Petre Daea: Situaţia nu este disperată la nivelul ţării, nu sunt probleme în sistemele de irigaţii
Situaţia nu este disperată la nivelul ţării, nu sunt probleme în sistemele de irigaţii şi nu vor fi influenţe majore asupra preţurilor la raft din cauza lipsei de apă din sol, a afirmat sâmbătă, ministrul Agriculturii, Petre Daea, relatează Agerpres.
„Nu vor fi influenţe majore asupra preţurilor la raft din cauza acestei situaţii, pentru că România produce, a produs şi anul acesta şi va încheia recoltatul în câteva zile iar recolta va asigura necesarul ţării şi un excedent pe care îl va exporta, în aşa fel încât fermierii să beneficieze de veniturile pe care le pot regăsi prin valorificarea producţiei pe care o obţin”, a spus ministrul Petre Daea la Digi24.
Petre Daea a subliniat, însă, că în ultimii doi ani, 2020 şi 2021, în sistemele de irigaţii nu s-a făcut „aproape” nimic arătând că, până la PNRR, sistemul trebuie pus în funcţiune cu banii care există.
„Este o îngrijorare a tuturor şi o supărare legitimă. De doi ani de zile, din anul 2020 şi 2021 în sistemele de irigaţii nu s-a făcut aproape nimic. Am regăsit aceeaşi stare de lucruri pe care am lăsat-o în 2019, cu excepţia unităţilor unde ministrul Adrian Chesnoiu a impus un ritm de execuţie a lucrărilor de investiţii, etapa aceasta de început, de reluare a lucrărilor de investiţii a fost depăşită. Până la PNRR, să punem în stare de funcţionare sistemul cu banii pe care îi avem şi pe care îi are ANIF, repartizaţi din bugetul statului. Legea prevede peste un miliard de euro şi din acest miliard s-a consumat aproape un sfert. Lucrurile sunt în desfăşurare, ritmul de executare trebuie impulsionat, măsurile concrete la faţa locului sunt soluţia. La nivelul ţării situaţia nu este disperată. Nu sunt probleme în sistemele de irigaţii, căutăm să irigăm cât mai mult posibil. Sunt asigurat de cei cu care m-am întâlnit că vor lucra zi şi noapte pentru a pune în stare de funcţionare cât mai multe staţii”, a precizat şeful de la Agricultură.
Pe de altă parte, acesta a explicat că nu este „în consonanţă” cu ministrul Mediului vizavi de secetă.
„Nu aş fi în consonanţă cu ministrul Mediului vizavi de secetă. Aş putea spune de lipsa de apă în sol dar în momentul în care califici suferinţa plantelor trebuie să o vezi la faţa locului. Procentul acesta de 75% se referă la cantitatea de apă pe care o are solul la un moment dat. Urmăresc cum se comportă plantele în câmp şi evident în perimetrele irigate. Ieri (vineri, n.r.) am fost la Brăila şi am văzut în cele aproape 300.000 hectare care sunt amenajate la irigat, culturile din perimetrul irigabil sunt în regulă, nu avem calamităţi în acest perimetru. Astăzi, în Galaţi, din 291.000 hectare care este suprafaţa arabilă a acestui judeţ, pentru 88.000 hectare au fost încheiate contracte de irigare între Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare şi producătorii agricoli. Culturile se irigă deci iată cum că în perimetrele pe care le avem în funcţiune, înţelegând instalaţiile asigură apa la plante, nu avem pierderi de recoltă, a mai spus Petre Daea.
Ministrul Agriculturii consideră că este prea devreme să se pronunţe dacă seceta va afecta următorul an agricol.
În acest sfârşit de săptămână, Daea va merge în judeţele din estul şi nord-estul ţării, acolo unde este secetă pedologică.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a spus în ședința de guvern de miercuri că peste 70% din țară e afectată de diverse faze ale secetei pedologice.