Sari direct la conținut

Pamela Anderson spune că noul ei film i-a împlinit un vis la care puțini s-ar aștepta

HotNews.ro
Pamela Anderson spune că noul ei film i-a împlinit un vis la care puțini s-ar aștepta
Pamela Anderson într-o secvență din „The Last Showgirl”, noul ei film, FOTO: LMK / IPA / Profimedia Images

„Sunt Pamela Anderson și mă aflu în Debaraua Criterion, ceea ce este un vis devenit realitate”, spune actrița acum în vârstă de 57 de ani, a cărei interpretare din filmul „The Last Showgirl” a fost lăudată de specialiști, relatează IndieWire.

Puțini știu, dar vedeta care a făcut furori în serialul Baywatch este o mare cinefilă. Anderson a încercat în anii care au urmat să se distanțeze de imaginea personajului lui Casey Jean „C.J.” Parker iar aceste eforturi ale sale amintesc în parte de povestea noului ei film. În The Last Showgirl Anderson interpretează o dansatoare americană de cabaret care, după o carieră de succes timp de 30 de ani, se confruntă brusc cu un viitor incert, după ce spectacolul ei este anulat.

Lungmetrajul a avut premiera în data de 6 septembrie a anului trecut la Festivalul Internațional de Film de la Toronto și a avut parte deocamdată de o lansare într-un singur cinematograf american, în Los Angeles pe 13 decembrie. Această lansare extrem de neobișnuită s-a datorat faptului că producătorii au dorit ca The Last Showgirl să fie eligibil pentru următoarea gală a Premiilor Oscar, ce va avea loc pe 2 martie.

Decizia de ultim moment a fost luată în condițiile în care Anderson are parte probabil de cele mai bune recenzii din cariera sa pentru interpretarea din acest film, ea fiind deja nominalizată la Premiul pentru cea mai bună actriță la Gala Globurilor de Aur, cea care deschide de regulă sezonul premierilor în industria cinematografică.

Pamela Anderson a vorbit despre unele dintre filmele sale preferate

Interpretarea sa din film au făcut-o pe reprezentanții Colecției Criterion să o invite la sediul lor pentru a-și alege mai multe lungmetraje din selecția lor. Criterion Collection este o companie americană cunoscută pentru selectarea, restaurarea și distribuirea unor filme importante și influente din istoria cinematografiei.

Fondată în 1984, compania a ajuns să dețină cea mai prestigioasă colecție de filme din lume. Aceasta este apreciată de cinefili și colecționari pentru edițiile sale de înaltă calitate, care includ adesea ambalaje premium, restaurări remarcabile și caracteristici speciale precum comentarii audio, interviuri, documentare, eseuri critice și alte materiale care oferă context și aprofundare pentru lungmetraje.

Alegând filme care variază de la clasice ale cinematografiei franceze la operele lui David Lean, Anderson a luat acasă din „Debaraua Criterion” peste 10 seturi de filme, unele conținând mai multe lungmetraje. Începând cu La piscine, cu Alain Delon și Romy Schneider, Blue Velvet al lui David Lynch și La Vérité al lui Henri-Georges Clouzot, cu Brigitte Bardot, Anderson și-a făcut timp să aducă un omagiu filmului „Breathless” al lui Jean-Luc Godard.

„Acesta este motivul pentru care mi-am tuns părul scurt, ca Jean Seberg. Așa că am luat Breathless, pentru că ea m-a inspirat să-mi fac tunsoarea asta”, a povestit Anderson. „Am crezut că va crește la loc în câteva luni. Mi-au trebuit câțiva ani buni să-mi refac părul după ce am decis să fac asta”, a continuat ea.

Actrița și fostul model Playboy a povestit și despre pasiunea sa pentru literatură

Contrar ideilor preconcepute despre cine este ea, actrița și activista acum în vârstă de 57 de ani și-a subliniat pasiunea pentru artă în timp ce își continua selecțiile și și-a exprimat recunoștința față de Criterion pentru că i-a oferit șansa de a-și împlini visul.

„Am fost pe drumuri, așa că am văzut multe filme Criterion (…) știți, chiar și atunci când eram în Playboy, eram cea care stătea pe podea la [librăria] Samuel French, citind Tennessee Williams, Eugene O’Neill și Sam Shepard. Nu știu de ce, dar am iubit mereu filmele, teatrul și musicalurile. Așa că sunt încântată să fiu aici și foarte fericită că am fost invitată, pentru că nu cred că oamenii se așteaptă să fiu o… cinefilă”, a mai spus ea.

Anderson a numit Wanda a Barbarei Loden drept „filmul ei preferat” din prezent și le-a spus celor de la Criterion că a văzut recent un documentar despre actriță/regizoare intitulat I Am Wanda. Următoarea sa alegere a fost comedia romantică a lui David Lean, Summertime, plasată în Veneția și avându-i în distribuție pe Katharine Hepburn și Rossano Brazzi.

„Acesta ar fi un film pe care mi-ar plăcea să-l refac”, a spus Anderson despre film.

„Nu știu dacă cineva s-ar gândi vreodată la mine pentru asta, dar David Lean este un regizor uimitor, iar eu o ador pe Katharine Hepburn. Știți, acesta este stilul de actorie pe care îl iubesc. Pasiunea și importanța meșteșugului, iar când o privesc pe ea și pe Elizabeth Taylor, de exemplu în Suddenly, Last Summer, sunt atât de inspirată. Și acesta este genul de actriță care mi-ar plăcea să fiu. Nu o actriță contemporană, ci una din acea epocă”, a mai explicat Pamela Anderson.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

INTERVIURILE HotNews.ro