Sari direct la conținut

Activitatea Complexului Energetic Hunedoara, in impas: Ministerul Finantelor a respins administratorul judiciar actual, fara sa vina cu o noua propunere

HotNews.ro
Complexul Energetic Hunedoara, Foto: AGERPRES
Complexul Energetic Hunedoara, Foto: AGERPRES

​Ministerul Finantelor si ANAF au respins joi confirmarea firmei de insolventa GMC SPRL in calitate de administrator judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, informeaza publicatia locala Cronica Vaii Jiului. Pe de alta parte, Ministerul Finantelor si ANAF, in calitate de principali creditori, nu au venit cu o noua propunere, fapt care ar putea duce la blocarea activitatii companiei, potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro. In plus, nu a fost numit nici un comitet al creditorilor, care ar trebui sa fie format din cinci persoane, deoarece ANAF si Ministerul Finantelor ar fi propus doar reprezentanti de-ai lor. Ministerul Finantelor si ANAf vor emite un punct de vedere in cursul zilei de vineri.

  • Cum s-au petrecut lucrurile

In cursul zilei de joi a avut loc o sedinta a creditorilor, avand pe ordinea de zi confirmarea administratorului judiciar si numirea unui comitet al creditorilor. Ministerul Finantelor si ANAF, care detin impreuna o pondere a creantelor de peste 75%, au trimis un reprezentant cu mandat clar: sa respinga confirmarea firmei din Craiova GMC SPRL. Insa, reprezentantul ANAF si Ministerului Finantelor nu a propus un alt administrator, deoarece nu avea in mandat acest lucru. Potrivit deciziei Tribunalui Hunedoara din ianuarie 2016, de intrare a CE Hundoara in insolventa, GMC SPRL este doar administrator judiciar provizoriu. Reprezentantul principalilor creditori a sustinut ca nu poate face o alta propunere, pentru ca ANAF trebuie sa respecte anumite proceduri de selectie a unui administrator judiciar. Aceste proceduri de selectie pot dura si sase luni, au spus pentru HotNews.ro surse apropiate situatiei.

Mai mult, in cadrul sedintei de joi, nu s-a putut ajunge la numirea unui comitet al creditorilor, in conditiile in care reprezentantul ANAF si Ministerului Finantelor avea in mandat sa propuna ca membri doar reprezentanti de-ai lor. Aceasta ar fi insemnat ca in comitet sa existe doar reprezentanti ai ANAF si Ministerul Finantelor, lucru neacceptat de ceilalti creditori.

  • Ce se poate intampla mai departe

In aceste conditii, GMC SPRL ramane in continuare administrator judiciar provizoriu, insa fara putere de decizie, mai ales ca nu exista nici un comitet al creditorilor. Practic, nu va putea fi luata nicio decizie majora legata de activitatea CE Hunedoara, aceasta in conditiile in care compania se afla aproape de colaps. Nu vor putea fi facute nici restructurari, nu vor putea fi denuntate contracte in derulare si nu vor putea fi vandute active. Altfel spus, nu poate fi demarata procedura de reorganizare a companiei, proces care sa o salveze de la faliment.

Daca se merge pe varianta Ministerului Finantelor si ANAF de selectie a unui nou administrator, procesul de reorganizare ar putea fi blocat pe o perioada de mai multe luni, perioada esentiala pentru salvarea companiei, potrivit informatiilor HotNews.ro. Singura solutie pentru iesirea mai rapida din impas ar putea veni in urma unei decizii a Curtii de Apel Alba Iulia, care se judeca o contestatie privind desemnarea casei de insolventa GMC SPRL. Urmatorul termen este 26 aprilie. Complexul Energetic Hunedoara a contestat la Curtea de Apel Alba Iulia hotararea Tribunalului Hundeoara de desemnare a GMC SPRL in calitate de administrator judiciar. Curtea de Apel Alba Iulia ar putea respinge contestatia, ceea ce ar insemna sa ramana GMC SPRL, care nu e agreat de Ministerul Finantelor si ANAF, sau ar putea sa o admita, ceea ce ar putea duce la numirea provizorie a firmei de insolventa EuroInsol. Aceasta in conditiile in care la Tribunalul Hunedoara, Consiliul de Administratie al CE Hunedoara propusese ca administrator judiciar firma de insolventa EuroInsol, controlata de Remus Borza, care in acest moment se ocupa si de insolventa Hidroelectrica. Dar si EuroInsol trebuie apoi reconfirmat de principalii creditori, in cazul in care Curtea de Apel Alba Iulia va decide ca aceasta firma sa fie administrator judiciar.

Reamintim ca Tribunalul Hunedoara a hotarat pe 7 ianuarie intrarea Complexului Energetic Hunedoara in insolventa. In instanta nu a fost desemnata EuroInsol in calitatea de administrator judiciar, asa cum a propus CE Hunedoara, ci GMC SPRL Craiova, o firma de insolventa necunoscuta pana in acel moment. Aceasta fost propunerea creditorului UPSROM, producator de cilindri hidraulici, o companie aflata in procedura de faliment. GMC SPRL este o firma controversata, mai ales ca a fost infiintata in urma cu un an, in mai 2015. Presa hunedoreana arata ca GMC s-a infiintat printr-un sistem de tip suveica in urma divizarii unei alte case de insolventa, AMT Servicii Insolventa SPRL Craiova. La randul ei, AMT Servicii Insolventa SPRL provine din AMT Service SA.

Complexul Energetic Hunedoara, companie cu peste 6.000 de angajati, este intr-o situatie atat de grava incat este posibila intrarea in faliment inainte de aplicarea unui plan de reorganizare, se arata in raportul privind cauzele insolventei, realizat de administratorul judiciar provizoriu GMC SPRL. De aceea este foarte importanta aprobarea cat mai rapida a unui plan de reoganizare. Acest lucru nu poate fi facut decat daca exista un administrator judiciar confirmat si un comitet al creditorilor. Datoriile de peste 1,5 miliarde de lei ar putea fi platite intr-un interval de 34 de ani. In plus, societatea nu mai indeplineste conditiile legale de mediu pentru a functiona. Ponderea cea mai mare a creantelor o detin Ministerul Finantelor si ANAF (aproape 1,2 miliarde de lei), institutii ce pot decide aprobarea unui Plan de Reorganizare.

Vezi aici mai multe detalii

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro