Mai multe țări europene avertizează că Rusia își intensifică propaganda pro-rusă înainte de alegerile UE
Procurorii belgieni au deschis un dosar privind interferența Rusiei în Parlamentul European după lansarea unor acuzații că parlamentari au fost plătiți să răspândească propaganda Kremlinului, a declarat vineri premierul belgian Alexander De Croo, citat de AFP.
„Autoritățile judiciare au confirmat că această interferență este subiectul unei anchete penale”, a precizat De Croo. „Plățile cash nu au avut loc în Belgia, dar interferența da. Cum Belgia este gazda instituțiilor UE, avem responsabilitatea de a asigura respectarea dreptului fiecărui cetățean la un vot liber și sigur”.
Oficialul belgian a precizat că serviciile de informații belgiene au confirmat existența unei rețele care acționează în mai multe state europene, inclusiv în Belgia, pentru a submina sprijinul acordat Ucrainei, relatează Le Monde.
Serviciile belgiene lucrează îndeaproape cu autoritățile din Cehia după ce o operațiune de influențare pro-rusă a fost descoperită în această țară. Astfel, probele obținute în această descoperire arată că membri ai Parlamentului European au fost contactați și li s-a oferit bani pentru a promova propagandă rusească.
„Potrivit serviciilor noastre de informații, obiectivele Moscovei sunt foarte clare. Obiectivul este de a sprijini alegerea mai multor candidați pro-ruși în Parlamentul European și întărirea narațiunilor pro-ruse în interiorul instituției”, a precizat De Croo.
Premierul belgian a sublniat că obiectivul este foarte clar: „un sprijin european slăbit servește Rusiei pe câmpul de luptă, iar asta este adevărata țintă a celor descoperite în ultimele săptămâni”.
În urmă cu două luni, mai multe țări europene avertizează că Rusia își intensifică propaganda pro-rusă înainte de alegerile UE.
Franța, Polonia și Germania au acuzat luni Rusia că a creat o rețea complexă de site-uri pentru a răspândi propagandă pro-rusă pentru a submina guvernele lor, avertizând cu privire la o răspândire în masă a unui astfel de conținut înainte de alegerile UE din iunie.
Națiunile occidentale au acuzat în mod repetat agenții ruși că folosesc rețelele de socializare și internetul pentru a răspândi informații false sau înșelătoare pentru a le submina, a promova Rusia sau a încerca să influențeze opinia publică din țările lor împotriva sprijinirii Ucrainei în lupta sa împotriva invaziei Rusiei.
Kremlinul a negat în mod repetat acuzațiile de răspândire de informații false sau înșelătoare.