Sari direct la conținut

În ciuda încetinirii economice, salariile cresc în Zona Euro

HotNews.ro
Muncitori, Foto: Comisia Europeana
Muncitori, Foto: Comisia Europeana

În ciuda scăderii producţiei industriale, a încetinirii creşterii economice şi a unui mediu global defavorabil, în al patrulea trimestru al anului trecut, salariile angajaţilor din Zona Euro au înregistrat cea mai mare creştere din anul 2009 încoace. Este vorba de o creştere în medie de 2,3% a salariilor, în timp ce în paralel costurile non-salariale ale forţei de muncă au crescut cu 2,4%. În privinţa Greciei, salariile au crescut cu 1,8%, în timp ce costul non-salarial al muncii a crescut cu 4,6% , aducând creşterea totală a costului forţei de muncă la 2,5%, potrivit Kathimerini, citat de Rador.

Aceste cifre au fost date publicităţii ieri de Eurostat, care prezintă o imagine similară şi pentru UE în ansamblu, cu toate cele 28 de țări membre, unde salariul orar a crescut în medie cu 2,8%. Aceasta este o tendință ascendentă constantă, deoarece în al treilea trimestru al anului trecut s-au înregistrat creșteri salariale similare cu 2,5% în Zona Euro și 2,6% în UE în ansamblu.

Creșterea economică a încetinit la 2,4% în Germania, care totuși continuă să înregistreze cea mai mare creștere dintre cele mai puternice economii din Zona Euro. Cea mai spectaculoasă îmbunătățire au înregistrat salariile din Portugalia, o țară care a trecut proba de foc a programelor de asistenţă financiară, unde salariul orar a crescut cu 10,8%, iar costul non-salarial cu 18,5%.

Semnificative au fost şi creşterile salariilor din economiile dezvoltate din Zona Euro, cum ar fi cea de-a doua economie, Franța, unde salariile au crescut cu 1,9%, iar cheltuielile non-salariale ale forței de muncă cu 3,9%.

Astfel, creșterea totală a costurilor cu forța de muncă a fost de 2,5%. Comentând evoluțiile de pe piața forței de muncă din Franța și din economia franceză, Claus Vistesen, economist la Pantheon Macroeconomics, a subliniat că „indicatorii de bază se îmbunătățesc pentru consumatorii francezi. Anterior a existat o perioadă îndelungată în care salariile au stagnat, iar taxele au crescut „. Vorbind pentru Financial Times, Jack Allen, economist la Oxford Economics, a descris şi el drept „impresionantă” creşterea înregistrată în ultimii ani de salarii și costul forței de muncă, mai ales că, după cum a subliniat el, este vorba de o creştere generalizată în toate sectoarele și în foarte multe țări.

Semnificativă a fost creșterea costurilor forței de muncă şi în Olanda, unde salariile au crescut cu 2,3%, iar cheltuielile non salariale ale forței de muncă cu 4,3%. În ceea ce privește UE în ansamblu, cea mai mare creștere a salariilor a fost înregistrată în România, cu 13,1%, şi în Letonia, cu 11,8%. Creșterea salariilor s-a înregistrat în toate sectoarele industriei, cea mai mare creştere, respectiv 2,5%, înregistrându-se în sectorul serviciilor, urmat de sectorul construcţiilor cu 2,4% și de industrie cu 1,9%.

De notat că singura țară UE în care s-a înregistrat o scădere a salariilor a fost Malta, cu o scădere de 0,5%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro