Țara lui „Cine știe ce au făcut și ele?”. Prădătorii sexuali caută activ persoane vulnerabile sau care au deja o istorie de abuz. Ce spune un criminolog român din Marea Britanie

Într-un moment în care, inclusiv în cazul profesorului Alfred Bulai, au apărut atacuri masive la adresa victimelor, e important cum ne raportăm la miturile înrădăcinate în societatea noastră: „De ce nu s-a împotrivit?” sau „Cine știe ce au făcut și ele?”. Aceste mituri mută responsabilitatea de la agresor la victimă, spune Dan Rusu, criminolog.

• Violatorii sunt de trei ori mai predispuși la a reveni la infracțiuni sexuale, decât cei care comit alte tipuri de infracțiuni, arată studii recente.   

Dan Rusu locuiește în Marea Britanie și este lector în criminologie. El a explicat pentru cititorii HotNews.ro care pot fi motivațiile unui abuz sexual, care este răspunderea societății și cum victimele pot ajunge să „se identifice cu agresorul”, pentru a suporta trauma.

Sunt cei care abuzează sexual dependenți

„Problema unei adicții sau a unei forțe de altă natură care împinge individul către comiterea unui abuz sexual este un mit foarte des întâlnit. Implică ideea că acești oameni nu se fac vinovați de acțiunile lor”, spune Rusu. 

„Există legături cu un alt mit, acela al bărbatului care nu își poate controla excitația sexuală, care poate erupe în viol în orice clipă. În realitate, majoritatea bărbaților nu abuzează sexual, iar mulți dintre cei care fac asta ar putea întreține relații intime consimțite cu adulți, fără presiuni de vreun fel”, explică el.

Aceste forme de discurs, crede Rusu, pot ajuta agresorii să își scuze propriile acțiuni. Adicțiile pot influența abuzul, dar nu îl pot cauza în mod direct. Un motiv pentru care abuzul sexual poate avea loc este că, în general, abuzatorii „consideră că nevoile lor primează și trebuie satisfăcute, fie ele în detrimentul altor persoane”.

Prădătorii, o specie diferită de infractori

Atunci când un abuzator sexual are mai multe victime, iar acțiunile lui sunt marcate de o serialitate, abuzatorul este considerat „prădător”. Prădătorii se disting de alte tipologii de abuzatori pentru că ei caută activ persoane vulnerabile sau care au deja o istorie de abuz, spune Rusu.

„Deseori aceștia creează o legătură emoțională cu victima și un anumit tip de atașament sau dependență ce sunt exploatate ulterior. Cazul Harvey Weinstein (important producător și regizor de la Hollywood care a fost acuzat de abuz sexual de peste 80 de femei) subliniază importanța statutului social și a dezechilibrului de putere dintre victimă și agresor în evitarea detectării abuzului”.

„După cum susține o autoare americană, Jessica Valenti, «este nevoie doar de o persoană pentru a comite un abuz sexual, dar de un sat întreg să lase persoana să scape». Oamenii ăștia își creează cu mare atenție o prezență publică pozitivă, ce ulterior funcționează ca un scut împotriva detectării lor sau chiar a investigațiilor”. 

Abuzatorii folosesc „managementul impresiei” pentru a se îndepărta de vină

Criminologul amintește cum, în cazul abuzatorului de la Hollywood, Weinstein, 72 de ani, s-a prezentat public ca un senior fragil, care nu ar fi putut să comită vreodată un abuz. Această metodă, des folosită de abuzatori este „managementul impresiei”.

În schimb, victimele consideră că nu vor fi crezute dacă vorbesc despre ce s-a întâmplat, pentru că, în general, oamenii caută informații care să le confirme propriile păreri. 

„Mulți blamează victima pentru victimizarea, abuzul la care este supusă. Este o mișcare care are la bază o serie de mituri despre dinamica abuzului pe care trebuie să le contracarăm. Amintesc câteva: «cine știe ce au făcut și ele?», «de ce s-au văzut cu el?», «de ce nu s-a împotrivit?». Vedeți cum toată atenția este plasată asupra victimei care este discreditată?!”.

Violatorii sunt de trei ori mai predispuși la a reveni la infracțiuni sexuale, decât cei care comit alte tipuri de infracțiuni

Cele mai multe infracțiuni din societate sunt comise de un grup relativ mic de persoane, care se numesc „infractori de carieră” sau „recidiviști”, explică specialistul. El citează o cercetare din 2019 a Departamentului de Justiție SUA, care a urmărit comportamentul persoanelor condamnate pentru viol și hărțuire sexuală pe o perioadă de 9 ani după eliberare.

66% dintre ei au fost arestați în acei ani pentru diferite infracțiuni, după eliberare. Dintre ei, cei condamnați inițial pentru viol, și eliberați, au fost de 3 ori mai predispuși să comită infracțiuni sexuale decât deținuții condamnați pentru alte fapte. 

Când vine vorba despre motivele pentru care abuzatorii revin la astfel de comportamente, deși nu există o teorie generală a abuzului sexual, ele pot include „lipsa de empatie pentru victimă, auto-centrarea și egocentrismul abuzatorului care consideră că propria gratificare primează, fie ea în detrimentul victimei”. 

„Aceștia au valori și credințe ce scuză, minimizează și justifică punerea în act a unor fantezii care sunt de foarte multe ori legate de nevoia de control, intimitate sau sadismul agresorului. Pe de altă parte, aș spune că unele abuzuri sunt posibile din cauza atitudinilor noastre culturale ce scuză sau neagă prezența abuzului”, spune Rusu.

Când o persoană se oprește din a mai comite infracțiuni, specialiștii spun că aceasta „desistează”, explică criminologul. „Prin desistare se înţelege renunţarea de bună voie la hotărârea de a săvârşi infracţiunea”, conform legislației penale din România.

Cele mai multe persoane care ajung să aibă un comportament de respectare a legii pe termen lung nu mai consideră „infracționalitatea compatibilă cu identitatea pe care o au la acel moment”.

Asta pentru că unii devin părinți și se identifică cu acest rol, iar „alții realizează că au devenit o umbră a ceea ce și-ar fi dorit să devină sau au fost. Mulți au revelații religioase ce declanșează o schimbare profundă”.

Totuși, procesul de desistare nu este ireversibil.

„Acesta are mai degrabă o formă de zig-zag, ceea ce înseamnă că mulți foști deținuți revin la comportamentul infracțional. Criminologia studiază factorii ce întrețin această schimbare. De exemplu, noua mea carte – Life beyond Murder – explorează experiența de desistare a persoanelor ce au comis diferite tipuri de omor”. 

Cum afectează un abuz sexual viața supraviețuitorului?

În viața de familie, „impactul poate fi semnificativ. Familia sau îngrijitorii suferă emoțional foarte mult – aceștia se simt vinovați de cele întâmplate, își pun la îndoială capacitatea de a fi părinte sau îngrijitor. În unele cazuri familiile se pot destrăma. În altele acestea devin mai puternice”, spune Rusu.

Există specialiști care spun că umilința poate să ducă către diferite forme de violență. Se simt victimele abuzurilor sexuale „umilite”? 

Dan Rusu explică importanța rușinii și a umilinței în cauzarea violenței. El citează un autor american care spune că „oamenii violenți sunt fundamental umiliți, iar agresiunea este utilizată pentru restabilirea mândriei pierdute. Cu alte cuvinte, violența restabilește onoarea masculină”.

Un alt specialist pe care îl citează Rusu a discutat într-un studiu despre dispoziția unor bărbați de a folosi violența pentru a controla memoriile abuzurilor umilitoare suferite în copilărie. 

„Cu alte cuvinte, prin violență, acești bărbați își rescriu istoria și «reabilitează sinele». Atunci când vorbim despre viol, spun unii psihanaliști, victima se identifică cu agresorul pentru a suporta enormitatea traumei respective”, adaugă criminologul.

„În procesul de identificare, conform unui psihanalist, victimele internalizează sentimentul de vinovăție a agresorului sau agresoarei. Eu nu sunt în totalitate convins de această explicație. În orice caz, o cercetare recentă arată că o proporție semnificativă din persoanele ce abuzează sexual copii au fost la rândul lor victime ale abuzului sexual. Motivele pot fi complexe”, concluzionează el. 

Cât de mult înțelege un prădător sexual că ceea ce face este greșit?

„Aceștia neagă, justifică și scuză un act sau comportament pe care îl știu ca fiind greșit. Cei mai mulți pur și simplu nu acceptă propria responsabilitate pentru abuzurile comise. Dau vina pe victimă sau spun că ei sau ele sunt adevăratele victime. Aceste scuze mai sunt numite «tehnici de neutralizare» în criminologie și sunt folosite înainte și după infracțiune sau comportamentul deviant”. 

Cele mai des utilizate scuze, spune specialistul, sunt că ei au fost, de fapt, seduși, că victima a consimțit tacit sau chiar că i-ar fi plăcut. Alte scuze constă în folosirea alcoolului sau drogurilor sau chiar în invocarea unor probleme emoționale. 

„Odată ce acceptă responsabilitatea acțiunii, aceștia încearcă să construiască imaginea unui om de treabă. Abuzul este reprezentat ca un accident nefericit a unui om ce, în general, este fără pată. Cu alte cuvinte, există o serie de mecanisme ce relativizează înțelegerea și responsabilitatea”. 

Există și situații în care abuzatorii suferă de boli mintale grave, care le pot afecta discernământul sau amplifica un comportament deja existent. Totuși, spune criminologul, procentul celor ce comit abuz sexual în astfel de situații este mic și există pericolul de a stigmatiza un întreg grup de persoane, cele cu suferințe psihice.  Majoritatea celor care comit astfel de infracțiuni nu au suferințe psihice.