Cum muncim 3 zile pentru Stat si doar 2 zile pentru noi

Sunt multi ani de atunci insa imi amintesc cand am fost abordat prima data direct cu replica: „pentru salariul complet pe cartea de munca, eu trebuie sa platesc de fapt de doua ori si jumatate banii astia!”. Il banuiam pe respectivul angajator ca ma abureste in stilul plangacios-smecheros al patronilor bastinasi, insa replica a revenit si in alte discutii, fie cu alti angajatori, fie cu amici confruntati cu situatii similare.

Nefiind contabil, in tot acest folclor fiscal sumele variau mereu intre „de doua ori” si „de doua ori si jumatate” drept suma totala platita de un angajator ca si cheltuieli aferente acelui loc de munca. Confuzia e generata de subterfugiul legiferat de clasa noastra conducatoare care a impartit aceste taxe intre angajat si angajator, ca sa dea bine la popor dar si la indicatorii preluati in rapoartele de tara. Iar pentru ca lacomia de taxe pe munca n-a fost suficienta s-au mai adaugat tot felul de alte mici comisioane care sa mai fure firimituri de pe masa fiecarui salariat roman.

Artificiul derutant al acestor taxe ascunse pe munca a functionat oarecum, dar si asa, tot a venit stirea cu raportul unuia din acei „za big four” care plaseaza Romania pe locul patru „in privinta taxelor pe munca percepute, in valoare totala de 43,7% din salariul brut”, inaintea noastra fiind doar Franta, Belgia si Grecia. Cu aceasta ocazie, bat si eu dezamagit obrazul autorilor-consultanti, ca nu si-au calificat procentul cu un asterisc lamuritor, lasandu-ma victima a smecheriei fiscale din Romania.

Suntem primii din lume la taxele pe munca!

Din ce inteleg procentul real e undeva putin peste 60% adica fix locul intai in lume inaintea Frantei. Cum ziceam, nu sunt contabil, dar o cautare rapida pe net vine cu detalierea cifrelor. Intre rezultate apare imediat si confirmarea frustrarii antreprenoriale, citez:

Practic, cand un investitor vine in Romania intreaba, pe langa nivelul impozitului pe profit, cat trebuie sa plateasca la stat pentru un anumit salariu net. „Iar atunci cand aude ca pentru 100 de euro, suma care ajunge la angajat, trebuie sa plateasca un total de circa 180 de euro, nu este deloc multumit”, spune Jan Glas.

Dar ce ofera Franta (traditional socialista) pentru 60% taxe pe munca fata de Romania? In Romania platim un pic mai mult pentru ca statul roman ne asigura servicii publice de calitate incepand cu justitie, educatie, sanatate, ajutoare sociale si terminand cu siguranta si transport public. Mda.

Astea sunt stirile care ar trebui sa faca agenda publica! Nu combinatiile politice de cabinet care exclud orice discutie pe date din economie.

Oricare ar fi fost el, Guvernul Romaniei a avut si are o strategie fiscala de Evul Mediu, bazata exclusiv pe dijmuirea clasei muncitoare (si aici nu fac diferente ideologice ci ii includ pe toti cei care castiga un ban in urma unei munci salariate). Impachetarea acestor taxe in straturi angajat-angajator plus alte comisioane zapaceste inadins. In orice buget planificat, pe un antreprenor il intereseaza costul total aferent angajatului X. Cum ar fi sa se plateasca brut aceasta suma direct in contul salariatului X, care apoi sa fie responsabil cu plata taxelor aferente venitului sau? Cam cati romani sunt constienti ca din munca lor statul ia zilnic doua treimi? Spre comparatie cu prezentul, zeciuiala (subliniez 10%!) din feudalism ar fi politica de relaxare fiscala. Cine sunt iobagii acum?

Sunt de acord ca „ceea ce s-a intamplat in Romania poate fi asemuit numai cu rezultatul unui razboi devastator. Numai intr-un razboi o tara isi pierde 30% din resursele umane de buna calitate la varsta de creativitate maxima (25-45).” E o comparatie brutala prin autenticul ei. Cea mai importanta valoare a Romaniei ramane resursa umana. Iar din valoarea produsa de aceasta, Statul Roman incaseaza 60% in fiecare luna!

Dintr-o saptamana de munca salariata, trei zile munciti pentru Guvern si doar doua zile munciti pentru voi insiva. De tinut minte.

Citeste si comenteaza pe blogul La coltu’ strazii.