Adevarata poveste a combinatului Oltchim. Cum incearca guvernul sa dea teapa FMI
IstoriaOltchim sună cam așa. Avem o fabrică mare de produse chimice, construită pe vremea lui Ceaușescu în nebunia lui de a produce derivați de petrol pentru export, chiar dacă trebuia să importăm petrol brut pentru asta, că producția internă nu mai făcea față. După 1989, compania a fost căpușată cât s-a putut: furnizori de materiale la suprapreț, clienți la preț sub piață. Ba chiar s-au găsit și firme care n-au mai nimic de-a face cu petrochimia, dar au fost „găzduite“ pe platforma combinatului –Oltchim cumpăra în nume propriu energie electrică de la „băieții deștepți“ și le-o dădea pe gratis.
Pe lângă povestea clasică a jafului din companiile de stat, laOltchim au apărut încă două complicații. Prima, vânzarea rafinărieiArpechim, odată cuPetrom, laOMV.Oltchim nu poate practic să supraviețuiască fărăArpechim și nici invers – dacă ar cumpăra materie primă de la o altă rafinărie de care să nu fie legată prin țevi ca deArpechim,Oltchim ar plăti costuri de transport mari și i-ar trebui spațiu suplimentar de depozitare. E foarte posibil ca Guvernul Năstase să fi vârâtArpechim-ul pe gâtOMV-ului cu intenții bune, vrând să forțezeOMV să modernizezeArpechim. Dar, apoi, guvernul s-a trezit că nu mai poate controla rafinăria, adică nu mai poate cumpăra fără să plătească. DacăOltchim ar funcționa ca o companie normală, faptul căArpechim aparține altcuiva n-ar fi o problemă.Oltchim e la fel de dependent deArpechim pe cât e șiArpechim dependent deOltchim, niciuna dintre părți n-ar putea să abuzeze de poziția sa de monopol. Dar dacăArpechim e privată,Oltchim trebuie să plătească, așa e în economia de piață.
A doua complicație e o greșeală făcută sub mandatul lui Tăriceanu, când, pentru a plăti o datorie, statul a redus partea lui de capital social laOltchim, iar un acționar minoritar cu 2% (PCC) s-a trezit că prin această mișcare i s-a majorat ponderea la vreo 20%. RelațiaPCC-stat e mai complicată decât e relația între stat șiFondul Proprietatea, ca acționar minoritar laHidroelectrica sauRomgaz, de pildă.PCC are în Polonia un combinat asemănător și concurent cuOltchim. D-l Roibu, veșnicul CEO alOltchim, s-a plâns în nenumărate rânduri că intereselePCC ca acționar minoritar sunt să pună pe butuciOltchim în favoarea celuilalt combinat pe care îl controlează, în timp cePCC l-a acuzat, la rândul său, pe d-l Roibu de management defectuos. Foarte posibil, și unii, și alții au un pic de dreptate.
Lucrurile au putut merge așa câtă vremeOltchim, de bine de rău, se ținea pe picioare. Însă, de prin 2007,Oltchim e mereu în pierdere, în total vreun miliard de lei în 2007-2011. Dacă pe vremuri se mai puteau acoperi pierderile cu o subvenție, după ce am intrat, în 2007, înUE, manevra e ilegală pentru că e ajutor de stat interzis deComisia Europeană.Oltchim a supraviețuit însă, făcând ce face cam tot managerul la stat:business as usual cu finii, nașii, rudele, amicii, prietenii politici, dar nu ne plătim furnizorii, mai ales pe cei de stat, care nu țipă. CuArpechim, în schimb, nu le-a mers.OMV a zis încă din 2008 că închide rafinăria, pentru căOltchim nu plătește. Tot de pe atunci, guvernele se gândesc cum să ia din nouArpechim și să facă un „lanț petrochimic integrat“, dar n-au cu ce bani să cumpere rafinăria.
Dacă ne uităm la tot județul, avemOltchim, cu problemele de mai sus, și care e o gaură neagră. Dar mai există, cum bine zice guvernul, o puzderie de firme, cu angajați, cifră de afaceri, impozite, contribuție la PIB, care depind într-o formă sau alta deOltchim. Problema e că o bună parte din această economie locală e probabil căpușărimeaOltchim-ului, care ar da oricum faliment, imediat ceOltchim ar începe să funcționeze ca o companie normală, interesată de profit; căpușe care nu lasă, în schimb, să se dezvolte economia sănătoasă, cea care ar putea trăi fără favoritisme de la stat. În alte cuvinte,Oltchim e o dublă problemă: o companie falită care are nevoie de subvenție, ștergerea datoriilor sau păsuire din partea furnizorilor; și un factor de distorsiune a întregii economii locale, care se dezvoltă strâmb de un sfert de veac de tranziție.
Acesta e punctul de plecare pentru condiția pusă deFMI statului acum aproape doi ani: să privatizeze sau să recunoască falimentulOltchim, că nu se mai poate așa. Dar guvernele Boc, Ungureanu și Ponta s-au dat peste cap să întârzie reforma, că asta ar fi însemnat în același timp terminarea căpușelor, cu legături transpartinice – vezi șefimeaOltchim neschimbată de 23 de ani.FMI a impus atunci măcar schimbarea managementului cu profesioniști selectați competitiv în paralel cu procesul de privatizare, ca să înlăture gașca de interese din jurul conducerii combinatului. Guvernul a selectat, într-adevăr, un consultant internațional care să caute oameni, dar cu întârziere, iar în cele din urmă a dat-o pe „urgență“, lăsând baltă selecția competitivă și înlocuindu-l pe d-l Roibu direct cu șeful de laCET Govora. Totuși, pentru prima dată de când avem acordul cuFMI, amenințarea cu ruperea acestuia a făcut ca guvernul să vină, în sfârșit, cu o strategie care elimina principalul pretext pentru întârzieri, hârțogăraia necesară conversiei unei creanțeAVAS asupraOltchim în acțiuni ale statului și previzibilul conflict cuPCC pe acest subiect. Oferta „la pachet“ a fost probabil singura idee bună cu reală șansă de succes, dar exact din acest motiv n-a fost pusă pe masă până acum.
Și așa ajungem la momentul faimoasei licitații televizate, câștigător d-l Diaconescu. Licitația asta e dovada ultimă a modului în care guvernul încearcă să dea țeapăFMI-ului și să facă exact inversul reformei. De câteva zile încoace, domnii Vulpescu și Diaconescu se întrec în a-și demonstra populismul, miștocăreala și lipsa de preocupare pentru interesul public, care înseamnă privatizare de succes sau faliment, dacăOltchim e irecuperabilă. Cum probabil și este – niciun investitor mare n-a participat la licitație, dacăTISE ar fi fost realmente interesată ar fi depus o ofertă, nu ar fi trimis scrisorele neangajante și nu s-ar fi limitat să cumpere doar caietul de sarcini. Cum e posibil ca la o asemenea licitație să nu fie exclus din start, evitând ridicolul, un participant cu datorii la stat și proces penal pentru șantaj, cercetat pentru spălare de bani și evaziune, și care nici n-a putut demonstra că are banii la momentul licitației?
Apoi, d-l Diaconescu însuși a pus în circulație zilele astea două idei fantasmagorice: întâi că va cumpăra combinatul pentru popor, apoi că are în spate un „mare investitor“, de parcă un investitor străin are nevoie de buna reputație locală a d-lui Diaconescu ca să-i fie intermediată afacerea, ca după aceea eventual s-o doneze poporului, presupunând că Diaconescu n-ar fi mințit nici cu prima afirmație. D-lui Vulpescu i-aș fi dat ceva credit, chiar după ghidușiile cu insolvențaHidroelectrica, pentru că acolo lucrurile păreau, până la urmă, să iasă bine cu ruperea contractelor cu „băieții deștepți“ și renegocierea lucrărilor supraevaluate. Dar deja omul a ajuns la a treia minciună, sau „omisiune“ gravă, față de donorii internaționali, prima fiind insolvențaHidroelectrica anunțatăFMI-uluiex post, a doua – schimbarea strategiei de privatizare aOltchim, tot așa, anunțată după, iar acum găselnița cu cei 45 de milioane de euro care urmează a fi băgați de stat înOltchim imediat după ce suma ar fi primită de la Diaconescu, adică îi dăm de fapt pe gratis combinatul. …
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro