Arheologii egipteni au descoperit 14 morminte datand din secolul al III-lea i.Hr, printre care si mumia unei femei, acoperita cu bijuterii. Descoperirea a fost facuta in oaza Bahariya, la 300 de kilometri sud-vest de Cairo, unde autoritatile voiau sa construiasca un centru pentru tineri, a anuntat ministrul egiptean al Culturii, citat de Reuters. Mormintele din epoca greco-romana arata ca situl poate fi parte a unei necropole mult mai mari, spun expertii.
Sarcofagul, de 97 de centimetri, contine mumia unei fete, a fost gasit intr-un mormant de piatra si este incrustat cu bijuterii. In urma descoperirilor, zona a fost transferata in responsabilitatea autoritatii egiptene pentru antichitati. „Primele investigatii au descoperit patru masti din ghips, un fragment din aur gravat cu cei patru fii ai lui Horus, o colectie de monede, precum si vase din lut si sticla”, a declarat arheologul Zahi Hawass, care a condus lucrarile pe acest sit.
Cei patru fii ai lui Horus – Imseti, Duamutef, Hapi si Qebesenuef – sunt vechi zei egipteni, iar gravura care ii reprezinta arata influenta religiei egiptene in perioada greco-romana. Oaza Bahariya a fost denumita in 1996 „Valea Mumiilor din Aur”, dupa ce aici au fost descoperite 17 morminte, cu 254 de mumii.
![]() |
| Fragment de aur cu cei patru fii ai lui Horus Foto: Reuters |
![]() |
![]() |
| Sarcofagul descoperit în Bahariya Foto: Reuters |
![]() |


