Anul dezghetului (de Cristian Parvulescu)

Influenta, control si conflict. In jurul acestor trei repere s-a miscat politica romaneasca in 2005. Dupa alegerile din 2004 presedintele s-a dorit vectorul schimbarii. Nu a reusit sa controleze puterea, dar a fost factorul de influenta.

Aflat in centrul sistemului institutional presedintele a incercat sa dirijeze, dar timpul a dovedit ca nu exista inca o orchestra, iar multe instrumente lipsesc. Concertul a fost aminat pentru mai tirziu, dar promisiunea se mentine.

De un an politica a intrat in epoca dezghetului, ba uneori a clocotit. Starea este favorabila transformarii, dar rezistentele sint pe masura. La implinirea unui an de la cistigarea alegerilor situatia politica este fluida. Partidele si actorii politici sau institutionali au pierdut contactul cu realitatea. Confundind Parlamentul cu lumea reala partidele se complac in starea actuala.

Deja conducatorii lor nu mai au putere, ci doar o influenta limitata. In cazul marilor partide chiar liderii s-au schimbat. Epoca zeilor s-a incheiat. Urmeaza timpul constructorilor. Dar prea putini au un proiect in acest sens.

Mai conservatoare partidele mici nu si-au schimbat liderii si vor suporta dur socul aderarii. Dupa 2007 lumea politica va trebui sa se adapteze altui ritm, iar ora fixa nu se va mai da la Bucuresti. Spre sfirsitul anului, PRM a revenit cistigind 5% intr-o luna.

Profitind de falsa dezbatere privind statutul minoritatilor PRM a intors Romania in trecut, dovedind ca integrarea ramine inca un slogan fara continut.

Inca o data politicienii au abuzat emotivitate si demagogie, ilustrind gradul scazut de profesionalism. Oportunismul a tinut loc de ideologie. Demonii nationalismului au intunecat mintile pesedistilor sau pedistilor. Dar de situatia astfel creata doar PRM a profitat.

Peisajul politic nu incurajeaza optimismul, dar schimbarile nu mai pot fi intirziate. Partidele sint in defensiva. O exemplificare: dinamica browniana a presedintelui a facut posibile aliante transpartinice si transideologice, dar toate au avut un caracter defensiv. Nici invins, nici invingator, Traian Basescu ramine, dupa primul an de la alegeri, reperul.

In functie de actiunile sale, reale sau presupuse, se organizeaza atit opozitia, cit si guvernarea. Fie ca vechile stereotipuri (dosarul Flota, relatia cu Securitatea, personalitatea autoritara) sint reluate de aceleasi grupuri care il combateau si in 2002-2004, fie ca a fost transformat in motorul reformei, Traian Basescu a fost personajul politic numarul unu. Si pentru ca a rezistat, are un avantaj de etapa.

Astazi, la un an de la alegerea sa, Traian Basescu isi prezinta astazi primul sau raport anual, comunicind direct cu natiunea. Ca si in alte rinduri intermediarii vor lipsi. Parlamentul, dominat de adversari, este doar un spectator.

Lipsit de majoritatea prezidentiala care i-a asigurat marja de manevra lui Iliescu in 1993, fara ambigua majoritate care l-a blocat pe Constantinescu in 1997 sau pe Iliescu in 2001, Basescu este liber, dar aparent singur. Dar dialogind atit cu cei ce l-au votat, cit si cu cei ce nu l-au votat, Traian Basescu se situeaza dincolo de partide.

Lasind partidele prizoniere intr-un Parlament fara legitimitate presedintele vorbeste natiunii, singura care poate arbitra.

Odata dezghetata viata politica a revenit la vechile formule. Intre clasa politica si societate prapastia nu s-a redus. Ca de obicei dupa o alternanta, entuziasmul initial, putin ingrosat, a fost inlocuit de deceptie. Efectele perverse ale acestei stari deja se manifesta. Nici o politica publica nu mai trezeste interesul. Suspiciunea domina.

Inghetul pesedist oprise procesul de descompunere, creind aparenta stabilitatii. Dezghetul a inviat teme uitate si a potentat altele. In vara sentinta in cazul Hadareni a reamintit conflictele rasiale ale deceniului trecut, in toamna reaparitia subiectului separatismului maghiar ne intorcea in istorie. Coruptia, ineficienta administratiei si reforma justitiei au ramas in dezbatere.

Partidele isi ascund lipsa de consistenta in lupte interne pentru pozitii, iar nu in confruntari de idei. Confuzia doctrinara domneste. Politizarea nu s-a diminuat. Coalitia impune oameni de partid si descurajeaza politicile publice. Si cu toate acestea conditiile sint coapte pentru o relansare politica. Daca un nou inghet partitocratic nu va incepe anul viitor ar putea fi fertil.