Hidroelectrica, perla energiei, vine la Bursă/ Cât costă acțiunile, de când se poate subscrie și ce discount au persoanele fizice
Hidroelectrica, cunoscută ca perla energiei românești, face pasul important pentru listarea la Bursa de Valori București: oferta publică inițială (IPO). Aceasta este vestea anului pentru economia românească. Dacă se va încheia cu succes, atunci se va lista în 12 iulie sub simbolul H2O (formula chimică a apei).
Românii pot subscrie începând din 23 iunie și până pe 4 iulie la ora 12:00.
Vezi prospectul de listare a companiei Hidroelectrica – click pentru a deschide
Este cel mai mare IPO din istoria pieței de capital românești.
Oferta cuprinde o ofertă de vânzare a unui număr de până la 78.007.110 acțiuni de către Fondul Proprietatea, adică 17,34%.
Nivelul anticipat al Ofertei, incluzând orice Opțiune de Supra-Alocare este de până la 89.708.177 acțiuni oferite ce urmează să fie vândute de Fondul Proprietatea, reprezentând până la întreaga sa participație de 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica.
Oferta este împărțită în două tranșe:
1. 11.701.067 acțiuni (reprezentând 15% din numărul de Acțiuni Oferite) ofertă adresată prin intermediul unei oferte publice în România Investitorilor de Retail – adică dedicată persoanelor fizice
2. 66.306.043 Acțiuni Oferite (reprezentând 85% din numărul de Acțiuni Oferite), ofertă adresată Investitorilor Instituționali
Cât costă acțiunile pentru subscriere / Cât valorează
Prețul este de 94 – 112 lei/acțiune, cel final urmând a fi anunțat la data alocării, pe 5 iulie.
Asta înseamnă o capitalizare de la 42,281 miliarde lei până la 50,377 miliarde lei (de la 8,524 miliarde euro până la 10,156 miliarde euro de euro).
Pentru persoanele fizice prețul este de 112 lei/acțiune. Poți subscrie cel puțin 50 de acțiuni, adică o sumă de 5.600 lei (asta e subscrierea minimă).
De asemenea, persoanele fizice au dreptul la un discount de 3% din preț pentru ordinele de cumpărare care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare.
Dacă dorești să subscrii trebuie să știi că Hidroelectrica intenționează să distribuie, cu titlu de dividende ordinare, minimum 90% din profitul net anual începând cu exercițiul financiar imediat următor Ofertei.
Trei grupuri de investitori instituționali români au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul Ofertei și au încheiat un acord de investiții cu Hidroelectrica și Fondul. Ei s-au angajat să achiziționeze în total 2,24 miliarde lei în acțiuni la Prețul de Ofertă.
Ce înseamnă listarea Hidroelectrica
Reamintim că nu Statul este cel care listează acțiunile companiei, ci Fondul Proprietatea. Statul va avea de câștigat prin faptul că se va îndeplini un jalon din PNRR și din faptul că este acționar la FP cu 5,97%.
Ce „pierd” guvernanții prin listare? Ei bine, compania va fi transparentă. Vom ști ce contracte se semnează, cu cine și așa mai departe. Tot ce va face compania va fi public. Este un lucru bun pentru societate.
Listarea Hidroelectrica va aduce piața de capital românească la statutul de piață emergentă. Adică mai mulți străini vor investi în Romania pentru că multe fonduri au alocat un anumit procent pentru astfel de piețe.
Reamintim că Fondul Proprietatea deține aproape 20% (19,94%) din Hidroelectrica.
Ce profit a înregistrat Hidroelectrica în anii trecuți și în primul trimestru
În anii 2022, 2021 și 2020, Hidroelectrica a generat venituri consolidate în valoare de 9,452 miliarde lei, 6,489 miliarde lei și, respectiv, 3,841 miliarde lei.
În aceeași perioadă, compania a raportat profituri anuale (nete) în valoare de 4,464 miliarde lei, 3,116 miliarde lei și, respectiv, 1,558 miliarde lei.
În primul trimestru din 2023 Societatea a obținut venituri consolidate de 3,272 miliarde lei ce au fost generate de creșterea cantității totale de energie vândută (4.838 GWh în primul trimestru din 2023) atât pe segmentul de producție, cât și pe cel de furnizare Acest lucru a condus la obținerea unei valori totale a EBITDA ajustat de 2,184 miliarde lei și a unui profit net de 1,723 miliarde în primul trimestru din 2023, comparativ cu o valoare totală a EBITDA ajustat de 1.702 milioane lei și a unui profit net raportat de 1,287 miliarde lei în primul trimestru din 2022.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România. Grupul deține și operează 182 de hidrocentrale, cinci stații de pompare și un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt surcursale organizate geografic pe teritoriul României.
Societatea deține un portofoliu de producție 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW și o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.
Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 și de 15 TWh în 2020 (toate acestea reprezentând cantitatea brută de producție). Producția din 2022 reflectă condițiile hidrologice mai puțin favorabile din cauza secetei severe.
Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe piețele de energie electrică angro și cu amănuntul.
Cota de piață a Societății în ceea ce privește energia electrică furnizată consumatorilor de retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, iar numărul de clienți a crescut de la 2,465 în 2020, la peste 482.000 în 2022.
Dacă oferta se va încheia cu succes, Hidroelectrica va fi inclusă în indicii BET, BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BET-BK, BET-NG si BET Plus din prima zi de tranzactionare.