Sari direct la conținut

Guvernul suedez, acuzat că vrea „să scoată sărăcia în afara legii” pentru planurile de a interzice cerșitul

HotNews.ro
Guvernul suedez, acuzat că vrea „să scoată sărăcia în afara legii” pentru planurile de a interzice cerșitul
Cerșetoare pe o stradă din Malmo Foto: Francis Joseph Dean / imago stock&people / Profimedia

Contestatarii inițiativei spun că planurile guvernului de la Stockholm ar putea să nu fie legale și oricum nu vor aborda cauza principală a vulnerabilității care duce la apariția cerșetorilor, relatează The Guardian.

Coaliția de centru-dreapta, susținută de partidul de extremă dreapta „Democrații suedezi”, a anunțat un studiu pe o durată de nouă luni privind punerea în aplicare a unei interdicții naționale a cerșetoriei, afirmând că, dacă se consideră fezabilă, o astfel de interdicție ar putea deveni lege.

Luni, în cadrul unei conferințe de presă, Linda Lindberg, liderul grupului „Democrații suedezi”, s-a referit la persoanele care, potrivit acesteia, vin din alte țări ale UE „să cerșească în fața magazinelor”. Suedia nu poate, a spus ea, să acționeze drept „conștiința Europei”.

Dar Stockholms Stadsmission, o organizație socială creștină care lucrează cu persoanele vulnerabile din capitala Suediei, a condamnat mișcarea. „Interzicerea cerșetoriei sau solicitarea permisiunii de a cerși reprezintă doar o mutare a problemei într-o încercare inutilă de a scoate sărăcia în afara legii”, a declarat Fanny Siltberg, un purtător de cuvânt al organizației.

„În schimb, credem că vulnerabilitatea de grup poate fi redusă prin reducerea structurală a sărăciei și prin lupta împotriva discriminării, atât în țările de baștină cât și în Uniunea Europeană. Este o muncă pe termen lung. Între timp, societatea trebuie să devină responsabilă, de exemplu prin oferirea de oportunități de muncă și pentru găsirea unor locuințe pentru a reduce vulnerabilitatea socială a acestor persoane”, a mai precizat Siltberg.

La rândul ei, Aida Samani, director juridic adjunct al organizației pentru drepturile omului Civil Rights Defenders, a avertizat că guvernul va fi dat în judecată dacă merge mai departe cu aceste planuri.

„Este remarcabil că guvernul face o prioritate din acest program când singuri au vorbit despre o criză a crimei organizate și a violențelor”, a remarcat ea. „Apoi, este chestionabilă legalitatea unei interdicții. Din ce văd eu, o interdicție națională a cerșitului nu este legală”.

Interzicerea cerșitului încalcă dreptul la viață privată și libertatea de exprimare precum sunt stipulate în Convenția europeană pentru drepturile omului, care sunt consființite și prin Constituția Suediei, a subliniat ea.

Guvernul de la Stockholm a precizat că problema cerșitului a crescut din anii 2010, dar organizațiile au pus sub semnul întrebării dacă este un fenomen care să afecteze țara.

Propunerea, care este discutată de doi ani de când s-a format guvernul, a generat dezbateri inclusiv în coaliția de guvernare unde se mai află formațiuni moderate, liberale și creștin-democrate.

INTERVIURILE HotNews.ro