Alegeri Rusia 2018 Alegerea lui Putin ca președinte al Rusiei a patra oară. Interviu cu Armand Gosu

Va fi Putin ales? Fara indoială. Cu cât? 70 %​,​ rată de participare, 70​%,​ scor. Cel puțin aceasta ar fi dorința declarată a Kremlinului. Un numar mare de voturi ar arăta ca poporul e strâns unit în jurul conducătorului. Putin a luat foarte in serios aceasta campanie electorală, deși n-a participat la nici o intalnire cu ceilalți candidați, arată analistul Armand Gosu. Geopolitica a ramas tema centrala, tema prin care poate diaboliza Occidentul. A folosit campania electorală pentru a transmiste mesaje americanilor. Dar ce vrea Putin de la ei?

Navalnii, singurul candidat care avea sanse, a fost scos din cursa. De ce? Pentru ca Navalnii “e puternic, e autonom, imprevizibil pentru Kremlin, are singura rețea din toată opoziția, care poate mobiliza sute de mii de oameni în întreaga Rusie.”

Ce va urma? Isi va duce Putin acest mandat de 6 ani pina la capat? Se va detensiona situatia internationala sau va urma un Razboi rece 2.0? Nu, crede Armand Gosu. Lumea de azi este pe alte coordonate. Să fim însă atenți la politica internă a Rusiei și să ne așteptăm la ce e mai rău.

________________

Duminică se vor desfășura alegeri prezidențiale în Rusia. Vor fi câștigate dintr-un singur tur? Cu ce scor?

Un singur tur. În jur de 70% pentru Vladimir Putin. Singura necunoscută rămâne rata de participare. Kremlinul ar fi dorit un plebiscit, scor mare, la o participare foarte ridicată. Analiștii ruși merg pe varianta 70 la 70, adică 70% din primul tur, la o rată de participare de 70%.

E posibil? S-a mai înregistrat vreodată în istoria recentă a Rusiei o rată așa ridicată de participare la prezidențiale?

Da, în 2008, când a candidat și câștigat alegerile Dmitri Medvedev. Societatea rusă dorea cu disperare reforme liberale, de aici și participarea masivă. Duminică, autoritățile vor utiliza din plin resursele administrative pentru a mobiliza electoratul și, foarte probabil, vor umfla rata de participare în mai multe regiuni, în primul rând în nordul Caucazului, unde nu se aventurează observatorii. Campioană la participare va rămâne, cel mai probabil, Cecenia. Acolo, nu va contesta nimeni, de teama că ar putea primi un glonț în cap.

Auspiciile, însă, nu sunt încurajatoare. La ultimele alegeri parlamentare, din septembrie 2016, participarea a fost de sub 48%. La cum și cât se falsifică voturi în Rusia, asta ar putea însemna o participare reală de sub 40%. Deci se apropie de România.

Levada Țentr, o casă de sondare cu un nume foarte bun, a cărei activitate a fost interzisă pe timpul campaniei electorale, progonoza în decembrie o participare de 52-54%. Cel mai probabil, pe aici ar fi cifra corectă.

De ce e așa de importantă rata de participare?

Kremlinul însuși și-a fixat acest obiectiv. Nimeni nu l-a obligat. E vorba de relegitimarea lui Putin care dorește să adune un număr record de voturi, ca semn că populația îi aprobă politice și-l susține. E vorba de obișnuita consolidare a regimului, de strângerea poporului în jurul conducătorului.

Dar victoriile lui Putin din primul tur nu transmit un mesaj de soliditate, de forță? Ce-ar vrea mai mult?

Dezbaterile din Rusia, evidențiază faptul că Putin n-a luat niciodată în alegeri jumătate din voturile întregului electorat rusesc. Doar Medvedev s-a apropiat, în 2008. El a obținut cel mai mare număr de voturi și cel mai ridicat procent. De pildă, în 2012, la ultimele alegeri, Putin a luat doar 46% din voturile întregului electorat rusesc, înscris pe liste. Sigur, el a câștigat alegerile din primul tur, cu 71%, la o participare de 65%.

Însă, tendința este de scădere a ratei de participare. La ultimele alegeri parlamentare au votat doar 48% din cei cu drept de vot. Sigur că, Partidul Rusia Unită a câștigat cu un scor categoric de 49%. Dar dacă ne uităm pe numărul total de votanți, descoperim că partidul lui Putin a luat doar 24%. Kremlinul are toate motivele ca să fie îngrijorat. Repet, e vorba de relegitimarea președintelui Putin. De consolidarea segmentului de susținători din societatea rusească.

Cum vi s-a părut campania lui Putin?

A fost neașteptat de activ. A luat-o foarte în serios.

Dați-mi exemple. Cum s-a desfășurat o zi de campanie electorală?

Iată ce am reținut și eu din programele de știri ale televiziunilor rusești. Dimineața vizita uzina de avione, înconjurat de sute de muncitori și ingineri. Vorbește cu oamenii, face cu mâna, anunță lansarea unor programe noi. Se întoarce la Moscova, unde are o videoconferință cu rectorii instituțiilor de învățământ superior. Alte teme de interes general se dezbat aici. Peste două ore, vizitează Institutul de medicină generală și biologie, alte strângeri de mână, pupături, anunțate noi programe. Sănătatea, o temă de maximă actualitate, oriunde în lume. Seara, Putin e prezent la forumul cluburilor studențești, “Împreună, înainte!” și are o întâlnire cu muftiii și organizațiile religioase musulmane din Rusia. Toate astea s-au întâmplat într-o zi. Posibil să fi scăpat ceva. Campanie serioasă, nu vi se pare?

Care sunt principalele teme în dezbaterea electorală?

Putin n-a participat la dezbaterile cu ceilalți candidați. Au fost televiziuni care au organizat câteva întâlniri, nu foarte interesante, recunosc, dar fără Putin. Însă, eu am preferat să urmăresc mesajele președintelui, cele care intrau pe canalele naționale de știri. Geopolitica a rămas tema favorită, până la sfârșitul campaniei. Dar, fără să intre în detalii, pentru că nu-l avantajau temele, nici Ucraina, nici Siria. A amenințat Occidentul cu armele nucleare, a subliniat că scutul anti-rachetă al americanilor poate fi penetrat de rachetele rusești, a insistat pe faptul că el apără valori, trandiții, credințe, în fața șenilelor globalizării occidentale. Nu întâmplător, teme pentru pericolul islamist, drepturile minorităților sexuale, rămân pârghii favorite utilizate de Kremlin pentru manipularea electoratului. Dar o mare parte a propagandei electorale s-a concentrat pe mobilizarea electoratului. Vedem duminică dacă rezultatele sunt pe măsura eforturilor depuse. Obiectivul puterii a fost limitarea la maxim a impactului campaniei lui Navalnîi care a încercat să convingă lumea să rămână acasă, să nu voteze, pentru că alegerile sunt o mascaradă.

De data asta, Putin candidează independent. Sunt detalii în presa rusă despre cine-i finanțează campania electorală?

Recent am văzut o schemă care explică felul în care se face finanțarea. Deși candidat independent, o bună parte din banii de campanie vin de la partidul său, Rusia Unită. În trecut, cele mai consistente contribuții proveneau de la oamenii de afaceri ruși, așa-numiții oligarhi. Așa a fost și în 1999-2000, la fel și la ultimele alegeri, din 2012. Acum este pentru prima dată când o bună parte din finanțare se realizează din donații plimbate printr-o rețea de fundații.

Legea nu obligă la finanțarea transparentă a candidaților?

Ba da. Numai că tocmai rețeaua de fundații permite ascunderea identității donatorilor. Fundațiile declară sumele donate lui Putin, dar nu și proveniența banilor. Avem o fundație pentru sprijinirea cooperării regionale și dezvoltare, numele ei exact este, Național’nîi Fond poddderjki reghional’nogo … O găsiți pe internet. Are sediul la Moscova, a fost înființată în 2003. Mulți ani nu a avut nici o activitate. Înaintea campaniei ea a înființat 20 de sucursale în diverse colțuri ale Rusiei. Cea din Kaluga a donat 230.000 dolari SUA, desigur în ruble. Cea din Kemerovo, mai mult, circa 350.000 dolari. Schema de finanțare cuprinde și câțiva apropiați ai lui Putin, din cercul intim. De pildă, soția și fiica ministrului Apărării, Șoigu. Fiul Valentinei Matvienko, președinta Consiliului Federației, camera superioră a parlamentului. Sau mama guvernatorului Moscovei, Vorobiov.

Nici un oligarh?

Printre finanțatorii campaniei apare controversatul Ghennadi Timcenko, un personaj din cercul intim al președintelui, care e supus sancțiunilor americane. Sunt și alții, cu siguranțp, dar care au vrut ei sau li s-a cerut să rămână în umbră.

Poate și datorită luptelor interne care au loc în sânul oligarhiei?

De anul trecut observ unele evoluții interesante. Echilibrul între grupările oligarhice s-a stricat. Condamnarea fostului ministru al Economiei, Aleksei Uliukaev, la 8 ani închisoare sub acuzația de mită, acuzație neprobată, sunt doar cuvintele lui Igor Secin, șeful marelui gigant petrolier Rosnefti, împotriva celor ale lui Uliakaev, a fost interpretată de unii comentatori ruși ca anunțând ample mutații în grupul social al oligarhilor, dar asta după alegerile prezidențiale.

În 6 ani de zile, Putin o să aibă timp să restructureze oligarhia încă odată. Ce va fi după Putin?

În 2024, dacă rămâne la Kremlin până atunci, președintele Putin o să aibă 72 de ani. Starea sănătății lui e foarte bună, pare într-o formă grozavă. În discuțiile din media moscovită, se vorbește despre faptul că Putin nu va pleca niciodată de la putere. Ca să rămână la Kremlin el poate modifica Constituția. Poate scoate limitarea numărului de mandate sau poate înființa o instituție nouă, un fel de lider național, un dumnezeu mai mic, cu sediul la Kremlin. De unde va ieși doar cu picioarele înainte.

Cum arată viitorul Rusiei cu Putin la Kremlin? Stăm toți cu privirea pe cotațiile barilului de petrol pe bursele internaționale?

Rusia va continua să depindă de exportul de hidrocarburi, în primul rând petrol. Aveți perfectă dreptate. Mai mult de jumătate din bugetul federal provine din încasările de la vânzarea petrolului și gazului. Scăderea prețului la petrol a fost parțial compensată de creșterea producției. După 2014 rușii au introdus în exploatare noi câmpuri petrolifere. În 2016, producția a fost undeva la 550 de milioane de tone. Deci a crescut față de anii anteriori pentru a compensa scăderea prețului pe piețele internaționale. Însă sacțiunile occidentale, mai ales cele americane, se fac resimțite tot mai mult. Începe să scadă producția din cauza rămânerii în urmă tehnologice. Sancțiunile americane vizează cele mai importante exploatări, ce aparțin Rosnefti și Gazprom nefti. Fără tehnologie americană, proiectele din bazinul artic sunt compromise, dar și exploatările de la mare adâncime. Nici nu se mai pune problema exploatării gazelor de șist, tehnologia fiind integral americană. Deci, dependența Rusiei de exploatarea resurselor energetice pentru care nu are tehnologie suficient de avansată, face ca viitorul ei să nu arate prea bine.

Să ne întoarcem la alegerile de duminică. Chiar dacă nimeni nu le acordă nici o șansă, să amintim totuși care sunt candidații înscriși în cursă și ce teme au dominat campania electorală. E vreo surpriză? Să începem cu ea.

Da, e suprinzătoarea neparticiparea liderului Partidului Comuniștilor, Ghennadi Ziuganov. Din partea comuniștilor candidează un obscur șef de fermă, Pavel Grudinin, mare admirator al lui Stalin și iubitor de căpșuni. Doar de câțiva ani a intrat în partid, pierzând toate alegerile în care a candidat. N-are notorietate, iar presa i-a descoperit conturi nedeclarate în străinătate și diverse afaceri la limita legii, cum ar fi vânzarea unor terenuri ale fermei pe care o conduce.

Și de ce nu candidează Ziuganov, liderul istoric al comuniștilor ruși?

Cred că se temea de un rezultat prost care s-ar fi putut solda cu pierderea președinției comuniștilor. Sondajele îi dădeau umăr la umăr pe Jirinovski și Ziuganov. Grudinin chiar dacă face un scor bun nu va deveni o amenințare pentru Ziuganov, în partid.

Și ceilalți candidați?

Jirinovski, celebrul naționalist rus, ce a candidat de 4 ori la președinția Federației Ruse și odată la cea a Rusiei Sovietice, în 1991, când a câștigat Boris Elțin. O singură dată, la prezidențialele din 2004, Jirinovski n-a participat, punându-și garda de corp să candideze în locul său. Din cauza vârstei, foarte probabil, acestea vor fi ultimele alegeri la care va candida. Marele premiu, la care speră, un loc doi. La ultimele două scrutinuri, 2008 și 2012, Jirinovski a luat sub 10%. Principalul lui competitor este astăzi candidatul comuniștilor. De la Grudinin o să mai fure voturi și Suraikin, liderul Comuniștilor Rusiei, un partid care n-are nici o legătură cu Partidul Comuniștilor, creat în 2012 ca să deruteze electoratul. Deci, cred că Jirinovski are șanse să-l devanseze pe Grudinin, candidatul principalului partid de opoziție, Partidul Comuniștilor.

Tot din generația veche de politicieni, dar de o cu totul altă factură, este candidatul Iabloko, partid liberal-moderat, pro-occidental, Grigori Iavlinski. A mai candidat în 1996 și 2000, când lua aproximativ 7%. E candidatul votat în mediul urban, în cele două orașe capitală, Moscova și Petersburg, e candidatul votat de oamenii educați, de intelectuali.

Și mai candidează o vedetă TV, domnișoara Sobceak, despre care presa occidentală a scris pe larg în aceste ultime luni.

Exact. Ksenia Sobceak e un personaj spectaculos, iar candidatura ei a fost de la început învăluită în mister. Este fiica fostului primar al Sankt Petersburgului, Anatoli Sobceak, șeful, protectorul, mentorul lui Vladimir Putin. Sobceak a pierdut alegerile în Petersburg și a pretins că s-a “îmbolnăvit” subit de cancer. Deși ancheta procuraturii începuse, cu ajutorul lui Putin, care ajunsese la Moscova, în Administrația prezidențială, a fugit în 1997 în Franța, unde s-a ascuns până în vara anului 1999. A revenit în Rusia, după ce Putin, fostul său subaltern, a devenit prim ministru. Sobceak a participat la campania electorală a lui Putin. Moare în împrejurări stranii, în februarie 2000, în Kaliningrad. Dacă-mi amintesc bine, și am o memorie destul de bună, a existat suspiciunea că Sobceak a fost otrăvit. S-a deschis o anchetă, însă fără nici un rezultat. La data respectivă lucram în biroul BBC World Service de la Moscova, chiar am discutat cu un coleg care se văzuse cu Sobceak în campania electorală și era tare surprins.

Fiica lui, Ksenia Sobceak ar fi fost – presa rusă afirma asta – protejată de Kremlin. Chiar cu o săptămână înaintea anunțării candidaturii s-a văzut cu Putin, sub pretextul unui interviu pentru un documentar despre tatăl ei. A confirmat că l-a anunțat pe președinte că intenționează să candideze. Însă, majoritatea comentatorilor ruși consideră candidatura ei un proiect al Kremlinului pentru a distrage atenția de la Aleksei Navalnîi.

A fost foarte atacată în campanie. Jirinovski a fost realmente grobian cu ea la o dezbatere televizată.

Domnișoara Sobceak a avut cel mai radical discurs în toată campania. A făcut declarații care au fost sarea și piperul acestei campanii. A spus, de la început, că peninsula Crimeea e teritoriul ucrainean, din punct de vedere juridic. I-au sărit în cap toți naționaliștii și patrioții de serviciu. A criticat Patriarhia Moscovei. A vorbit despre respectarea drepturilor minorităților sexuale.

Iar cu astfel de mesaje nu-ți crești numărul votanților în Rusia…

Cred că nici nu și-a propus asta. Sobceak a urmărit poziționarea ei în zona liberală a scenei politice. Ea a vizat mobilizarea minorității ultraliberale a societății rusești. Eu cred că a fost încurajată de Kremlin să intre în politică. Va ocupa pătrățelul liberal, pro-occidental, votat de tinerii educați, școliți în Occident. Cred că e un proiect de viitor. O să mai auzim despre ea și după încheirea acestor alegeri. Însă Ksenia Sobceak nu exercită și nu va avea niciodată vreo influență reală asupra deciziilor luate de putere.

Asta ar fi fost nișa lui Navalnîi, scos de autorități din cursa electorală?

Nu chiar. Spre deosebire de Sobceak, Navalnîi e mult mai puternic, e autonom, imprevizibil pentru Kremlin, are singura rețea din toată opoziția, care poate mobiliza sute de mii de oameni în întreaga Rusie. Nici măcar comuniștii nu mai pot scoate atât de multă lume în stradă. De aceea, pentru Putin a fost vital să-l scoată din cursă încă de la început pe Navalnîi.

În vreme ce Sobceak vrea un loc, cât de mic, pe scena politică, mobilizând electoratul ultraliberal, Navalnîi urmărește crearea unei noi majorități, deci e un atac direct la Putin. Navalnîi vrea puterea reală.

Mai toți analiștii occidentali spun că Navalnîi nu avea nici o șansă. Nu cumva exagerați potențialul său?

Așa au spus și acum 5 ani, cu ocazia alegerilor locale din Moscova. Iar atunci, Navalnîi a făcut un scor de au înghețat la Kremlin. Nu mai vor să riște, mai ales într-un mediu internațional atât de complicat. Doar nu l-au scos din cursă pentru că era slab, ci pentru că reprezenta o mare amenințare, poate singura amenințare reală, pentru Putin.

Cu Putin la Kremlin, la fel de mult ca Stalin, ne întoarcem la Războiul Rece?

Dacă va rămâne la Kremlin până în 2024, da, va conduce Rusia tot atât de mult pe cât a stăpânit Stalin Uniunea Sovietică, din 1929, de la expulzarea lui Troțki, la moartea sa, în martie 1953.

Dacă-mi dați voie, aș vrea să atrag atenția cititorilor Contributors asupra câtorva detalii semnificative. În Rusia nu avem comunism, nici regim de stânga, ci de dreapta. Comparațiile dintre Stalin și Putin sunt forțate și deformează realitatea, ar fi bine să renunțăm la ele. Nici regimurile politice, putinist, respectiv stalinist, nu sunt identice, nici măcar asemănătoare. Nu suntem în Războiul Rece 2.0, iar Rusia de astăzi este departe de potențialul Uniunii Sovietice.

Dar tot mai mulți analiști vorbesc despre noul Război Rece. Dvs spuneți că nu, de ce?

În perioda Războiului Rece, lumea era bipolară, SUA și URSS. Astăzi, avem o lume unipolară care avansează spre multipolaritate, în care SUA vor rămâne principalul pol de putere pentru cel puțin câteva decenii. Dacă am încerca să identificăm o potențială bipolaritate, China ar fi celălat pol, nu Rusia.

În vremea Războiului Rece, aveam două mari tabere, comparabile ca potențial economic și militar. Astăzi, SUA sunt mult mai avansate decât Rusia, în primul rând din punct de vedere tehnic. Demografic, populația SUA e tânără și continuă să crească; în Rusia observăm îmbătrânire și declin demografic dramatic. În plus, nu mai văd rivalitatea ideologică de pe vremuri, când marxism-leninismul înfierbânta mințile a milioane de simpatizanți.

Spuneți că nu e cazul să vorbim despre un nou Război Rece. Totuși, Putin atacă Occidentul pe multe fronturi. E în plină desfășurare criza legată de otrăvirea unui fost colonel KGB în Marea Britanie. Care credeți ca a fost calculul lui Putin în cazul antentatului din Marea Britanie? A existat un calcul, a fost doar o întâmplare?

Dacă a fost un calcul, a fost unul greșit. Nu faci un atentat pe 4 martie, cu două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din Rusia și cu cinci luni înaintea Campionatului Mondial de Fotbal, care urmează să se desfășoare tot în Rusia. Logic ar fi fost să se relaxeze – să ne amintim de Olimpiada de la Soci când l-a eliberat pe miliardarul Hodorkovski si pe cântărețele de la Pussy Riot, care fuseseră închise. Acest lucru, tocmai ca să câștige puțin bunăvoința Vestului și simpatia presei occidentale astfel încât Olimpiada de la Soci să fie reflectată într-o manieră neutră sau binevoitoare.

Acest eveniment aruncă un val de suspiciuni fondate – conform datelor revelate de ministerul de interne britanic – de implicare a Rusiei în atentatul împotriva ex-colonelului GRU, Serghei Skripal. Nu văd ca Putin să câștige ceva în urma acestui atentat. Nu cred că avea nevoie să transmită un mesaj în plus electoratului din Rusia ca să sporescă cota de participare sau scorul la alegeri.

S-a spus ca acest atentat schimbă regulile jocului, altele vor fi de acum regulile din ”jocul spionilor”…

Aceasta mi se pare partea cea mai gravă. S-au încălcat cel puțin două linii roșii. În primul rând, după moartea lui Stalin, începând cu Hrușciov, după 1957, practic modul de operare a KGB în străinătate a suferit o veritabilă revoluție. Dacă pe vremea lui Stalin defectorii erau urmăriți și asasinați, o dată cu perioada lui Hrușciov, defectorii nu mai erau urmăriți ca sa fie asasinați. Dacă erau prinși pe teritoriul Uniunii Sovietice erau condamnați, în urma unor procese, și executați. Dacă fugeau, nu mai erau urmăriți ca sa fie lichidați. Aceasta ar fi una dintre liniile roși încălcate. Să nu uităm că Skripal era ex-colonel GRU, schimbat în 2010 cu acea rețea de ilegali ruși din Statele Unite.

Și s-a mai încălcat o linie roșie: nu te atingi de membrii familiei unui ofițer de informații. Prin otrăvirea fiicei lui Skripal s-a înălcat și această linie. Din acest moment nu mai există nici o regulă, nici o linie roșie care să funcționeze în lumea ofițerilor de informații. Ofițerul de informații este de acum într-un pericol mortal, ei pot fi urmăriți în orice țară, s-a deschis o cutie a Pandorei. Chiar familiile ofițerilor care sunt în misiune, la post, despre care ai detalii elocvente ca sunt ofițeri – știi gradul si unitatea militară, GRU sau FSB – sau atașați militari în ambasade pot cadea orcând victime ale unor astfel de acțiuni de îndepărtare fizică. De asta mi se pare extrem de grav ce s-a întâmplat pe 4 martie.

Sunt oare destul de severe măsurile luate de mai multe țări occidentale împotriva Rusiei?

Rămâne de văzut ce măsuri pot lua și aceste țări împotriva Rusiei, problema este că nu au prea multe instrumente la îndemână. Mie mi se pare foarte grav faptul că Marea Britanie a permis ca lucrurile să ajungă până aici. S-a ajuns aici și din cauza incapacității administrației britanice. Sa ne amintim de felul cum a reacționat in noiembrie 2006, cand chiar Theresa May era ministru de interne, în cazul Litvinenko. Theresa May a refuzat să admită în primă fază că poate fi vorba de o acțiune a Rusiei. Marina Litvinenko, soția lui Alexander Litvinenko, a dat în judecată ministerul de interne și pe Teresa May și a câștigat procesul – desfășurat cu ușile închise. Acum ai 20 de oameni contaminați, un polițist în stare gravă, și te întrebi cum s-a ajuns aici. În felul acesta, neluând măsuri. Londra s-a transformat în ultimii 15 ani într-o destinație favorită a oligarhilor ruși, mulți, apropiați ai Kremlinului. Nu uitați că în Londra au fost împușcați oligarhi și bancheri ruși. Iar Scotland Yard-ul ridică din umeri cu grație, deși serviciile secrete americane i-au tot tras de mânecă pe britanici, spunându-le că sunt cel puțin suspecte aceste morți. Deci, într-un fel, britanicii trebuie să plătească, și, din păcate pentru cetățenii britanici, plătesc și note de plată pentru ceea ce s-a greșit timp de 15 ani în relațiile cu Rusia.

• Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro