Sari direct la conținut

webPR Tehnologia și muzica au un rol comun, acela de a ne aduce mai aproape unii de ceilalți

webPR.ro
Simona Panait - Samsung, Foto: Festivalul Enescu
Simona Panait - Samsung, Foto: Festivalul Enescu

Sunteți, pentru al treilea an consecutiv, partenerul pentru inovație al Festivalului Internațional George Enescu. De ce ați ales să sprijiniți acest eveniment cultural? Ce au în comun tehnologia și muzica clasică?

Tehnologia face parte din viața noastră de zi cu zi. Samsung, în calitate de lider tehnologic, are menirea de a dezvolta inovații semnificative și de a contribui, tocmai prin intermediul acestor inovații, la o schimbare majoră, pozitivă, în societate.

Samsung crede nu doar în puterea inovației, ci și în potențialul oamenilor, în talent, performanță și pasiune. Tocmai din acest motiv ne-am alăturat Festivalului George Enescu, din dorința de a susține activ acest prestigios eveniment prin elemente tehnologice de ultimă oră care să amplifice emoția spectacolelor. Încă de la prima ediție a colaborării noastre, am adus în prim-plan două campanii prin care ne-am asumat misiunea de sprijini tinere talente și de a „deschide” viața și casele memoriale ale lui George Enescu: campania „Simfonia viitorului” și, respectiv, expoziția digitală „Enescu 360”.

Cred că tehnologia și muzica au un rol comun, acela de a ne aduce mai aproape unii de ceilalți. Provocarea tehnologiei, pe de altă parte, constă în a crea un context colaborativ pentru artiștii din diverse medii, de a spori posibilitățile de creație ale acestora, dar și de a reda experiențe muzicale memorabile pentru un public larg. Așadar, în acest an, Samsung a facilitat accesul la spectacole participanților care nu vor putea fi prezenți fizic, cu ajutorul realității augmentate – simpla scanare a unei bancnote de 5 lei cu aplicația dARe by Samsung permite accesul prin live streaming la toate concertele din festival.

Aplicația mobilă Enescu Experience este un instrument foarte util pentru cei interesați de ceea ce se întâmplă în cadrul Festivalului. Cum v-a venit ideea dezvoltării acesteia?

Poziția noastră de partener pentru inovație ne onorează, dar ne și determină să aducem elemente de tehnologie de ultimă generație în cadrul Festivalului George Enescu. Mai mult, în calitate de brand care susține inovația în domeniul cultural, ne bucurăm să le oferim oamenilor experiențe digitale, cu ajutorul cărora aceștia beneficiază de toată amploarea și efervescența Festivalului George Enescu.

Tocmai de aceea, am lansat aplicația Enescu Experience, un mijloc valoros de a facilita informarea publicului și a asigura accesul la întreaga gama de evenimente. Disponibilă gratuit în Google Play și App Store, Enescu Experience cuprinde atât cele peste o sută de concerte care fac parte din festival, cât și programele conexe. Permițând localizarea telefonului, utilizatorii vor primi notificări despre evenimentele din apropiere, fiecare dintre aceștia putând chiar stabili și trasee pentru a naviga către diferite puncte de pe hartă. Aplicația include detalii despre fiecare eveniment și link-uri pentru programarea participării.

Mai poate fi muzica clasică de actualitate într-o lume în care tehnologia joacă un rol central?

Prezența în sala de spectacol, fiorii unui spectacol live, nu cred că pot fi înlocuite. Dar putem oferi o experiență complementară, mai ales acelora care se afla în imposibilitatea de a fi în sală: fie nu au bilet, fie nu au timp, fie nu sunt din oraș sau multe alte motive obiective sau subiective.

Tehnologia vine să faciliteze în acest caz o experiență culturală și să ofere alternativa la prezența fizică la spectacol.

Suntem interesați și continuăm să progresăm în crearea diverselor tipuri de experiențe inovatoare pe care să le punem la dispoziția publicului și astfel să înlesnim accesul la o tehnologie de ultimă generație, care să apropie oamenii de experiențele culturale, care să îi ajute să le descopere într-o nouă dimensiune.

Anul acesta, Festivalul a dezvoltat o mulțime de programe asociate – de la evenimente muzicale în aer liber, la expoziții despre muzică, aplicații mobile și tururi ghidate de descoperire a Bucureștiului. Credeți că ajută publicul larg să descopere Festivalul sau care este rolul lor?

Samsung este de trei ani partener de inovație al Festivalului Internațional George Enescu, o prezență constantă în viața acestui prestigios eveniment, marcată prin elementele de tehnologie de ultimă oră care amplifică efervescența spectacolelor și a tuturor programelor asociate.

Ediția din acest an este cea mai extinsă din istoria festivalului, cu peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii care vor urca pe scenă și 84 de concerte și recitaluri anunțate. Suntem, astfel, bucuroși că putem pune la dispoziția publicului larg aplicația Enescu Experience, un instrument digital facil pentru a îmbogăți experiența participării la festival.

Credeți că poate fi considerat Festivalul Internațional George Enescu un brand de țară, de ce?

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment de prestigiu internațional și o experiență de neuitat. An de an, ne uimește prin diversitatea concertelor propuse, a muzicienilor extraordinari, a orchestrelor și artișilor de talie mondială.

Tocmai din această perspectivă, credem că poate fi considerat un brand de țară. Însă, mergând mai departe, nemărginita bucurie și emoțiile resimțite în momentul în care ești transpus în lumea recitalurilor din festival nu au termen de comparație. Festivalul poate deveni un spațiu de evadare, de libertate sau de regasire a inspirației creative.

Ce mai include experiența de Festival oferită de Samsung pe lângă aplicația lansată?

Samsung sărbătorește 3 ani de parteneriat cu Festivalul Internațional George Enescu prin 3 experiențe digitale inovatoare: realitate augmentată, realitate virtuală și aplicația de mobil dedicată, Enescu Experience.

În ceea ce privește realitatea virtuală, 4 dintre casele memoriale ale maestrului George Enescu (Liveni, Dorohoi, Sinaia și București) vor putea fi “vizitate” chiar în holul Sălii Palatului, cu ajutorul expoziției digitale permanente „Enescu 360” facilitată de Samsung Gear VR.

Experiența în realitate virtuală este destinată doar participanților în festival, însă expoziția digitală „Enescu 360” este disponibilă publicului larg, accesând: http://muzeulmuzicii360.ro. Devenită expoziție permanentă în cadrul Muzeului Național „George Enescu”, expoziția digitală „Enescu 360” se adresează tuturor pasionaţilor de muzică, artă și tehnologie.

Și nu în ultimul rând, experiența în realitate augmentată: am vrut să facilităm accesul iubitorilor de muzică la conținutul festivalului, astfel, orice bancnotă de 5 lei devine un portal către universul fascinant al concertelor clasice prin scanarea acesteia cu aplicația dARe by Samsung.

Dacă ar fi să ne recomandați ceva din programul de anul acesta al Festivalului Internațional George Enescu, care ar fi principalele trei preferințe ale dumneavoastră?

Aștept cu nerăbdare Concertele de la miezul nopții pentru că abundă de experiențe muzicale inedite, fiind acele concerte care dau frâu liber creativității artiștilor și readuc la lumină piese mai rare sau prezentate în premieră în România.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro