FOTO VIDEO Ciocniri între polițiile locale, după ce Nicușor Dan s-a întors în Piața Unirii cu buldozerele pentru a desființa șantierul deschis de primarul Sectorului 4 / Băluță își retrage muncitorii: Sunt șocat / Prefectul atacă decizia lui Nicușor Dan
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, s-a întors luni seară în Piața Unirii cu o dispoziție către Poliția Locală Municipală de a desființa șantierul deschis de Primăria Sectorului 4 pentru refacerea Planșeului Unirii, pentru care Nicușor Dan spune că nu există autorizație. Poliția Locală Sector 4 a făcut scut în fața excavatoarelor, pentru a împiedica demolarea, doi angajați au reclamat că au fost răniți, iar Poliția a anunțat că a deschis dosar penal.
După ce Daniel Băluță a anunțat că retrage din Piața Unirii personalul Primăriei Sectorului 4, Nicușor Dan a afirmat, într-o postare pe Facebook, că va continua demersurile care să demonstreze clar dreptul de proprietate al PMB asupra terenului pe care se vor face lucrările pentru refacerea planșeului.
„Vom continua toate demersurile pentru ca documentele care atestă dreptul de proprietate al PMB să fie fără echivoc. Totodată, reafirm că voi emite ca și până acum doar autorizații de construire în baza legii, cu toate avizele atașate”, a scris Nicușor Dan.
Băluță anunță că își retrage angajații de pe șantier: „Sunt șocat”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat, printr-un mesaj pe Facebook, că a decis retragerea echipelor de pe șantier. El a acuzat o „intervenție brutală” a Primăriei Capitalei, în timpul căreia au fost răniți doi angajați ai primăriei de sector.
„Sunt șocat de efectele generate de demersul legal de a pune în siguranță centrul Capitalei, care au condus, astă seară, la rănirea celor doi colegi de la Primăria Sectorului 4, loviți în timpul intervenției brutale, cu excavatoarele Primăriei Generale. Suntem alături de colegii răniți și de familiile lor.
Pentru a pune în siguranță integritatea și viața angajaților Primăriei Sector 4, dar și a echipelor care lucrează la consolidarea planșeului peste râul Dâmbovița de la Piața Unirii, am decis retragerea de îndată a tuturor. Consider că violența nu are ce căuta într-o administrație de capitală europeană”, a scris Băluță.
El nu a precizat și dacă renunță la lucrări.
La scurt timp de la mesajul acestuia, angajații Primăriei Sector 4 au început să strângă gardurile care împrejmuiesc șantierul deschis în Piața Unirii, iar utilajele pleacă.
Ciolacu și Ciucă intervin: „Dreptatea nu se face cu buldozerul”/ „PSD să-l respecte pe primarul Capitalei”
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a reacționat și el, pe Facebook, spunând că „PSD trebuie să-l respecte pe primarul Capitalei și să învețe să aibă un dialog cu acesta, pentru că bucureștenii nu trebuie să devină victime ale disputelor politice”.
„Nicușor Dan are dreptate când spune că este nevoie de o clarificare a atribuțiilor între primăriile de sector și Primăria Capitalei. În lipsa tuturor avizelor necesare și a clarității privind responsabilitățile instituționale, Primăria Sectorului 4 nu ar fi trebuit să intervină în forță în această dimineață la Pasajul Unirii din București. Ne aflăm în această situație pentru că Primăria Sectorului 4 a încercat să rezolve cu forța o situație care necesită dialog și consens“, afirmă Ciucă.
Premierul Marcel Ciolacu intervine în acest conflict și face apel pe Facebook la primarul Capitalei, Nicușor Dan, și la primarul sectorului 4, Daniel Băluță, „să pună capăt acestei confruntări și să revină la masa dialogului”.
„Siguranța bucureștenilor nu trebuie să fie un motiv de dispută politică. Într-o democrație consolidată, dreptatea nu se face cu buldozerul. Ci prin instituțiile statului. Iar dacă o parte este nemulțumită, atunci avem instanțe de judecată. Așa este normal. Prin urmare, cred că toată lumea trebuie să se calmeze în problema planșeului de la Piața Unirii. Au fost deja oameni răniți. Repet – sunt convins că, în final, ambii primari urmăresc același lucru – siguranța bucureștenilor! Aici nu este vorba de cine strigă mai tare. E vorba despre București- capitala României”, a scris Ciolacu.
Nicușor Dan acuză Poliția națională că nu și-a asumat o decizie
Primarul Nicușor Dan a avut o intervenție telefonică, pe această temă, la Digi 24, unde a spus că, atunci când Primăria Sector 4 va avea toate avizele cerute, va primi autorizația de construire.
„Nu le putem da autorizație în regim de urgență, așa cum au cerut, pentru că vom păți ca la Pasajul Unirii, unde au fost făcute lucrări tot cu autorizație în regim de urgență și unde au avut loc mai multe accidente apoi, din cauza înălțimii”, a spus Nicușor Dan.
El a subliniat că zona Unirii este domeniul public al municipiului București și a acuzat Poliția Națională că nu a intervenit pentru a pune în aplicare dispoziția pe care a dat-o.
Nicușor Dan a mai spus că zona a fost întabulată greșit, iar această întabulare eronată a fost folosită de Primăria Sector 4 pentru a obține autorizație de la Primăria Sector 3.
„Administratia Apelor a venit la noi și a cerut întabularea cursului de apă. Oficiul de Cadastru a făcut o eroare și, în loc să întabuleze doar în subteran, a întabulat intreg Parcul Unirii și bulevardele. E o întabulare provizorie. În baza acestei erori s-a dat autorizatia de către Primăria Sectorului 3. Am mers la Poliția națională, împreună cu reprezentanții Primăriei Sector 4, tocmai ca să trașăm. Ne-au ținut 2 ore și au spus că ei nu au competență”, a mai afirmat primarul Capitalei.
Ce se va întâmpla în continuare? Nicușor Dan spune că Primăria Capitalei „va explora” ce posibilități legale are.
„Mâine dim mergem la Cartea Funciară să îndreptăm eroarea. Nu e chestiune de orgoliu, ci de stat de drept. Nu e în regulă ca în mijlocul capitalei să vină oricine să pună un șantier”, a adăugat Nicușor Dan.
Prefectul Capitalei atacă în instanță dispoziția lui Nicușor Dan de desființare a șantierului
Prefectul Capitalei Mihai Toader, fost primar PSD al sectorului 2, a ajuns și el la fața locului și a anunțat că va ataca în instanță dispoziția primarului Nicușor Dan de desființare a șantierului.
El a susținut că dispoziția a fost emisă „pe picior”. La întrebarea unui jurnalist dacă șantierul nu a fost deschis tot pe picior, noaptea, prefectul a spus că „există autorizație legală”.
„Eu, totuși, consider că s-a ajuns mult prea departe cu aceste acțiuni. Suntem în 2024, nu mai putem băga buldozerele. Nu am întâlnit așa ceva în administrația locală. În situația de față se va pronunța instanța. Voi ataca dispoziția primarului general de demolare și circul cu buldozere, poliții locale. Mă duc acum la birou și atac dispoziția pentru că e nelegală. Există o autorizație de construcție pentru această lucrare”, a spus prefectul Capitalei.
Întrebat de jurnaliști care este argumentul pentru care atacă ăn instanță dispoziția lui Nicușor Dan, din moment ce terenul este al Primăriei Capitalei, prefectul a spus: „Lucrările au fost demarate pe baza acelei autorizații de construcție (n.r. -eliberată de Primăria Sector 3). Nu știu dacă e incompletă sau nu. Este suficient, atâta timp cât terenul e întabulat și e în administrarea Apelor Române. Nu am văzut niciun document că terenul ar fi al Primăriei Capitalei”.
Chestionat despre cele două persoane care ar fi fost rănite, prefectul a spus că este vorba despre un singur angajat al Poliției Locale Sector 4, rănit ușor de un gard.
Poliția Capitalei anunță dosar penal pentru distrugere și lovire
Poliția Capitalei a anunțat că a fost deschis dosar penal, după ce două persoane au fost rănite.
„Având în vedere sesizarea referitoare la vatămarea unor persoane, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi au condus conducătorul vehiculului la sediu și au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe, în cadrul căruia se vor efectua cercetări, sub coordonarea unității de parchet. La fața locului au intervenit și echipaje de prim-ajutor, care au acordat celor două victime îngrijiri medicale de specialitate.
În continuare, la fața locului, rămân echipaje de polițiștii și jandarmi, pentru dispunerea măsurilor din competență“, a transmis Poliția Capitalei.
Au fost mobilizae forțe sporite, după momente tensionate, în care au existat și îmbrânceli.
La fața locului a ajuns și echipaje de la ambulanță, după ce doi angajați ai Primăriei Sector 4 au reclamat că au fost loviți de excavator și a fost apelat 112.
Nicușor Dan se află încă la fața locului, în timp ce scandalul continuă între reprezentanții celor două poliții locale.
La fața locului au fost aduse buldozere pentru demolarea gardului șantierului, iar angajații Sectorului 4 au făcut scut pentru a împiedica Poliția Locală.
Polițist Local Sector 4: Doi oameni au fost răniți. Nicușor Dan: „Permiteți-mi să nu cred”
La fața locului se află și zeci de jandarmi, precum și polițiști, care încearcă să aplaneze scandalul între polițiștii locali ai Primăriei Capitalei, veniți să demoleze gardul cu buldozerele, și Poliția Locală Sector 4.
„Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că avem niște instituții, precum Poliția Națională, care nu sunt în stare să tranșeze. Aceste garduri vor dispărea”, a spus Nicușor Dan, în vociferările unui polițist local, care îi striga că doi polițiști locali au fost răniți. „Vai, săracii”, a replicat Nicușor Dan.
„Aceste garduri vor dispărea, pentru că România e un stat de drept”, a afirmat Nicușor Dan.
Întrebat de un jurnalist despre cei doi polițiști locali cre ar fi fost răniți, primarul Capitalei a spus: „Permiteți-mi să nu cred ce spune Primăria Sectorului 4. Să vină ambulanța”.
„Această construcție nu se va face fără autorizație legală”
Nicușor Dan s-a întors luni seară pe șantierul deschis de primarul Daniel Băluță cu o dispoziție pentru desfințarea șantierului.
„Am emis o dispoziție prin care am dispus ca Poliția Locală Municipală să desființeze construcțiile ilegale de pe terenul nostru. Am înaintat acestă dispoziție constructorului, nu vrea să demoleze. Dacă Poliția Locală este împiedicată, am cerut sprijinul Poliției naționale. Această construcție nu se va face fără autorizație legală”, a declarat Nicușor Dan, în timp ce angajații Primăriei Sectorului 4 îi strigau că face un abuz.â
„Eu nu-mi închipuiam că nu vom reuși. Vom veni cu alt plan, până la urmă aceste garduri vor fi date jos”, a adăugat Nicușor Dan, care a subliniat că a cerut sprijinul Poliției Naționale pentru punerea în aplicare a deciziei.
Ce spune Poliția, căreia primarul general i-a cerut sprijinul
Poliția Capitalei a transmis că, alături de Jandarmeria București, „asigură măsuri de ordine și siguranță publică, în vederea prevenirii escaladării conflictului”.
„De asemenea, vă comunicăm faptul că, după studierea documentelor depuse, a reieșit faptul că există un litigiu civil, drept pentru care doar instanța de judecată este competentă a soluționa situația.
Totodată, dacă vor fi sesizate fapte de natură penală sau contravențională, se vor dispune măsuri în consecință”, a transmis Poliția Capitalei.
Daniel Băluță: Autorizaţia de construire pentru lucrările la Planşeul Unirii a fost emisă în condiţii legale
Daniel Băluță, care a deschis șantierul în baza unei autorizații emise de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, susține că totul este legal.
„Autorizaţia de construire pentru lucrările la Planşeul Unirii a fost emisă de Primăria Sectorului 3 în condiţii legale, iar presiunile exercitate la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) pentru a schimba proprietarul zonei sunt inutile. Chiar dacă la ora aceasta se fac eforturi deosebite pentru a schimba proprietarul, aceste eforturi sunt în van, pentru că această autorizaţie a fost emisă în condiţii legale, iar orice tentativă de modificare, presiunile care sunt exercitate asupra funcţionarilor de la OCPI, respectiv ANCPI, sunt inutile”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, într-o conferință de presă susținuă luni seară.
El a respins ideea de politizare a lucrărilor la Planşeul Unirii, susținând că „este o problemă a tuturor celor care locuiesc în Capitală”:
„Resping ferm orice tentativă de politizare a acestei situaţii, pentru că ceea ce facem nu are niciun fel de legătură cu politica. (…) Într-o astfel de situaţie nu este normal şi nu este firesc să încercăm în orice formă sau formulă să politizăm şi este un lucru pe care vă asigur ferm că nu îl voi face. (…) Eu nu am, nu voi avea un conflict cu primarul general, pentru că nu este normal să avem conflicte. Scopul pe care îl avem este să rezolvăm problemele, or Planşeul Unirii reprezintă o problemă a dumneavoastră, a mea şi a tuturor celor care trăiesc în acest oraş“.
Amintim că Nicușor Dan a mers și la prânz pentru a desființa șantierul, însă a fost împiedicat de Poliția Locală sector 4. Primarul Capitalei spune că șantierul deschis duminică noapte de primarul Daniel Băluță este ilegal, neavând autorizații de la Primăria Capitalei, care este proprietarul terenului.
Primăria condusă de Nicușor Dan a venit luni cu clarificări privind dreptul de proprietate asupra terenului din Parcul Unirii și a părții supraterane a Planșeului Unirii, spunând că îi aparține și că a fost întabulat greșit:
- „Aceste terenuri sunt proprietatea Municipiului București, potrivit Hotărârii de Consiliu General nr. 186/2008.
- Ministerul Mediului prin Apele Române a făcut o solicitare de intabulare a albiei râului din subteranul proprietăților menționate mai sus.
- Dintr-o eroare materială, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară(OCPI) a intabulat ca proprietar Apele Române (instituție aflată în subordinea Ministerului Mediului) și al suprateranului Planșeului Unirii.
- Precizăm că Hotărârea de Consiliu prevalează asupra cărții funciare emisă cu erori.
- În plus, Primarul General a solicitat deja OCPI să facă toate corecțiile necesare.
- Orice intervenție asupra terenului Municipalității se poate face doar cu acordul proprietarului.
- Schimbarea actelor de proprietate în acest mod este ilegală. Vom face toate demersurile pentru reintrarea în legalitate”.
Conflictul a pornit după ce primarul general, Nicușor Dan, a refuzat să elibereze Primăriei Sectorului 4 autorizație în regim de urgență pentru consolidarea și reabilitarea planșeului, spunând că nu ar avea bază legală să o emită deoarece legea permite emiterea unei astfel de autorizații doar în caz de pericol public.
Autorizația de urgență nu trebuie să obțină avizele cerute la o autorizație emisă în regim normal, a explicat Nicușor Dan. Acesta a spus că planșeul a fost încadrat de expertiza făcută de Primăria Sectorului 4 în grad de risc 4, nu grad de risc 5, cel care ar însemna că e pericol public.
Pe 19 septembrie, primarul Sectorului 4 a făcut o vizită la planșeu, în subteran pentru a arăta starea acestuia. În urma acestei vizite și a discuțiilor în contradictoriu cu Nicușor Dan, Prefectul Bucureștiului, Toader Mugur Mihai a pus proiectul pe ordinea de zi a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență București. Caracterul de urgență este cert, planșeul prezintă pericol public, a spus prefectul după ședința Comitetului.