FOTOGALERIE Ceaușescu, propaganda, foamea, frigul, bișnițarii și nebunia din primul an de după Revoluție

1989 a fost pentru multe milioane de români un an al disperării, an în care cultul personalității „tovarășului și tovarășei” a ajuns la paroxism, în care lipsa apei, curentului, gazului, căldurii, alimentelor, bunurilor de larg consum era parte a unei vieți de zi cu zi umilitoare. Mulți dintre cei care azi sunt tineri, nici nu-și pot închipui cât de greu era atunci, în timp ce o parte dintre cei care erau atunci tineri tânjesc după acele vremuri. La Muzeul Național de Istorie, o expoziție prezintă atât grotescul cult al personalității soților Ceaușescu, cât și viața cotidiană din 1989 și cât de mult s-a schimbat societatea în 1990. O parte dintre exponate au legătură directă cu Revoluția.

Când este vorba de comunism, cei mai mulți istorici spun că a fost un dezastru, dar există și gânditori care cred că a fost o idee bună, dar aplicată extrem de greșit de conducători scelerați. Și astăzi, în Europa sunt politicieni care au idei cvasi-comuniste, în timp ce China are un model unic în care s-a făcut o reformă economică radicală, s-a renunțat în mare parte la economia centralizată, dar partidul păstrează controlul strict.

România a avut 45 de ani de comunism, iar subiectul este fantastic de controversat și azi, nefiind puțini cei care spun că ”înainte era mai bine”.

”Nimeni nu este veșnic”, a spus Ceaușescu, în noiembrie 1989, la al 14-lea Congres al PCR. Ceaușescu a ținut atunci un discurs de șase ore în fața a 3.400 de delegați dintre care foarte puțini erau atenți la acel discurs interminabil. Marele Cârmaci a citit zeci de pagini, dar era clar că era sfârșit de boală și de bătrânețe. Liderii PCR au criticat celelalte state comuniste, care făcuseră reforme ce au dus la creșterea nivelului de trai. Comuniștii de la noi promiteau că viața românilor va fi mai bună în cincinalele 1990-94 și 1995-99.

1989 a fost anul omagiilor fastuoase și al sloganului obsesiv ”Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres!, slogan care în 22 decembrie s-a transformat în Ole! Ole! Ceaușescu nu mai e!.

Eșecul economiei socialiste centralizată afecta grav nivelul de trai. Statul se mândrea cu marile rafinării, dar benzina era raționalizată la 30 de litri/lună. Mulți copii învățau la lampa cu gaz, deși regimul electrificase majoritatea satelor, dar curentul se întrerupea des. S-au reintrodus cartelele de hrană, iar un decret din 1988 stabilea că temperatura nu trebuie să fie iarna mai mare de 16 grade în clădirile publice, cu excepția școlilor și grădinițelor.

Cenzura era omniprezentă, sistematizarea rurală și urbană se accelerase după 1980 și mii de sate au fost rase de pe fața pământului, în timp ce în multe orașe au fost dărâmări masive în zona centrală, pentru a fi construite apoi ”centrele civice”. Securitatea supraveghea totul, de la întâlnirile familiale, până la plecările în străinătate, totul sprijinindu-se pe o rețea solidă de turnători care întocmeau rapoarte. Turnătoria era, în multe cazuri, încurajată și recompensată de Securitate.

În acest mediu a proliferat bișnița – afaceri mărunte și ilegale cu produse care nu se găseau în magazine – blugi, țigări, cafea, whisky, ness, casete video, discuri sau deodorante. Aceste produse erau aduse de studenții străini sau de puținii români care călătoreau în afară – și erau vândute în țară la prețuri mari. Bișnițarul era personajul care ”se descurca” un ”băiat deștept” care făcea bani ”la negru”. Evident că bișnițarul nu a dispărut după ,90, ba din contră…

Sunt mulți români care și azi spun că pe atunci era mai bine. Aproape orice om avea loc de muncă și casă, mâncam mai sănătos, industria era puternică, stam mai mult în aer liber și diferențele dintre bogați și săraci erau mult mai mici, spun cei care duc dorul acelor vremuri. Este dreptul lor să gândească astfel și au libertatea de a se exprima. Mulți din cei care privesc cu jind la comunism erau tineri atunci și au trăit cei mai frumoși ani de viață în timpul acelui regim. Alții nu s-au adaptat la noile realități, iar alții au uitat cât de greu era și își amintesc doar momentele plăcute ale vieții de atunci.

În orice caz, istoricii spun că 45 de ani de comunism au lăsat urme dure în ”țesătura” psihologică a poporului român, urme care persistă.

Revoluția Română a izbucnit în acea Românie ternă, flămândă de hrană și de speranță, în care românii ascultau Europa Liberă și Vocea Americii și sperau că valul schimbărilor central și est europene va ajunge și la ei.

1990 a fost anul în care România a devenit un stat liber de dictatură, în care libertățile fundamentale au fost recâștigate, în care viața românilor s-a schimbat radical, în care se putea vorbi despre drepturile omului. A fost anul în care au apărut opoziția și fenomenul „Piața Universității”, în care mii de mineri au venit la București, au devastat piețe, sedii de partide și instituții, au bătut și umilit cetățenii Capitalei, în care sute de persoane s-au confruntat la Târgu Mureș, în care simpatia internațională câștigată s-a transformat în neîncredere.

Tot în 1990 presa a explodat, românii, avizi de informație, cumpărau uneori și 5-6 ziare pe zi și nu este de mirare că publicațiile cotidiene au ajuns la tiraje fantastice de 1,5 milioane de exemplare/zi, iar săptămânalele treceau de 500.000 de exemplare.

1990 a lăsat însă și amintiri frumoase pentru români: au pătruns produsele străine, mulți au mâncat pentru prima oară banane și milioane de oameni s-au bucurat urmărind Naționala la Cupa Mondială de Fotbal – Coppa del Mondo Italia 90.

În Expoziția „1989 – 30 de ani după …”, publicul poate vedea dispozitivul de tipărit și împrăștiat manifeste realizat de Valentin Hurduc, matrițele ziarului „Luneta”, o parte a cadourilor primite de către Nicolae și Elena Ceaușescu în anul 1989, dar și cărucioare artizanale, reșouri improvizate și alte mici obiecte, parte a vieții în comunism. Expoziția este deschisă până în iulie 2020.

Sunt expuse și fructe exotice din plastic, fiindcă cele reale erau greu de găsit, iar într-o altă vitrină sunt și jucării realizate destul de grosolan.

De asemenea, pe baza unui parteneriat cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, sunt expuse copii ale unor dosare de urmărire ale unora din tinerii care au protestat împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în anul 1989, într-o vreme când supravegherea și turnătoria erau tare ale vieții cotidiene, iar curajul de a-ți exprima opoziția era pedepsit.

Expoziția include și lista eroilor de la 1989, cele peste 1.100 de persoane care au pierit între 16 și 27 decembrie 1989 și de la care ne-au rămas tot atâtea istorii, dintre care unele sunt ilustrate prin obiecte personale ce au aparținut unora dintre victimele revoluției. Nu în ultimul rând, este expus, în premieră, costumul de magistrat al colonelului Gică (Gheorghe) Popa, președintele completului care i-a judecat și condamnat la moarte pe Nicolae și Elena Ceaușescu.