Sari direct la conținut

Topul salariilor astronomice ale functionarimii

Cotidianul

2.300 de euro este salariul mediu brut intr-o institutie publica din Romania, iar media salariala a aparatului central de stat este depasita doar de cea din sistemul bancar.

Salariile medii din unele institutii publice sint de peste 5 ori mai mari decit salariul mediu pe economie, cap de lista fiind Consiliul Concurentei, unde un functionar a avut, in medie, in luna octombrie, un salariu brut de 7.789 de lei pe luna, circa 2.300 de euro.

Intrebati cum de au astfel de salarii, oficialii institutiei au raspuns ca sint nedreptatiti de statistica in luna octombrie pentru ca luna trecuta „au fost acordate, conform legislatiei, inclusiv primele corespunzatoare trimestrului al treilea“. „In luna octombrie, salariul mediu de baza a fost de 3.882 de lei.

Referitor la informatia privind salariul mediu pe luna octombrie furnizata dumneavoastra de Ministerul Finantelor, mentionam ca acesta include si cheltuielile de deplasare (diurna), primele trimestriale si primele de vacanta persoanelor plecate in concediu de odihna in luna respectiva.

In plus, in octombrie au fost acordate, conform legislatiei, inclusiv primele pe trimestrul al treilea al anului curent“, a raspuns purtatorul de cuvint al Consiliului Concurentei, Simona Barbu, ca si cum celelalte cheltuieli nu s-ar face venituri ale salariatilor institutiei.

Potrivit unei liste privind cheltuielile medii cu salariile aferente institutiilor publice finantate integral de la bugetul de stat, oferita de Ministerul Finantelor, cele mai mari salarii sint in justitie.

In ordine, dupa Consiliul Concurentei vin Consiliul Superior al Magistraturii (6.899 de lei), Parchetul General (6.749 de lei), Inalta Curte de Casatie si Justitie (6.560 de lei), urmate de Oficiul pentru Combaterea Spalarii Banilor (6.160 de lei) si Camerele Parlamentului, cu 6.000, respectiv 5.500 de lei.

Cheltuielile medii salariale au fost calculate avind in vedere platile efectuate de institutiile publice – la articolul „cheltuieli cu salariile“. Ministerul cu cel mai bine platiti salariati este cel al Afacerilor Externe, cu un salariu mediu calculat de Finante la 5.440 de lei.

In coada listei se afla Consiliul Economic si Social, cu un salariu mediu pe institutie de 1.586 de lei, precedat de Ministerul Finantelor, cu un salariu mediu de 1.950 de lei.

„Daca aducem acum salariul personalului cu studii superioare la 880 de lei, asa cum cer sindicatele din sectorul public, am avea de-a face cu o adevarata explozie a remuneratiilor la stat.

Pe de alta parte, va dati seama unde am ajunge daca am da in privat ceea ce dam bugetarilor – salarii de merit, prime de vacanta si altele -, trebuie sa existe o responsabilitate, un concordat national in acest sens“, a afirmat ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, dupa o conferinta in care guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, legase problema inflatiei de cresterea salariilor din sectorul

privat. Media salariilor tuturor institutiilor centrale ale statului a ajuns astfel la 3.897 de lei in luna octombrie, salariul mediu brut pe economie fiind in prezent de numai 1.411 lei.

Astfel, sectorul de intermedieri financiare este singurul care-l depaseste pe cel de stat, avind un salariu mediu brut de 4.470 de lei, adica ceva mai putin decit salariul mediu din Ministerul Justitiei, institutie care ocupa abia a 14-a pozitie in topul salariilor institutiilor.

integral in Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro