Skip to content

Serialul Netflix inspirat dintr-un roman provocator a cucerit publicul din România. „Toată lumea va vorbi despre el”

Serialul fenomen „Bridgerton” a fost surclasat în clasamentul Netflix al celor mai urmărite show-uri TV din țara noastră.

„Bridgerton” s-a bucurat de o popularitate uriașă și anul acesta, atât pe plan mondial, cât și în România, grație sezonului 4, însă o serie inspirată tot dintr-o carte a reușit să cucerească publicul din țara noastră din prima zi în care a fost lansată.

Este vorba despre producția „Vladimir”, o adaptare după provocatorul roman de debut al Juliei May Jonas, fiind la acest moment clasat pe primul loc în topul celor mai urmărite seriale din România pe Netflix, potrivit datelor Flix Patrol din 6 martie.

Pe plan mondialul, „Vladimir” se clasează pe locul secund în clasamentul care urmărește evoluțiile producțiilor Netflix din peste 160 de țări unde serviciul de streaming este activ.

Serialul „Vladimir”, inspirat dintr-un roman aclamat

O parte din adaptare și mai multe episoade au fost scrise chiar de către scriitoarea americană în vârstă de 45 de ani, al cărui roman omonim a fost numit una dintre cele mai bune cărți din anul 2022 de mai instituții media de pe Ocean, precum Time Magazine, The Washington Post și NPR.

Însă serialul nu prezintă în totalitate ce este descris în roman și aduce câteva modificări intrigii, notează Entertainment Weekly.

Cu toate acestea, producția păstrează o combinație de comedie neagră și observații acide despre viața academică și relațiile personale, notează The Guardian.

Revista ELLE apreciază că „toată lumea va vorbi” despre serialul „Vladimir” iar criticii îl aclamă, dând de înțeles că nu trebuie ratat.

„Intrigă seducătoare”

Cu Rachel Weisz, Leo Woodall și John Slattery în rolurile principale și o „intriga seducătoare”, serialul prezintă viața unei profesoare de engleză care devine „periculos de obsedată de un nou coleg chipeș, în timp ce căsnicia și cariera ei, deja complicate, sunt aruncate într-un haos total.”

Actrița Rachel Weisz interpretează rolul profesoarei care se simtă invizibilă atât acasă, cât la serviciu în momentul în care îl întâlnește pe Vladimir, rol jucat de Leo Woodall, un nou profesor la colegiul de arte liberale din nordul statului New York, unde predă protagonista, iar interacțiunea dintre cei doi „vă va ține cu sufletul la gură pe parcursul celor opt episoade”, notează ELLE.

La fel ca în carte, și în serialul „Vladimir” narator este profesoara de engleză în vârstă de 50 de ani, care rămâne anonimă pe tot parcursul poveștii.

Viața ei se complică și atunci când soțul său, tot profesor universitar, interpretat de John Slattery, este suspendat după ce se află că a avut relații cu studente.

„Serial TV pe care îl veți admira mulți ani”

Serialul „Vladimir” este considerat de criticii de televiziune drept una dintre cele mai reușite producții recente dedicate publicului adult, potrivit unei cronici publicate de The Guardian.

Iar actrița Rachel Weisz strălucește „într-un serial TV pe care îl veți admira mulți ani de acum înainte”.

Criticii apreciază în special interpretarea lui Rachel Weisz, considerată „impecabilă”, și modul în care serialul explorează zonele gri ale vieții personale și profesionale la vârsta maturității.