

In baza unuia dintre contracte, incheiat in 1996, Loteria a luat de la „Ana Electronic” aproximativ 500 de televizoare Samsung, valoarea totala a afacerii fiind in jurul a doua milioane de dolari. Un alt contract cu firmele lui Copos a vizat organizarea diferitelor protocoale ale Loteriei la Crowne Plaza sau la hotelul Sport din Poiana Brasov, ambele apartinand patronului rapidist. Potrivit informatiilor vehiculate de presa, sumele pentru aceste protocoale au fost deseori mult umflate.

Tot Loteria Nationala a inchiriat de la Ana Electronic o cladire pe strada Reinvierii din Bucuresti, pe care a transformat-o in depozit central. Asta, in ciuda faptului ca Loteria detinea anterior un depozit propriu, in Piata Rahova.

De numele Loteriei se leaga un alt scandal, cel al „Loto Zodiac”, in care a fost implicat si presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir. Pe scurt, timisoreanul Tudor Matei si Dumitru Dragomir s-au asociat in vederea realizarii unui joc de noroc, inventat de Matei, cu numele „Zodiac”. Pe fir a intrat Loteria Romana, care i-a furat inventia timisoreanului.

Dragomir a fost acuzat ca, impreuna cu conducerea Loteriei l-ar fi inselat pe timisorean. Jocul Zodiac s a dovedit a fi un bluf. Conducerea Loteriei si-a obligat angajatii sa vanda cate 30 de lozuri Zodiac pe saptamana, in caz contrar acestia fiind obligati sa cumpere bilete din banii proprii ca sa nu fie mutati in strada sau chiar dati afara.

Un alt scandal a iesit la lumina odata cu deconspirarea afacerii „VISIT Romania”. In perioada 1996-2000, intre aceasta agentie turistica si Loteria Nationala s-au derulat mai multe contracte. Loteria a emis emisiuni de loz, avand ca premii excursii la evenimente sportive si nu numai. Excursiile au fost organizate de „VISIT”.

Pretul platit de Loterie in avans pentru pachetele turistice era supraevaluat, astfel incat comisionul „VISIT” sa fie cat mai mare. Agentia de turism „VISIT Romania” avea cinci asociati, intre care si Gheorghe Fodoreanu, un apropiat al oficialilor Federatiei Romane de Fotbal.

Unul dintre administratorii agentiei era chiar Marian Albu, fost trezorier al FRF, fost presedinte la clubul Rapid si mana dreapta a lui Dumitru Dragomir la Liga Profesionista. Mircea Sandu, presedintele FRF, a fost si el partener de afaceri cu Fodoreanu, dar s-a retras dupa cateva scandaluri de presa. A lasat-o pe pozitii pe Andreea Sandu, nepoata sa, angajata si ea la „VISIT”.

Intre 1996 si 2000, Loteria a platit catre VISIT suma de aproximativ 900.000 dolari.

Afaceri in lumea fotbalului

O alta afacere concretizata intr-un scandal de presa s-a realizat intre Marian Albu si Nicolae Cristea. Primul – patron de firma de mobila, iar Cristea – bugetar cu fonduri grase. Afacerea a constat in dotarea cu mobilier nou a agentiilor Loteriei Nationale.

SIG Invest, firma lui Albu, trezorierul de atunci al FRF, a mobilat agentiile din Bucuresti ale Loteriei la pretul de 70.000 de dolari, in anul 1998, plus alte inca 200.000-300.000 de dolari pentru sucursalele din teritoriu.

Pentru derularea acestui contract, conducerea Loteriei a ordonat agentiilor din tara sa inceteze orice intelegere pentru mobilier incheiata pe plan local, la sume evident mai mici. Cristea a dotat birourile Loteriei cu mobila adusa pe componente din Ungaria si Italia, atragand o nota de plata evident mai mare.

Pentru a intelege de fapt de ce Albu si Cristea pot face astfel de afaceri, este bine de stiut ca acestia se cunosteau dinainte de Revolutie. Loteria era sponsorul Federatiei Romane de Fotbal, unde Albu ocupa functia de trezorier, astfel ca relatiile dintre cei doi s-au strans.

In 1994, cand atat FRF, cat si Loteria, aveau conturi la Banca Internationala a Religiilor (BIR), Albu si Cristea au ajuns membri in Consiliul de Administratie al bancii. Exista si un „liant” intre cei doi: Adrian Albu, fiul trezorierului FRF.

Acesta lucra inca din 1990 la Loteria Nationala, fiind un simplu slujbas – „caraus de saci”, potrivit unor surse din interior – in cadrul Directiei Comerciale. Adrian Albu a ajuns apoi seful biroului marketing din Directia Comerciala. In 2001, cand s-a creat Directia de Marketing, Albu a devenit director.

In calitate de director executiv al acestei Directii, Adrian Albu a capatat puteri depline in privinta contractelor Loteriei, inclusiv cele cu firmele in care tatal sau era asociat!

Incepand cu 1995, la sugestia lui Cristea, Loteria Nationala a rupt contractul de transport cu Posta Romana si a semnat un cu firma Transval Corporation. Fireste, la un pret mai mare decat cel practicat de Posta. Transval Corporation percepea un comision de 0,5 la suta din valoarea bunurilor transportate. Intr un an, sumele vehiculate se cifrau la zeci de miliarde de lei.

In cadrul firmei era asociata ca persoana juridica Banca Internationala a Religiilor! Bineinteles, in acel moment, Nicolae Cristea si Marian Albu erau membri in Consiliul de Administratie al Bancii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro