Boicotul de la CCR: Ce spune un fost judecător constituţional, întrebat dacă între magistraţii Curții este „război”
Fostul judecător constituţional Petre Lăzăroiu susține luni că, deşi discuţia pe legea pensiilor magistraților este de aproape un an, în toată această perioadă „Guvernul şi alte entităţi au pus tunurile pe magistraţi şi au mers într-un război care pe care”, iar societatea este fracturată.
Petre Lăzăroiu a fost întrebat luni, la Digi24, înainte ca preşedinta CCR, Simina Tănăsescu, să anunţe o nouă amânare privind o decizie pe pensiile magistraților din lipsă de cvorum, dacă este „un război” în rândul judecătorilor constituţionali.
„Probabil că da”, a răspuns Lăzăroiu.
Ce înseamnă „negocierea” în cadrul Curții
În legătură cu absenţa a patru judecători (n.r. cei susţinuţi de PSD) de la şedinţa de luni solicitând un studiu de impact al aplicării legii, Petre Lăzăroiu a spus că din acest punct de vedere rezultă un fapt care duce la o concluzie, la o soluţie, şi acest punct de vedere nu este aşteptat şi nu se vede, „se forţează practic adoptarea unei soluţii care să convină unei părţi, adică a celorlaţi cinci” judecători.
„Şi nici asta nu este corect. Şi acolo lucrurile se discută, se negociază dacă vreţi. Nu aşa, imediat, noi suntem mai mulţi şi noi ne spunem părerea şi noi facem cum vrem noi. Nu aşa merge (…). Nu e vorba de o negociere în sens comercial acolo. Se aduc argumente şi contraargumente. Asta înseamnă negociere. Şi noi, când eram în dubiu asupra unei soluţii, practic ne luptam. Şi nu vă spun ce tensionaţi eram, dar după ce adoptam soluţia puteam să mergem la o bere împreună. Adică aici trebuia să se ajungă după ce luam decizia şi dădeam soluţia”, a declarat Lăzăroiu, citat de News.ro.
Fostul judecător CCR a mai spus că trebuie văzut dacă ceea ce critică Înalta Curte este firesc, dacă se adevereşte sau nu.
„Pentru că sunt nişte argumente acolo. Sunt nişte argumente juridice, nu de negociere în sensul, dacă vreţi, clar al cuvântului, de comerţ. Acolo nu se vinde şi nu se cumpără”, a explicat Lăzăroiu.
Întrebat de ce în atâta vreme nu s-a putut spune ce nu este în regulă şi cere documentele necesare, Petre Lăzăroiu a răspuns:
„Nu s-a putut pentru că discuţia despre pensiile magistratilor este de aproape un an. Într-un an de zile, guvernul şi alte entităţi au pus tunurile pe magistraţi şi au mers într-un război care pe care. Şi, bineînţeles, că acum asistăm la ceea ce s-a vrut. Adică la o răzmeriţă. Şi este o răzmeriţă. Societatea este fracturată. Ce să mai discutăm?”, a declarat Lăzăroiu.
La remarca moderatorului că, probabil, în acelaşi mod şi completul de judecători de la CCR este tot în „război”, Lazăroiu a răspuns că „sunt şi ei tot oameni”.
„Şi ei reprezintă nişte puncte de vedere. Nu spun interese, că ar fi meschin să spun interese”, a punctat Lăzăroiu, adăugând că se poate vorbi despre „o tărăgănare” a situaţiei.
