Cel mai norocos dintre dictatori

Vantul de stepa nu se opreste niciodata. Oriunde ai fi, bate: peste râu, prin părul negru al fetelor kazahe, pe câmpul fara orizont, printre zgarie-norii aurii, peste gluga kaki a soldatilor care asteapta limuzinele oficiale.

Vantul de stepa bate de dinaintea Hoardei de Aur, dinaintea venirii lui Brejnev si a petrolului, dinainte ca Akmola sa fie redenumita simplu Capitala – Astana. Vantul de stepa e singurul lucru din Kazahstan mai puternic decat fiul păstorului Abish si al Alzhanei: Nursultan, cel mai norocos dintre dictatori.

Daca vii dinspre aeroport si te opresti in orasul nou, in care fiecare cladire publica a fost personal aprobata de presedintele Nursultan Nazarbayev, ai putea crede ca Astana, capitala Kazahstanului, e alcatuita doar din cladiri uriase de sticla, mall-uri in forma de iurta si monumente fantasmagorice care inteapa cei mai pufosi si albi nori pe care i-am vazut vreodata.

ALYIA SI CELE SASE NUME DE BARBATI

Dar daca o iei inspre nord, spre Siberia, si treci raul Ishim, ajungi in orasul vechi, fostul Tselinograd, capitala Teritoriilor Virgine asupra carora Leonid Brejnev, pe vremea cand era doar prim-secretarul Republicii Sovietice Kazahstan, a poruncit sa devina granarul Uniunii Sovietice. Copiii nomazilor din cele trei hoarde kazahe nu stiau decat sa fie prieteni cu stepa, asa ca Brejnev a fost nevoit sa aduca comsomolisti rusi care stiau ce e agricultura intensiva si cincinalul. In doar cateva decenii, numarul copiilor blonzi ai comsomolistilor aproape l-a egalat pe cel al brunetilor kazahi, intr-o tara la fel de mare ca Europa occidentala, dar in care traiesc astazi doar 17 milioane de oameni. Cele doua culori nu s-au amestecat insa niciodata.

Pe Natalia, Alyia si Aziz i-am intalnit pe malul raului, la granita dintre orasul-dormitor al vechilor comsomolisti rusi si verticala de sticla lucioasa a capitalei lui Nazarbayev. Toti trei sunt studenti, dar niciunul nu e din Astana. Natalia e o rusoaica blonda nascuta in Kazahstan care vorbeste doar rusa si engleza, Aziz e un tanar kazah, tacut si calculat, care a adus-o si pe Alyia, verisoara lui venita in vizita dintr-un oras indepartat, al carui nume imi aminteste o pagina din Gulagul lui Soljenitin. Alyia e timida dar atunci cand roseste, si o face des, seamana cu printesele asiatice din desenele lui Disney. Parul ei lung se infoaie frumos cand bate vantul. Si in Astana, vantul nu se opreste niciodata.

In drum spre mall-ul in care cei trei doresc sa pranzim trecem pe langa doua case de casatorie si alte trei mall-uri. Casele de casatorie din Astana sunt rotunde, albe si mai mari decat vilele rromilor din Oltenia. Unele sunt de stat, ieftine, altele sunt private, adica scumpe si cu ceremonii speciale. In Kazahstan nu e ciudat ca o fata sa se marite la 20 de ani, mai ales daca e kazaha.

Cand il intreb pe Aziz daca la ei fetele asteapta pana in noaptea nuntii, Natalia rade si Alyia roseste. Aziz, care nu s-ar putea casatori cu Natalia pentru ca ea e rusoaica si el musulman, ar prefera o fata cuminte. Dar asta nu e suficient: e obligatoriu ca fata sa nu fie din tribul lui.

Acelasi oras – Astana, capitala Kazahstanului

E prima oara cand Alyia deschide gura pentru mai mult de un minut: recita numele celor 6 inaintasi ai ei. Tatal, bunicul, strabunicul, si tot asa, pana ce numele barbatilor nu inseamna mai mult decat amintirea Hoardei Mijlocii, orta juz, din care tribul ei face parte. Daca unul dintre aceste nume coincide cu unul din numele celor 6 inaintasi ai barbatului de care e indragostita, atunci cei doi nu se pot casatori. Regula e respectata la fel de strict pe cat de bine stie Alyia numele celor sase barbati.

Dupa nunta, tanara sotie se muta alaturi de barbatul ei in casa parintilor acestuia. Spun neinspirat un banc cu soacre si Alyia ma intreaba mirata: “Adica tu nu locuiesti cu parintii tai? Si cine va avea grija de ei la batranete?” Ma simt ca un barbar cu inima de piatra.

IN MALL-UL KAZAH

Intre timp am intrat in mall si imi dau seama ca vorbesc despre triburi si interdictii matrimoniale printre vitrinele luminoase ale fiecareia dintre marcile occidentale care populeaza si mall-urile bucurestene. Diferentele sunt minore si cel mai sesizabile in restaurant, acolo unde iau beshbarmak – o tocanita moale din carne fiarta de cal – si un pahar de kumiss – un lapte acru, usor alcoolizat, de iapa. Pe mesele din jur vad un iPhone ici, un Blackberry colo, trei pasi mai incolo filmul lui Tarantino, “Django Unchained”, pare a fi hitul verii in Astana. Natalia si Aziz au calatorit in Europa occidentala, dar daca ar fi sa emigreze ar prefera Moscova.

Uniunea Sovietica nu are o faima atat de rea aici, precum in estul Europei. Ultimul parlament din fosta URSS care a declarat suveranitatea statului a fost, in 1991, cel al Kazahstanului. Nazarbayev, prim-ministru al Republicii Sovietice inainte sa ajunga presedintele Kazahstanului independent, a fost in anii ’90 mai degraba pentru autonomie politica, decat pentru o independenta totala.

De atunci a fost permanent ales presedinte cu peste 80% din voturile exprimate si, daca Aziz si Alyia au tacut, Natalia mi-a spus ca l-a votat la ultimele alegeri. “Nu exista alternativa la el si, pana la urma, Nazarbayev ne asigura un lucru foarte rar in regiunea asta: stabilitate. Spre deosebire de vecinii nostri, noi nu avem razboaie inauntrul tarii”. Si mai e ceva important: petrolul.

CINE FACE AFACERI CU NOROCOSUL DICTATOR

In 2010, PIB-ul Kazahstanului pe cap de locuitor era mai mare decat al Romaniei, foarte apropiat de cel al Rusiei si de trei ori mai mare decat in Ucraina. “In afacerile externe”, scrie istoricul Dilip Hiro, “ca lider indelungat al unei tari vitale geostrategic si curtate de trei mari puteri, Nazarbayev a avut privilegiul sa se joace cu fiecare dintre ele”. Pe site-ul personal al presedintelui Kazahstanului poate fi vazuta, aleasa printre alte putine alese, fotografia alb-negru a semnarii unui contract cu compania americana Chevron.

Productia campului petrolifer de la Tengiz a inceput in 1993, 50% din actiuni apartinand Chevron, 20% Exxon Mobil si 30% companiei kazahe de stat KazMunayGaz. In anul urmator, Rusia, care detinea singura conducta prin care putea fi exportat petrolul tengiz, a solicitat 20% din afacere si a blocat, demonstrativ, aproape intregul export kazah. “Optiunea Kazahstanului pentru conducte alternative a fost generata de actiunile Rusiei”, avea sa declare Umirserik Kasenov, unul dintre consilierii presedintelui kazah.

Nazarbayev a trecut rapid la treaba si a incheiat acorduri cu:

• Statele Unite pentru conducta Baku-Ceyhan (finalizata in 2005 si alimentata cu petrol din campul Kashagan),

• China pentru constructia unei conducte intre Kazakstan si provincia Xinjiang (terminata in 2009 si detinuta de China National Petroleum Corporation si KazMunayGaz),

• Rusia pentru conducta Akktau – Novorossisk (terminata in 2001 si detinuta de rusii de la Transneft, KazMunayGaz si americanii de la Chevron). 

Noul camp petrolifer descoperit la Kashagan (al zecelea din lume ca marime) a fost dat in exploatare unui concern format din italienii de la ENI, americanii de la Exxon, Royal Dutch Shell, francezii de la Total, in prezent 16% apartinand si KazMunayGaz. Pana in 2002 doar, Kazahstanul independent primise peste 14 miliarde de dolari in investitii straine directe. Toate marile companii energetice occidentale au afaceri cu Nazarbayev.

Priveliste asupra Astanei: orasul vechi si orasul nou

TABLOUL URIAS

Abia dupa ce paharele de kumiss s-au golit, Aziz mi-a explicat ca orice kazah il poate critica sau barfi pe Nazarbayev, dar in privat. Pentru un protest public e nevoie de aprobare speciala care se acorda, dar de obicei undeva, departe, la marginea orasului si fara nicio mediatizare. In plus, oricum nu merita sa protestezi pentru ca lucrurile se schimba doar daca doreste Nazarbayev si apropiatii lui.

Iesim si, la despartire, ii intreb pe cei trei tineri daca pot sa le folosesc numele reale atunci cand scriu despre ei. Raspunsul e afirmativ, dar rasetele foarte fortate. Prind o privire ingrijorata pe figura asiatica a Alyiei, fata din orasul Gulagului lui Soljenitin, si aleg sa le schimb numele. Vantul de stepa ma obliga sa-mi fixez palaria cu mainile in timp ce ma indrept spre urmatoarea intalnire: Palatul Independentei din Astana, acolo unde il voi asculta pe insusi Nazarbayev.

Palatul se afla la capatul unei axe arhitecturale de cladiri si monumente construite pentru Nazarbayev de unii dintre cei mai celebri arhitecti occidentali (Norman Foster fiind exemplul clasic). In aceasta cladire ovala de sticla, invecinata cu o moschee uriasa construita din banii sultanului Omanului, se desfasoara lucrarile Forumului Economic de la Astana, sub patronajul presedintelui Nazarbayev.

Printre invitati se numara 8 laureati de premiu Nobel si mai multi fosti sefi de stat. Nazarbayev nu doar face afaceri cu elita conducatoare occidentala, dar este si acceptat de ea: un tablou urias din interiorul Palatului Independentei arata privitorului coplesit un Nazarbayev defiland printre mai multi sefi de stat care il aplauda in picioare: Bush, Chirac, Putin, Berlusconi, Blair si altii.

Fostul consilier pe securitate al presedintelui american, Zbigniew Brzezinski, scria in 1997 ca, “date fiind marimea, potentialul economic si pozitia sa geografica importanta – Kazahstanul merita o prudenta sustinere internationala si o continua asistenta economica”. A trecut mai bine de un deceniu de atunci si Statele Unite continua sa ofere anual Kazahstanului programe nerambursabile de cateva milioane de dolari, in domeniul energetic si militar. In 2006, presedintele american George W. Bush l-a primit pe Nazarbayev la ferma familiei sale, iar presedintele Barack Obama s-a intalnit cu el in 2010.

CLUBUL NOBEL SI ROMANII

Cu Siubarim am avut o intalnire frugala, in timpul unuia dintre pranzurile Forumului. Inalta, eleganta, cu o engleza impecabila, mi-a explicat dintr-un inceput ca aparentele uneori inseala. Facand parte din elita conducatoare, familia ei a fost la un moment dat indepartata din cercul proxim marelui lider si seful clanului, un barbat care l-a sprijinit pe Nazarbayev la inceputul anilor ’90, a fost inchis pentru fapte de coruptie in urma unui proces sumar.

“Stim despre coruptia lui Nazarbayev de cel putin 15 ani”, spunea Jonathan Winer, asistent adjunct al secretarului american de stat din administratia Clinton, “pentru ca serviciile noastre secrete ne-au informat despre asta”. In 2004, seful companiei care oferea consultanta in domeniul energetic guvernului Nazarbayev, americanul James Giffen, a fost condamnat pentru incalcarea legii care interzice cetatenilor americani sa plateasca mita oficialilor straini. In 2002, cel mai mare partener de comert al Kazakstanului, dupa Rusia, era micuta insula caraibeana Bermuda, paradisul conturilor ascunse ale inaltilor oficiali corupti.

Cateva mii de oameni asteapta in luxoasa sala a Palatului Independentei din Astana discursul lui Nazarbayev. Ca jurnalist, am acces chiar in primele randuri, acolo unde stau celebritatile: dau mana cu Romano Prodi, ma prezint mai multor laureati de premiu Nobel (Astana are un Club Nobel), il vad pe presedintele Adunarii Generale a Natiunilor Unite. Ceva mai incolo sunt si cativa romani: Petre Roman, ministrul Nicolae Banicioiu si presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea. E imposibil sa lipsesti de aici la nivel oficial, atunci cand una dintre cele mai importante companii energetice din Romania este proprietatea Kazahstanului. Sunt batut cu bruschete pe umar de un gealat cu casca in ureche: “You must go. The President is coming!”

Astana: orasul nou si orasul vechi

NOROCUL CELUI MAI NOROCOS DICTATOR

Presedintele Kazahstanului a fost de fiecare data ales, in ultimii 20 de ani, cu o majoritate de peste 80%. Si, de fiecare data, tara sa a fost descrisa de organizatii internationale precum Freedom House, OSCE sau chiar Departamentul american de Stat ca restrictionand “libertatea cuvantului, a presei, libertatea cetatenilor sai de a se aduna si asocia, independenta justitiei”.

Si de fiecare data s-a gasit un oficial occidental, cel mai recent fostul ambasador american in Kazahstan si Georgia, William Courtney, care sa spuna lucrurilor pe nume: “oamenii din Kazahstan care doresc mai multa libertate privesc catre Washington si capitalele europene pentru sprijin. Dar Vestul a pus in plan secund drepturile omului din cauza altor interese mai importante”.

Cand fiul păstorului Abish si al Alzhanei intra in marea sala a Palatului Independentei, intreaga audienta se ridica si aplauda. Dar aplauzele sunt mai putin puternice si indelungate decat ma asteptam. Figura lui Nazarbayev e impietrita: niciun zambet, niciun rictus, nicio emotie. Vorbeste plat, enumerand cinci lectii pe care Occidentul trebuie sa le invete pentru a iesi din criza economica. Se da pe sine exemplu de urmat, caci Kazahstanul este el, iar capitala Astana “memorialul meu”. “Criza globala a devenit o criza de incredere”, spune Nazarbayev. “Nu exista incredere intre institutiile financiare internationale, statele nationale, intre actorii economiei reale, sectorul financiar si intre tari”.

Ies din cladirea Palatului fara sa fi auzit niciun cuvant despre criza de incredere dintre oamenii obisnuiti si autoritati. Pe strazile „mausoleului” lui Nazarbayev sunt de altfel foarte putini oameni. Simt ca ceva imi scapa: se poate construi o relatie de incredere intre un popor condus autoritar timp de 70 de ani si conducatorii sai politici? Cine sa-l invete increderea, cine sa-i explice libertatea, unui om care nu a cunoscut-o pe deplin niciodata?

La marginea trotuarului, chiar deasupra mea, observ un panou publicitar mare pe care scrie: “Kazahstan si Chevron. 20 de ani de parteneriat de succes”. Succes pentru cine?

O pala puternica de vant misca violent un colt dezlipit al afisului. E vantul de stepa.