Amnistia fiscală și hazardul moral: Un mesaj periculos care poate fi evitat

Normele sociale și culturale au un impact major asupra conformării la plata taxelor, documentat de-a lungul timpului de numeroase studii. Iată de ce elaborarea politicilor fiscale trebuie mereu să țină cont că aspectele comportamentale pe care le generează se vor repercuta, ulterior, asupra nivelului de încasare. O decizie de amnistie fiscală, indiferent sub ce formă ar fi prezentată sau ce cauze ar determina-o, luată într-un climat marcat de neîncredere, poate să inducă hazardul moral, să devină un stimul pentru asumarea riscului de neplată a taxelor și percepția că neconformarea este o practică acceptată de autorități și acceptabilă social. Pe termen lung acest efect este mai mare decât recuperarea unor sume la buget pe termen scurt pentru că modelează negativ comportamentul contribuabililor și afectează normele sociale.

Din aceste motive am susținut și până acum că o eventuală amnistie trebuie să fie bine fundamentată și dublată de planuri concrete și eficiente pentru conformarea la plată. Cu alte cuvinte, politicile asumate trebuie să cuprindă și o serie de stimuli pentru bunii platnici care reprezintă majoritatea contribuabililor astfel încât să transmită mesajul clar că amnistia e doar o măsură extraordinară și, în niciun caz, o recompensă pentru cei care nu se conformează.

Ministerul de Finanțe și ANAF au înaintat, zilele trecute, două pachete de măsuri: pentru restructurare financiară, respectiv de îmbunătățire a administrării fiscale. Din nota de fundamentare a proiectului privind restructurarea financiară rezultă că 15% dintre contribuabilii activi înregistrați fiscal din România, persoane juridice și fizice, adică 251 mii de entități publice și private, datorau aproximativ 29,6 mld lei către bugete, la finalul anului trecut. În primele patru luni din 2019, autoritățile reușiseră să recupereze aproximativ 2% din totalul acestor creanțe. În același timp aceste entități aveau în jur de 500 mii de salariați.

Cifrele ilustrează o situație destul de sumbră în care statul este aproape în imposibilitatea de a mai încasa creanțele, iar debitorii se află la limita insolvenței. O restructurare a datoriilor pentru a mai recupera o mică parte și pentru a evita falimentul, implicit pierderea locurilor de muncă, pare rezonabilă.

Mai exact, proiectul prevede două categorii de facilități. Prima categorie vizează măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, (însemnând plan de restructurare realizat de un expert independent, plată eșalonată și supraveghere fiscală cu beneficiul ștergerii a până la 50% din datorii etc). Cea de-a doua se referă la anularea accesoriilor celor care achită obligațiile bugetare principale până la 30 noiembrie 2019 pentru datoriile sub un milion lei sau de peste un milion care nu pot beneficia de restructurare. Planul de restructurare financiară și condițiile aferente vor fi destul de dificil de îndeplinit, astfel că estimarea ministerului, potrivit căreia în jur de 2800 dintre acești contribuabili vor putea aplica planuri de restructurare, pare realistă.

La rândul său, ANAF a publicat un plan amplu de măsuri pe diverse paliere – de la reducerea numărului de declarații fiscale, extinderea si îmbunătățirea tehnicilor de control electronic si implementarea SAF T în sistem pilot la marii contribuabili până la realizarea analizei de risc la contribuabilii pentru care se solicită deschiderea procedurii de insolvență sau a unui inventar al societăților comerciale din punct de vedere al situației financiare. Pentru a oferi recunoaștere contribuabililor onești este propusă inclusiv publicarea unei ”liste albe” a celor care sunt buni plătitori,

Este remarcabil că de această dată atât Ministerul de Finanțe, cât și ANAF au pus în dezbaterea publică statistici și argumente, renunțând la adoptarea fără consultare a unor decizii majore pentru contribuabili. Înțelegem, pe de o parte, preocuparea autorităților pentru recuperarea unei părți din creanțe, precum și pentru menținerea în viață a unor companii – deși piederile repetate și datoriile acumulate pun sub un mare semn de întrebare rentabilitatea lor economică. Totodată, ar trebui atent analizate cauzele care au făcut posibilă acumularea unor arierate bugetare atât de mari și care a fost rolul administrării fiscale în acest proces. Doar în acest mod vor fi prevenite situații similare în viitor.

Dacă unele dintre practicile de până acum au permis ca suma obligațiilor fiscale neachitate să ajungă la aproape 30 miliarde de lei, cu șanse foarte reduse de recuperare, este evident că există portițe care trebuie închise. Pe de altă parte planurile destinate contribuabililor corecți nu trebuie să se rezume la eliminarea câtorva declarații fiscale sau la ajustarea unor practici. Încrederea în sistemul fiscal care generează comportamente corecte poate fi construită în timp cu eforturi mari de reformă a întregii administrații, în principal prin informatizare care va ajuta la simplificarea tuturor proceselor și la mai multă transparență fiscală. În caz contrar, peste un an sau doi ne vom afla din nou în situația de a discuta despre datorii neplătite, amnistii fiscale și povara conformării pentru cei care își onorează plățile către buget.

Concluzionând, o decizie cu implicații mari pe mai multe planuri – bugetar, fiscal, dar mai ales al mesajului transmis societății – va genera atât argumente pro, cât și contra. În cazul în care va fi pusă în practică, pentru a limita riscul de hazard moral trebuie să fie însoțită de măsuri pe termen lung de îmbunătățire a administrării fiscale care să elimine posibilitatea reapariției unor condiții similare și să încurajeze, totodată, conformarea fiscală. Multe dintre acestea se află în planurile ANAF, să sperăm că vor fi și aplicate.

Un articol semnat de Daniel Anghel, Partener, Liderul departamentului de consultanță fiscală și juridică PwC România