Sari direct la conținut

Televiziunea nationala, radioul public si ONG-urile care sustin liberatea presei critica eliminarea taxei radio-tv

HotNews.ro

Televiziunea nationala, radioul public dar si ONG-urile care sustin libertatea presei critica initiativa Parlamentului prin care au fost eliminate taxele radio-tv care risca, potrivit surselor citate, sa readuca cele doua institutii in subordinea politicului.

TVR arata, intr-un comunicat, ca, in urma votului din Parlament, „devine prioritara clarificarea statutului institutiei, deoarece posibila schimbare a sursei de finantare nu trebuie sa afecteze statutul juridic pe de o parte, si nici cel de institutie de presa independenta editorial, pe de alta parte”.

„Televiziunea Romana trebuie sa revina intre primele televiziuni cele mai urmarite, trebuie sa poata sa transmita campionate europene si mondiale, trebuie sa organizeze si sa transmita concursul Eurovision, dar toate acestea nu depind doar de deciziile noastre interne. Ce putem face, avand in vedere ca suntem televiziunea din Europa cu cea mai mica finantare si cele mai mari si diverse probleme, este sa fim flexibili si sa luam cele mai bune decizii, in conjuncturile carora trebuie sa le facem fata”, declarat Irina Radu, presedinte-director general al TVR, citata in acest comunicat.

Ovidiu Miculescu, directorul general al SRR, afirma ca „radioul public risca sa intre in cea mai profunda criza din istoria sa de 88 de ani”.

Miculescu, care a fost criticat dur de Liviu Dragnea, in timpul dezbaterilor legate de lege, afirma, in acest comunicat, ca nu renunta „la ideea de a apara acest serviciu public de interes national si strategic de orice fel de ingerinte politice care risca sa il transforme intr-un subcapitol bugetar”.

Decizia Parlamentului este criticata dur si de ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent si Conventia Organizatiilor de Media (platforma care reuneste peste 20 de organizatii de media), care afirma ca votul din Camera Deputatilor prin care se elimina taxa radio-TV „creeaza o relatie de dependenta excesiva fata de vectorul politic”.

„Consideram ca finantarea direct de la bugetul de stat va fi ultimul episod in politizarea completa a mediilor publice, si asa puternic controlate prin modul de numire si – mai ales – de demitere a consiliilor de administratie”, potrivit unui comunicat comun de presa.

Organizatiile semnatare solicita presedintelui Klaus Iohannis sa nu promulge aceasta lege si sa isi foloseasca prerogativele pentru a initia o dezbatere publica nationala cu privire la serviciile publice de media.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro