Cum se distrau romanii odinioara: golf, echitatie, alaiurile domnesti, targuri de mosi si "datul in dulap"

„Parcurgand toate categoriile sociale de pana la jumatatea secolului XX, vedem ca exista o bucurie care era traita colectiv. Noi o traim de Craciun, ca asa cere traditia, sau de Anul Nou: sa fim alaturi de familie. Bucuria de a fi impreuna, alaturi de ceilalti, nu era neaparat legata de traditie, ci de o obisnuinta, de un firesc care a fost scos din istorie in ’50, cand a fost aproximativ o treime din populatia urbana a Romaniei a fost decupata din istorie si i s-a dat un alt destin”, a explicat istoricul Adrian Majuru ieri, in cadrul unei conferinte in care au fost descrise cateva dintre principalele distractii ale romanilor din trecutul nu foarte indepartat: vanatoarea, jocul de carti, plimbari cu sania la sosea, mersul la circ, la strand, practicarea patinajului si a tenisului, dar si a golfului (la scara larga).

Principalele moduri de a se distra ale romanilor de odinioara

„Iesirea in inalta societate, in secolul XIX: promenada si plimbarea cu trasura la sosea, la vremea aceea, pe soseaua Kisselef”, a povestit Adrian Majuru (scriitor profesor, antropolog, doctor in Geografie Umana) in cadrul conferintei „Cum se distrau romanii odinioara”, desfasurata miercuri, la Cercul Militar.

„Un prilej de distractie pentru istoria noastra erau alaiurile domnesti. Erau un prilej de atractie pentru oamenii de toata mana, pentru ca asa ceva se intampla foarte rar.

Parcurgand toate categoriile sociale de pana la jumatatea secolului XX, vedem ca exista o bucurie care era traita colectiv. Noi o traim de Craciun, ca asa cere traditia, sau de Anul Nou: sa fim alaturi de familie.

Bucuria de a fi impreuna, alaturi de ceilalti, nu era neaparat legata de traditie, ci de o obisnuinta, de un firesc care a fost scos din istorie in ’50, cand a fost aproximativ o treime din populatia urbana a Romaniei a fost decupata din istorie si i s-a dat un alt destin. Pentru prima data, copiii (destui, aproximativ doua generatii ca si categorii de varsta) au ramas fara parinti acasa. N-a mai fost cine sa le spuna povesti, sa ii ajute sa gaseasca raspunsuri la primele lor intrebari.

Exista un anumit firesc care era trait in inalta societate si care era vazut ca o obisnuinta. Nu erau pasaje traite in opulenta de o parte si in saracie de cealalta parte, cum sunt astazi. Ci exista un plus de afectiune sociala, nedescris si nereprezentat neaparat in carti, pur si simplu se traia de o parte si de alta a baricadelor sociale. Asta e o societate normala la cap.

Calul nu era precum alt animal de companie si exista chiar o cultura urbana. Echitatia se practica si in Bucuresti, erau locuri amenajate pentru asta. Bulevardul Lascar Catargiu avea o alee in zona cu castani, nu erau asa multe masini pe atunci, treceau 3-4 masini pe zi, dar existau tramvaie trase de cai. Dar apropo de acest cult, exista o anumita vestimentatie. Exista si hipodromul, etalonul inaltei societati, legat nu neaparat de acest sport, ci si de cultul legat ca o extensie anatomica de acest sport.

Cateva ipostaze ale spatiului public: terase (care iarna cam dispar) – in 1945, pe proaspatul bulevard 6 Martie (Regina Elisabeta), inca mai sunt terase si viata de noapte, desi era ocupatie sovietica. De asemenea, coada la carne din anii ’80 a fost, cel putin pentru un deceniu, o prezenta obisnuita, care a inlocuit celelalte prezente, obisnuita altor generatii.

Vilegiatura si plecarea la munte sunt un export urban. Nu oamenii de la sat au inventat asta, ci locuitorii oraselor, in incercarea de a evada dincolo de ziduri, in vreme de pace. Incep sa apara grupurile de excursionisti – dupa Primul Razboi Mondial are loc „explozia”.

Tot in perioada interbelica se mai petrece o eliberare. Sunt primele generatii care reusesc sa plece fara parinti la munte, deveniti majori, dupa 16-18 ani, elevi de liceu, insotiti sau nu de profesori, dar incurajati de parinti (desigur, nu toti faceau asta). Unii parinti gandeau: „eu am plecat de mic, baiat de pravalie, dar pentru ei e alta lume si exista un alt vocabular al lucrurilor care se petrec”.

Marea a insemnat si ea o cucerire interbelica. Pana in primul razboi mondial – la distanta, plimbare pe malul marii, de aceea existau esplanade. Nu intrau in apa, nu faceau baie, poate doar mici exceptii – baietii curajosi, in anumite ore ale zilei, nu cand se plimba lumea.

Automobilul – sunt doua ipostaze dupa Primul Razboi Mondial: intre vilegiatura si concurs. Patrunde greu in spatiul romanesc, trebuia sa ai bani nu neaparat ca sa il cumperi, dar intretinerea si accesoriile… existau doar cateva garaje in Bucuresti. Dupa 1935 castiga teren in orasele mari.

Patinajul (pe lacul Cismigiu), golful – foarte multi dintre oraseni investeau in acest sport. Si erau mai multe terenuri de golf: langa Lacul Baneasa, Lacul Herastrau.

Vanatoarea – departe de oras, facuta tot de oraseni, acei oraseni care aveau case de vacanta sau care se foloseau de cabanele amenajate pentru acest sport.

Existau si terenuri de tenis, care „explodeaza” dupa Primul Razboi Mondial. E vorba de terenuri care exista si acum langa Lacul Herastrau.

Mersul la strand. Exista strandul Lido – un strand controlat, nu intra oricine acolo, exista un regulament.

Mersul la picnic. Activitate ce urmarea principiul „cat mai departe de oras”. Nordul lacului Snagov, cu Padurea Snagov, au fost in proprietatea Municipiului Bucuresti. Comuna le-a cumparat in 1935, sa faca un parc de agrement. Proprietatea comunei a ramas si dupa nationalizare. Cum au fost facute vilele de acolo – asta e partea a doua… Dar actul de cumparare exista. Pentru noi era destinata Padurea Snagov.

Table, jocuri de carti, oameni pe care-i cunoasteai acolo sau jocul de carti in vizite la familii prietene. La final de saptamana, cu o vestimentatie care surprinde (ca la teatru). Blocul muncitoresc comprima, atomizeaza, spatiile sunt personalizate (in ultimii ani) cu locuri de recreere, dar destul de deprimante. Pentru ca totusi colectivitatea se naste printr-un alt proces. Nu o comprimi si o determini tu, luand decizii cine sa stea pe o scara de bloc: nu merge sa amesteci ingineri si medici cu strungari. De obicei, in blochaus, natura umana amelioreaza gusturile si dupa repere de pregatire.

Iarna existau acele plimbari cu sania la sosea, inca prezente in perioada interbelica.

Balciul, iarmarocul, targul de mosi. Targul de mosi a cam disparut dupa 1940-1950. A disparut si tot ceea ce inseamna anexa mercantila. Ce mai insemnau balciul si iarmarocul? Inseamnau si distractia caruselului. In istoria noastra au ramas insemnari sunt legate de datul in dulap, care nu era altceva decat o roata uriasa din lemn si niste bancute pe care urcai, exista asa ceva undeva la Dealul Spirii. Apare si caruselul electric, si el la finalul secolului al XIX-lea, dar ceva mai scump decat celelalte.

Circul, intalnirile cu personaje neobisnuite (plateai pentru a fi in preajma lor)”.​

Vezi aici un interviu video acordat de Adrian Majuru redactiei SmartWoman si o intalnire online cu cititorii, pornind de la intrebarile: „Unde a disparut inalta societate? Cine stabileste reperele bunului-gust astazi? De ce Bucurestiul nu mai are „coloana vertebrala” si stil?”